Continuăm Jurnalul.
Sâmbătă, 16 septembrie
Acum șapte ani pe vremea asta, un elefant a fost văzut plimbându-se printr-o parcare din Râmnicu Vâlcea. Era cuminte elefantul, n-a supărat pe nimeni, nu i-a zis nici dă-te mai încolo. Nu mai știu nimic de el.
Acum nu zic să ne conducă doar harvardizații, dar nici ăștia care au dat – examen în viață – doar sumarul de urină.
Prime-time-ul vlah ar trebui să aibă o coloană sonoră adecvată, formația vocal-instrumentală Albatros: „Stau în unitate, fac târâș pe coate“.
Presimt că marea realizare a beizadelelor vlahe, cocainomane cum atât de des ni se arată, va fi, totuși, în gastronomie: rețeta de murături bine tăvălite prin făină. Te cuprinde îndoiala: tot așa or face și beizadelele bulgărești, castraveciori dați prin zăpadă?
O notă de acum trei ani: „E frumos că epopeea sapiensului se termină rotund, ca romanul Ion: îndărăt în maimuță“.
Vineri, 15 septembrie
E adevărat că putem fi fericiți în România, dar la terminalul plecări, pe Otopeni, cel mai frumos loc din țara noastră.
Ceea ce trăim noi are un nume. Se numește: trecutul continuu.
Chiar ar fi frumos să-i facă vlahii o statuie lui Iohannis, peste o peroadă. Parcă o și văd: plăvan solemn pe pârtie cu șepcuța aia de la Trump pe căpățână, o știți doar, că voi ați plătit-o. Ce frumoasă ar fi: bugetar vilegiaturist privind ferm în zare, cu atenție și îngrijorare.
O notă de acum trei ani: „Idee de reality-show: înalți bugetari lăsați în stația de metrou Gorjului și puși să meargă de acolo singuri în Titan. Dacă Iohannis știe să facă drumul ăsta, eu îmi mănânc pălăria în rond la universitate. Dar nu o să mi-o mănânc, fiindcă habar n-are și oricum nu se face reality-show-ul. Avem democrație originală, nu ne trebuie“.
O altă notă de acum trei ani: „Ce drăguț că s-au strâns videochatistele la Gâdea, frumoasă solidaritate de breaslă“.
O notă de acum doi ani: „Țara arde și echipele câștigătoare se piaptănă“.
Joi, 14 septembrie
Habar n-am dacă Simona Halep s-a dopat, dacă a făcut-o cu intenție sau dacă a fost trasă pe sfoară. Dacă a fost de la început la sfârșit cinstită și e victima unei răzbunări, a unei conjurații, a unei cabale. Nu știu. Nu am date să mă pronunț, așa că n-am nimic de spus despre asta, aș vorbi să mă aflu în treabă și am altă treabă. Dar o greșeală sigur a făcut și Simona în viață: cum să-l chemi, totuși, pe Dănuț Bittman să-ți cânte la nuntă? A fost cu totul întristător. Bineînțeles că n-avea cum să țină căsnicia. Aici a greșit ea – și e impardonabil.
De fiecare dată când îi aud pe păcălicii ăștia cu bale la gură cum vor la putere, la putere, la putere, la putere, toți prostălăii călare pe biata putere, îmi aduc aminte de săracul nostru Charlie Chaplin, care împărtășea punctul de vedere că dacă vrei putere e pentru că vrei să faci o nenorocire, pentru absolut toate celelalte lucruri care contează e nevoie doar de dragoste, de omenie, nu de putere.
O notă de acum patru ani: „Nu se poate spune că Tarantino n-a încercat. A încercat, dar n-a pus întrebarea corectă: întrebarea corectă nu era dacă Brad Pitt îl bate pe Bruce Lee, ci dacă Bruce Lee îl bate pe Van Damme. A se reface“.
Profeție împlinită (altă notă de acum patru ani): „Țineți minte ce vă profețesc, iubiți carpato-danubiano-pontici: în ritmul galopant al educării bravului popor, în zece ani o să vi se facă dor de un om politic de coerența, verticalitatea și inteligența unui alde Pleșoianu“.