Așa cum frumos obișnuia să spună acum trei decenii și ceva învățătoarea mea: „O vară în care n-ai citit e o vară pierdută“.
Acum câțiva ani mă aflam în Spania, la Madrid, la Escuela de Escritores. Aveam colegi din toată lumea, în special din America Latină, ceea ce e întotdeauna o idee bună. Atunci am auzit de la un editor originar din Țara Bascilor că bărbații după patruzeci de ani citesc (cei care mai citesc, desigur) mai ales biografii, memorii, jurnale. Eu încă nu aveam patruzeci de ani, dar oricum asta citeam cu precădere. Și ceva poezie. „E ca o criză a vârstei mijlocii a cititorilor. Pe la cincizeci și cinci de ani își revin și citesc iar romane“, mai spunea editorul acela.
În această vară am împlinit patruzeci de ani și sunt încă foarte departe să îmi „revin“. Am continuat să citesc și mai ales să recitesc biografii, memorii, jurnale.
Nu obișnuiesc să (mai) fac ierarhii între cărți și nici între scriitori. Fiecare e ceea ce e. Am atins înțelepciunea filosofilor bulgari, cei care socoteau, și pe bună dreptate, că „ceea ce este – este, ceea ce nu este – asta este“.
Așadar, lecturile: Tolstoi. De Troyat. Editura Polirom. Troyat, scriitor francez, dar născut rus, era atât de talentat încât a putut să-i scrie pe Cehov, Dostoievski și Tolstoi și din fiecare carte în parte să facă un volum decisiv, de neocolit când vrei să vorbești despre cei trei mari. Dar parcă la contele Tolstoi s-a întrecut pe sine. A reușit să îl scrie pe Lev Nikolaevici așa de bine încât, nu o dată, parcă citeam chiar din Război și pace.
Și de la acest Tolstoi am trecut la Ultima gară. De Jay Parini. Editura Humanitas fiction. Mai citisem cartea cu un deceniu și jumătate în urmă. Eram pentru prima dată la Paris. Ziua vizitam orașul, noaptea citeam acest volum excepțional despre ultimele luni din viața lui Lev Nikolaevici Tolstoi, care – octogenar, simțindu-și sfârșitul aproape – fuge pur și simplu de acasă. Grozav scriitor și Jay Parini!
De la această carte am trecut la Călătoria lui Walter Bejamin. Tot de Jay Parini. M-a impresionat întotdeauna destinul lui Walter Benjamin, un filosof, o conștiință, un om care și-a găsit sfârșitul tragic în nebunia secolului trecut. Cât de mare ar fi putut ajunge Walter Benjamin într-o lume fără naziști!
L-am recitit pe Salinger (Nouă povestiri). Am recitit Nopți albastre, de Joan Didion. Și Nopți albe, de Dostoievski. M-am întâlnit pentru prima dată cu domnul Gospodinov, bulgarul (Un roman natural – Editura Pandora M). Am recitit mult din istoricul Tony Judt. Și din Eric Hobsbawm. Eseurile lui Sábato. Cioran. Poezii de Nora Iuga. Am recitit Cronica unei morți anunțate de Gabriel García Márquez și monumentala biografie Gabriel García Márquez. O viață a lui Gerald Martin. Am recitit Aglaja Veteranyi și Cehov și Nikos Kazanzakis (Jurnal de călătorie – Rusia – publicat la Humanitas). Dar și biografiile lui Gheorghe Popescu și Gheorghe Hagi (scrise de gazetarii Daniel Nanu și Grigore Cartianu).
O carte despre Piața Tiananmen: Republica Populară a Amneziei, de Louise Lim (Editura Polirom). O lucrare de Syd Field despre scrierea de scenarii. Două cărți în franceză: Les émotions contre la démocratie de Eva Illouz. Și Langages de vérité de Salman Rashdie. Nu știu să fie traduse în română (poate sunt și nu am eu informația). Curzio Malaparte (Pielea) și, desigur, Milan Kundera (Sărbătoarea neînsemnătății). Și Noi, de Evgheni Zamiatin (Editura Polirom).
Și, cel mai important pentru mine, operele lui Radu Cosașu publicate la Editura Polirom.
Nu am avut tocmai o vară lipsită de lectură. A ajutat și faptul că mi-am luxat o gleznă și am stat mult la pat (asta nu recomand). Cărți însă – slavă zeilor – sunt destule. Și nu puține sunt bune și foarte bune și formidabile. Îți mai trebuie discernământ. Eu prefer să evit gusturile gloatei. Dar dacă e musai să citiți și un bestseller internațional la zi, atunci Simon de Narine Abgarian nu e chiar cea mai rea alegere (a apărut la Humantias Fiction).
Lectură plăcută!