Costy nu era o fire violentă, el doar reacționa exagerat când era supus unor stresori. Și da, îl chema Costy cu y, din ziua în care a văzut asta pe parbrizul unui autocamion, apoi a scrijelit cu grijă pe un leaț din gard, de sus în jos, lângă numărul casei, a patra pe dreapta cum mergi dinspre primărie spre bar.
Niciodată în existența comunei nu se mai întâmplase ca atât de multe forțe de ordine să se adune la un loc. Mașini de poliție, psihologi criminaliști, echipă de negociatori și o ambulanță din aia bună, cu sirenă care nu se aude ca o sonerie stricată atunci când trece de tine. Localnicii erau adunați ciorchine peste drum, negociatorul de la județ încerca să fie convingător, iar Costy nu voia sub nici o formă să deschidă poarta baricadată, amenințând întruna cu expresia „mă calicesc“, una neuzuală în limbajul operativ.
Totul a pornit de la stresori. Patronul barului a amenajat o zonă în care a pus lumină mov, o pancartă pe care a scris Las Vegas și două aparate de jocuri de noroc sau, pe limba noastră, păcănele. Mirajul îmbogățirii bruște a pus în scurt timp stăpânire pe clienți, care nu aveau destule cunoștințe economice cât să realizeze că de fapt se întâmpla o redistribuire aleatorie a brumei lor de avuție. După ce a pierdut treizeci de lei, Costy a simțit că poate fi seara în care norocul i se va întoarce. Doar că nu s-a întors, păcănelele mâncând toți cei aproximativ două mii din care omul urma să cumpere materiale de constricții pentru renovarea exteriorului casei. A clacat cu capul, însă nu și cu trupul, acesta din urmă rămânând perfect capabil să apuce un scaun și să distrugă tot interiorul barului, laolaltă cu mașinăriile diavolului. Până să ajungă poliția, a fugit acasă și s-a baricadat.
Folosind expresii bine calculate spre a nu stârni reacții negative, negociatorul încerca să-l convingă pe om să se predea, însă primea aceeași amenințare cu autocalicirea. Echipa tactică încerca să evalueze posibilitățile de automutilare. Casa nu era destul de înaltă cât să emiți pretenții că te arunci și nici un stâlp de medie tensiune, preferatul Icarilor șantajiști, nu exista în perimetru. Omul legii, vădit curios, a întrebat păi cum vrei tu să te calicești, că n-ai cu ce. Ba am, a răspuns Costy răspicat. Dau câinele pe mine!
Sătenii s-au albit la față și unul din ei a explicat reprezentanților forței coercitive a statului faptul că în istoria locului nu s-a pomenit câine mai prost și mai agresiv decât Calu, corcitura de ciobănesc a lui Costy, care s-a dovedit în nenumărate rânduri capabil să muște mâna care îl hrănește. Dau câinele pe mine, a strigat din nou ghinionistul nostru, iar organele de ordine au plecat cu coada între picioare.