De ce ati ales sa faceti un film despre femei?
In principal, pentru ca sint femeie. Personajele mele au cam aceeasi virsta cu mine. M-a preocupat intotdeauna aceasta virsta. Pentru mine a fost o etapa stranie. Am inceput sa ma intreb ce se intimpla cu noi, femeile, cind ajungem aici, adica in punctul in care nu mai esti nici adolescenta, dar nici nu te simti pe de-a-ntregul adulta.
Cit la suta e experienta personala in scenariul pe care l-ati scris?
Initial a fost suta la suta, dar, in ciuda acestui procent, filmul nu este unul autobiografic. In momentul in care am inceput sa-mi schitez personajele, ele au capatat propria lor viata, fiecare crescind in felul sau. Procentul de autobiografic ramine foarte mare, fiindca ma identific cu fiecare dintre femeile din film. Nu stiu daca ele au suta la suta ceva din mine, dar au foarte mult din oamenii apropiati mie.
Criticii straini au remarcat ca in film, in mod surprinzator, personajele nu sufera din pricina lipsei banilor. Cum comentati aceasta afirmatie?
Este intr-adevar ceva surprinzator, fiindca cinematografia hispano-americana s-a transformat intr-un gen de la care criticii nu asteapta sa vada decit povesti despre saracie si violenta. Eu insa mi-am propus sa vorbesc despre clasa medie, care de fapt este singura clasa sociala care ramine, care dureaza, ca un nucleu stabil. In timpuri grele, atit bogatii, cit si saracii parasesc tara in care exista probleme, dar clasa medie ramine si se lupta cu greutatile unei agonii politice sau economice. Am vrut sa vorbesc despre aceasta clasa medie, care e alcatuita la noi din copiii celor care au avut idealuri inalte si care le-au vazut naruindu-se, din fiii celor care au vrut sa infaptuiasca schimbari si care, in final, au esuat. Problema acestor femei din clasa medie nu o reprezinta atit lipsa banilor, cit lipsa a ceva in care sa creada si care sa le poata fundamenta viata. Nu e vorba doar de lipsa banilor, sint atit de multe lipsuri care ne pot intuneca existenta…
V-a fost greu sa debutati in lungmetraj?
A fost greu din motive financiare, dar pe masura ce inaintam cu filmarile, lucrurile s-au rezolvat, fiindca am creat un fel de cooperative in care tehnicienii lucrau pentru un procentaj din viitoarele incasari si pe un salariu simbolic. Toate filmarile s-au facut intr-o perioada a anului in care audiovizualul e oarecum in pauza, si intr-o luna am filmat tot. Pe fiecare dintre cei implicati in film l-am convins cu scenariul in mina. Am montat ce se trasese timp de citeva luni, apoi ne-am prezentat la Cine en Construccion la San Sebastian. La intoarcerea in Ecuador am cerut un imprumut Fondului National pentru Cultura si am terminat filmul pe 35 mm.
Cum sta cinematografia ecuadoriana? Cite filme se fac pe an? E incurajat filmul de catre stat?
In momentul de fata sintem in crestere. Acum doi ani a fost aprobata Legea Filmului si acum un an s-a creat Institutul National de Film. Aceste doua lucruri au facut ca industria filmului sa creasca cel putin din punctul de vedere al numarului de proiecte de film cu finantare de la stat. Pina in 1999 aveam un lungmetraj de fictiune o data la sase ani (documentare pe DVD pentru sali necomerciale, unul pe an). Incepind cu anul 2000, aveam un film de fictiune la fiecare 2-3 ani, iar din 2006 unul pe an. In 2006 a iesit un film, filmul de debut al regizorului Victor Arregui, Fuera de juego, in 2007 filmul meu si anul acesta al doilea lungmetraj al lui Arregui.
Ati vazut filme romanesti?
Destul de putine. Cind am plecat eu din Quito, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile avea premiera in salile comerciale. Acesta a fost un mare succes pentru film, pentru ca, de obicei, filmele din America Latina si cele din Europa nu ruleaza in sali cu circuit comercial, ci mai curind la Cinemateca sau prin festivaluri.
Filmul dvs. cum a fost primit acasa?
Bine. Ruleaza inca in sali, acum in orasele mai mici. A fost primit bine si de public, si de critica, iar publicul pe care l-am vazut in salile de cinema era exact cel pe care il asteptam, cel caruia ne adresam.
„Cind am filmat, eram insarcinata“
Cit de complicat a fost sa faceti si productie, si regie, si scenariu, si sa interpretati si rolul principal?
In primul rind, a fost foarte interesant si foarte obositor fiindca atunci cind am filmat eram insarcinata… Dar aceste ipostaze in care m-am aflat mi-au dat posibilitatea sa particip la toate etapele realizarii filmului si sa am grija ca totul sa iasa asa cum mi-am dorit.
Daniel Andrade nu s-a simtit stingher intr-o poveste cu/despre femei?
Sotul meu, Daniel Andrade, a fost incintat. Eu spun mereu ceva care poate ca suna rau: Daniel este foarte feminin, in sensul ca ii place atmosfera creata de femei, se simte foarte bine linga femei. As vrea sa subliniez ceva: in afara de Amalia Merino si de mine, toti ceilalti interpreti nu mai jucasera niciodata. Nu sint actori, si nici nu au luat ore de actorie. Dar lucrul cu ei a fost foarte interesant, fiindca eu si Daniel am construit cu fiecare personajul pe care urma sa-l interpreteze. Ceea ce un actor face de obicei singur a trebuit acum construit cu fiecare in parte.
Despre ce va fi vorba in urmatorul dvs. film?
Filmul se va numi Trei. Este o poveste care se desfasoara de-a lungul a trei epoci, povestea unei prietenii care se rupe din cauza unei intimplari tragice si care se reia, reconstruindu-se, la multi ani dupa ruptura. Personajele sint barbati si, la fel ca in Esas no son penas, ma refer mult la prietenie si la relatiile dintre personaje si la cele dintre personaje si lumea in care se misca.