Cu un buget la fel ca cel de anul trecut, FITPTI cu numărul XVI va debuta pe 4 octombrie și își va derula programul până pe 10. L-am curatoriat sub genericul „feminin-masculin“ – fiecare ediție se concentrează asupra unei teme pe care o aduce în atenție prin expresie artistică, intenția conceptuală fiind păstrarea lui într-o zonă a surprizei și ineditului. Pentru a-l proteja de previzibil, a-l menține precum publicul căruia i se adresează, dinamic, ofertant. Nici o manifestare culturală care intră în inerție nu e de dorit, reinventarea ei anuală e în sarcina profesională a specialiștilor.
Am început articolul cu o referință la buget. E oful majorității organizatorilor culturali din România, pentru că: stipendia se comunică târziu; alocarea financiară nu ține cont de tipul de eveniment (internațional, de artele spectacolului, deci cu mai mulți participanți pe fiecare punct din program – actori, tehnicieni, transport, decoruri și persoane, cazarea acestora, onorarii, logistică, adică echipamente închiriate pentru cele outdoors, pentru cele complicate sub aspect scenotehnic); ignoră tendințele economice ale momentului – inflație tot mai mare, creșterea constantă a prețurilor la transport, camera de hotel – aici TVA s-a majorat de la 4 la 9 la sută, asta așa, ca să vă faceți o idee generală despre durerile de cap financiare și imposibilitatea de a lucra predictibil într-un sistem, cel românesc, definit prin instabilitate. Schimbarea contextului bugetar de azi pe mâine e singura… constantă.
Infrastructura culturală ieșeană
O altă realitate de care te izbești e infrastructura culturală ieșeană. Mult sub nevoile momentului prezent. Lipsește o sală multifuncțională, care să ofere rezolvări ca spațiu și dotări pentru mai multe genuri de arte (teatru, muzică, perimetru expozițional), cu săli modulare, adaptabile, condiții de vizionare. Am avut anul acesta un spectacol la care a trebuit să renunț întrucât nu încăpea nicăieri, în nici o incintă. M-am confruntat cu situații similare și la ediții anterioare, când, de pildă, n-am găsit rezolvare pentru o turnantă mai specială. Și a trebuit să renunț la proiect.
Să dezvălui un alt suspin adânc: scenografiile masive. Am și acum câteva spectacole cu decoruri grele, transportabile doar cu tirul, complicat de montat. Să nu se înțeleagă cumva de aici că mă amestec în treaba scenografilor! N-aș face asta niciodată. Dar nu pot să nu mă întreb, ca teatrolog, la ce bun un decor uriaș, care nu evoluează deloc pe parcursul spectacolului? Care e frumos în sine, dar rămâne până la ultima replică fix așa cum era când ai dat cu ochii de el. OK, e un cadru, descrie obiectualizat locul specific al acțiunilor teatrale, dar dacă devine prohibitiv pentru jucarea spectacolului și în alte locuri decât la sediu, atunci…?
Am și în ediția actuală câteva care necesită camion, remorcă, o mulțime de mașiniști pentru manipulare și timpi de instalare care ar fi putut fi utilizați mai eficient. Că există o varietate generoasă de materiale ușoare din care se pot confecționa, ca să nu însumeze tone ca greutate. Nici directorii teatrelor producătoare nu-s foarte fericiți din acest motiv. Însă ca producător poți să ai aceste discuții în etapa premergătoare de lucru, fără să limitezi creativitate, firește.
Iureșul atâtor lucruri de clarificat
Orice producător impune condiții în funcție de ce anume urmărește artistic cu proiectul respectiv.
A lega un spectacol de sala proprie nu e un item de înțeles, limitează adresabilitatea. Și, revenind la dimensiunile decorurilor, un alt aspect este depozitarea celor uriașe. Colegii de breaslă știu despre ce vorbesc: perimetrele cu această destinație, fie în sediu, fie în alte locuri, au o capacitate ce devine insuficientă; nu poți așeza oriunde componentele scenografice, trebuie un mediu uscat, ferit de acțiunea factorilor meteorologici, căci în cadrul pe care îl recreează joacă actori, nu poate să se umple de praf, acarieni etc., care dăunează sănătății artiștilor și spectatorilor.
Să închei această filă de culise a Festivalului cu o situație nostimă. Vorbesc la telefon la Teatrul de Comedie din București pentru câteva detalii. Teatrul din Comedie nu a mai fost până acum în FITPTI, l-am mai avut în vizor cu câteva producții, dar așa s-a întâmplat, să nu poată veni din varii cauze. Acum va încheia FITPTI cu Căsătoria de Gogol (o opțiune perfectă pentru final de sărbătoare teatrală cu tema „feminin-masculin“), un spectacol imaginat de tandemul Andreea și Andrei Grosu (o formulă regizorală unică în România și ilustrativă pentru tema actualei ediții) cu o distribuție care îi include pe Tudor Chirilă, Mirela Zeta, Liviu Pintileasa, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleț, Smaranda Caragea, Silviu Debu.
În conversația telefonică atingem, în iureșul atâtor lucruri de clarificat, și faptul că actorii sosesc în dimineața spectacolului cu avionul și trebuie cazați înainte de ora standard. Iar eu, cu mintea în zece locuri în același timp, confirm: „Nici o problemă pentru early check-up. Ha, ha, ha! Scuze, check-in“. Putea fi catch up. Ori ketchup! Uite, acuma află și ei ce îi așteaptă la FITPTI. Keep it up!