Scriam săptămâna trecută despre uluitoarea prezentare ce i se făcea cărții mele, Adio, adio, patria mea… pe o librărie online, prezentare în care descopeream ceva cu totul nou: nu recunoșteam textul, nu mai regăseam America, ci eram aruncat într-o cu totul altă poveste, unde un anume Alex traversa greutățile tranziției în România comunistă. Altă carte, altă căciulă…
Nu pricep cum au ajuns cei de la site-ul librăriei la un asemenea rezultat halucinant. Pot numai să bănuiesc, speculez, imaginez, să văd o poveste (un „narativ“, cum se spunea pe acel site). Nu cred să fi răsfoit cineva de acolo cartea; nu cred să fi căutat pe internet o prezentare – fiindcă ar fi găsit ușor câteva zeci. Mai probabil e să fi folosit vreun chatbot, o sursă IA care să fi generat automat textul, cu tot cu delirul aferent. Se întâmplă: parcă văd cum librarul, excedat de numărul de noutăți ce trebuiau introduse, deschide pagina de dialog cu chatbot-ul și scrie, unul după altul, titluri de cărți. Inteligența Artificială creează cuminte descrieri, că de-aia e în slujba inteligenței umane, și librarul le plasează cu copy-paste pe pagina potrivită.
Poate că n-a fost așa. Cum ziceam, speculez, imaginez. Dar n-am putut să nu recurg și eu, de curiozitate, la faimosul Chat GPT și să generez câteva rânduri despre un scriitor sau altul. Voiam să văd, printre altele – ca românul speculativ –, în ce măsură Inteligența asta poate servi la mici înșelătorii, adică dacă te poate scuti de munca intelectuală, dacă te poate ajuta la un mic plagiat, la o lucrare de licență, la un articol cultural. Și iată ce am aflat, prin căutări aleatorii de informații generale.
Am aflat că Mihail Sadoveanu a fost un scriitor prolific de povestiri și romane istorice, iar printre cele mai cunoscute cărți ale lui se numără Hanu-Ancuței și Pădurea spânzuraților.
Căutând să văd cine a fost Liviu Rebreanu, am aflat cu surprindere că și el a fost un mare scriitor și a scris, printre altele, Pădurea spânzuraților. Poate în colaborare cu Sadoveanu.
Am insistat și am revenit la Sadoveanu. De data asta Pădurea spânzuraților dispăruse de pe lista lui scurtă, fiindcă, așa cum s-a zis, Inteligența Artificială învață din mers. Cam la fel de bine ca noi, aș zice, fiindcă la bibliografia lui Sadoveanu se adăugase acum Frații Jderi, o trilogie istorică compusă din Mihail, fiul lui Șerbănescu, Răscoala și Neamul Șoimăreștilor. În schimb, Izvorul alb (a doua parte veritabilă a trilogiei) a devenit un volum de poezii de George Coșbuc.
Am aflat astfel că George Coșbuc a mai scris Moș Teacă, unul din cele mai faimoase poeme narative ale sale, care e predat adesea în școlile de la noi. Eu nu l-am învățat, păcatele mele.
Am aflat și că Urmuz a murit la București în 1923 (corect) și că s-a sinucis (corect) aruncându-se în Dâmbovița (greșit).
Am mai aflat că romanul lui Marin Preda, Delirul, îl are ca protagonist pe scriitorul Victor Petrini; în schimb, protagonistul din Cel mai iubit dintre pământeni este un inginer pe nume Leon.
Am aflat că Eugène Ionesco și Samuel Beckett, deși nici unul dintre ei nu e etnic român, au scris în românește. (Și-atunci faimoasa piesă de teatru absurd a lui Becket se numea, probabil, Așteptându-l pe Gudurău.)
În fine, revenind la tema de la care pornisem, am vrut să văd ce știe chatbot-ul despre Radu Pavel Gheo. Și am aflat că s-a născut în 1972 (ceea ce mă întinerește plăcut cu vreo trei ani), că scriu atât în română, cât și în engleză și spaniolă (why not, amigos, doar de aia există Google Translate), iar cea mai cunoscută carte a mea este Viața începe vineri, apărută în 2009 – și îi cer scuze doamnei Ioana Pârvulescu pentru această apropriere la care am asistat.
În ce privește Adio, adio, patria mea…, acesta este un vers faimos din poezia La steaua a lui Mihai Eminescu. Strofa completă din care este preluată sună astfel: „Adio, adio, patria mea, ai fost și vei fi, dar nu cu mine,/ Te-așteaptă cu pământul tău, și tronul tău cu vechiul steag,/ Cu soarele tău cel pururi vioi și marea ta cu valurile,/ Dar nu cu mine, patria mea, dar nu cu mine, nu acum“.
Prin urmare, dacă ar fi să scriu un studiu literar de vreun fel, n-aș merge pe mâna (mă rog, pe algoritmii) Inteligenței Artificiale. Știu că va fi perfecționată, că sursele gratuite nu sunt la fel de performante precum cele plătite, dar deocamdată mi se pare că ai mai mult de lucru ca să o corectezi decât dacă preferi să copiezi cinstit, de la om la om, ca în vremurile bune.