Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, este astăzi mai apropiat în gândire și acțiune de Marcel Ciolacu decât de colegii săi din PNL care au îndrăznit (destul de puțini) să critice deschis măririle de taxe îndreptate în special împotriva micilor întreprinzători și românilor care practică profesii liberale și obțin venituri din activități independente. Culmea, în vremea în care a deținut portofoliul de la Fonduri Europene, părea un ins destul de calculat și, ca să vezi, liberal!
Ceea ce am văzut în ajunul adoptării noilor măsuri fiscale prin asumarea răspunderii guvernului a fost o sarabandă de declarații halucinante ale lui Ciolacu și Boloș adresate categoriei mai sus amintite. Nici mai mult, nici mai puțin, i-au luat pe toți la grămadă și i-au acuzat că își conduc micile afaceri sau profesează independent, în loc să fie angajați, ca toată lumea, și să plătească 50% din salariul lor către stat. Ba, mai mult decât atât, tocmai din cauza lor taxarea pe muncă ar fi atât de mare în România, pentru că nu plătesc ei taxe și impozite cât s-ar cuveni.
În primul rând, taxarea microîntreprinderilor și a liber profesioniștilor tot statul a stabilit-o, chiar dacă nu au semnat Boloș și Ciolacu în integralitate actualul Cod fiscal, ciopârțit anual cu zeci și sute de modificări. Demonizarea celor care respectă o lege în locul celor care, eventual, au dat-o, este în mod cert de Noaptea Minții.
În al doilea rând, motivul pentru care au fost încurajate printr-o taxare mai relaxată aceste forme de organizare a ținut de o strategie logică în tânăra noastră societate capitalistă: avem de crescut generații de antreprenori care să capete experiență, să aibă voie să și greșească, pentru ca mai târziu să avem la nivel național un ecosistem economic de firme autohtone care să producă plusvaloare și locuri de muncă. Nu mă erijez în Iancu Guda ca să țin teoria economică a chibritului, dar, în esență, cam despre asta este vorba. Să vii acum să acuzi în bloc antreprenoriatul de toate relele pământului este o neobrăzare sau, de-a dreptul, o nerușinare. Ciudat, mai ales din partea ministrului de Finanțe, care nu doar în spirit, dar și în acte, ar avea frică de Dumnezeu.
Cât despre Ciolacu și nivelul său de înțelegere a economiei la nivel de fost șef de CAP, aici… expectanțele erau oricum foarte jos. Ce să te aștepți de la unul care s-a văzut șef peste cel mai mare partid din România, dar pe vremea unora ca Năstase s-ar fi calificat cel mult pentru poziția de șofer la partid? Numai că, după ce s-a chinuit din toți rărunchii să pară un altfel de pesedist decât Dragnea și alți înaintași, ca mentalitate cel puțin, și-a dat binișor arama pe față. Lasă că a anunțat ritos acum câteva luni că în 2023 nu se mărește nici o taxă în România, ca acum să facă exact pe dos, lasă că a amenințat că își depune mandatul dacă nu se desființează pensiile speciale, lasă, lasă, lasă… De când a devenit premier, guvernarea pare mai ștearsă chiar decât pe vremea lui nea Ciucă, zis și Moartea Pasiunii în Vacanță în materie de carismă și de guvernare. Cât a stat la putere, dar în opoziție (adică nu avea funcția de prim-ministru), Ciolacu părea mai călare pe situație, le zicea el de la obraz, ar fi făcut totul pentru țară, dar era Nicu în locul lui. Poporul a avut răbdare și azi îl vede în acțiune. Vai de capul acțiunii, că dacă Ciolacu ar fi film de acțiune, nu s-ar califica nici la categoria BD la munte și la mare.
Revenind la măsurile fiscale anunțate, vedem că și această guvernare ține cu tot dinadinsul, la ananghie fiind, să revină la lupta de clasă. Impropriu spus luptă de clasă, mai curând la ațâțat românii unii împotriva altora. Iar acum i-a venit rândul fix uneia dintre cele mai active pături a societății, adică aceleia care n-a votat niciodată cu PSD. Și, ca urzeala să fie faină până la capăt, măresc taxele și impozitele românilor care obțin venituri din activități independente și microîntreprinderilor, cu pixul unui ministru de Finanțe liberal, care pare să își ia lumina de la fantasmele funcționarilor din ANAF, cei care din start văd în orice antreprenor un hoțoman notoriu.
S-ar putea spune că putea fi încă mult mai rău, iar Marcel Boloș a și lăcrimat puțin când a văzut că PNL nu îi acceptă toate măsurile, una dintre cele mai scandaloase fiind aceea ca o microîntreprindere cu profitabilitate de 30% sau peste să devină, automat, plătitoare de impozit pe profit. Adică penalizarea din start a celor care reușesc să pună pe picioare un mic business nu doar stabil, ci și profitabil. De ce 30%? De ce nu 15, de ce nu 5%? Care să fi fost criteriul după care s-a scos din joben procentul amintit e greu de imaginat. La nivelul unei mici afaceri, 30% profit înseamnă infinit mai puțin decât 5% în cazul unei mari companii – în termeni reali. Ceea ce pentru micro poate fi satisfăcător sau chiar subzistență, pentru o multinațională înseamnă iahturi și case pe Coasta de Azur pentru acționari.
Singura motivație, astăzi, pentru mărirea taxelor în România este falimentul moral al statului. Iar statul, din păcate, nu poate falimenta financiar atâta vreme cât are la îndemână pâinea și cuțitul în materie de legislație fiscală. Cam la fel ca pe vremea când Țările Române plăteau bir la turci. Singura diferență este că acum avem libertatea de a alege cui plătim birul, mergând poate în niște state care folosesc banii publici pentru oameni și nu îi văd ca pe o resursă infinită de căpătuială. Nu românii au adâncit deficitul bugetar, nu românul generic plătitor de biruri și-a angajat toate neamurile și pilele la stat!
Faptul că astăzi guvernul este presat să reducă deficitul bugetar de către Comisia Europeană (pe bună dreptate!) se întâmplă fix din vina tuturor guvernărilor care s-au succedat din pandemie și până astăzi. Cheltuielile au explodat, la adăpostul ridicării provizorii, în 2020, a plafonului contravalorii de 3% din PIB în baza căreia te poți împrumuta. Achizițiile făcute atunci, în criza sanitară, în vreme ce populația tremura sub pătură în case, la prețuri uriașe și cu comisioane fantastice, n-au mai fost realmente anchetate niciodată. Doar că risipa nu s-a oprit acolo, ci a continuat în toți acești ani cu o furie de neimaginat, ajungând astăzi într-o situație aproape fără ieșire. Cu criza economică la ușă, România este rușinea bugetară a Europei, cheltuind pe prostii banii care vor rezulta din munca depusă de generațiile viitoare.
Marcel & Marcel se pot rățoi la televizor, dar în van. Nu mai pot cere solidaritate altora decât propriilor colegi de partid.