Am si pescuit. Nu mi-a fost mila cind platica a muscat; dimpotriva, am scos-o din apa cu o bucurie aproape pura. In sfirsit, cind inot in larg, nu ma infratesc cu creaturile acvatice si nu incerc vreo bucurie simtind atingerea meduzei sau a unui solzos neidentificat. Ma ingrozesc numai cind ma gindesc la ce fapturi se pot gasi pe diferitele paliere ale oceanului, de la monstrii adincurilor la rechinii care au reflexul de a rupe mina omului si dupa ce au fost omoriti si atirnati la uscat.
Imi plac asadar nu neaparat pestii scosi la suprafata, cit aceia care, raminind sub apa, sint deschisi la comunicare. Ei isi pastreaza stranietatea lor lunecoasa. Eu imi rezerv dreptul de a le parea, lor, ca sint facut din linii prea drepte. Fiecare cu ale lui, fiecare cu reflexele si optiunile proprii. Dar de ce sa nu interactionam? De ce sa nu stabilim mai intii un dialog, iar apoi o prietenie bazata pe respect mutual?
Pisicile lipicioase te fac dependent afectiv. Ciinii, cu privirile lor mai omenesti decit ale multor semeni ai nostri, iti rascolesc sentimentele. Nu-mi inchipui cum cineva poate avea, simultan, mai multi ciini. Ai un ciine, Ciinele, tovarasul cu blana la moartea caruia suferi cumplit.
Comunicarea mea cu pestii e pe alte unde. Peretele de sticla sta intre noi, ingaduindu-ne sa ne observam, dar impiedicindu-ne sa ajungem la raporturi prea apropiate. Nu bag capul in acvariu, pentru ca scalarul favorit sa ma atinga pe nas; si nici nu tin o pereche de guppy in mina, sub lumina lustrei, ca sa vad daca partenerii se inteleg cu adevarat. Lui Fox, Ion Barbu ii promitea, pentru a-l reinvia, catele seducatoare. Proprietarul unui exemplar canin se implica precum un codos in relatiile sexuale ale tovarasului sau. Iar cind pisicuta devine mare, dupa prima transa de mitisori, ea ajunge, in noua cazuri din zece, sub cutitul castrator. Nu vom gasi asemenea implicari ori renuntari in relatia mea cordiala cu populatia acvariului. Ea e una de comunicare, dar nu de comuniune; de respect reciproc, nu de complicitati, promiscuitati si grefe in intimitate.
Sint liberi, toti pestisorii mei, sa-si critice stapinul, prin semnale pentru mine imperceptibile. Sa ma birfeasca, sa ma vorbeasca pe la spate, sa ma toarne unul altuia dupa o scoica in care se simt in siguranta. Iar proprietarul, la rindul lui, e liber sa-i portretizeze pe hirtie, in lumea exterioara in care ei nu pot sa traiasca. Nu vor afla de la nimeni ca am scris despre ei, intr-un mod pe care-l consider corect si nuantat. Sint absolur sigur insa ca, in pofida racelii lor structurale, ei vor simti ceva din caldura mea.
E continuarea fireasca a ceea ce am simtit eu in copilarie, cind am vazut primul episod din fabulosul documentar al lui Jean-Yves Cousteau. N-am mai ratat apoi nici o secventa in care obiectivul prindea viata ascunsa a adincurilor. E drept ca acvariul meu nu va fi exagerat de mare, dar va contine si el o lume.
Fiecare cu oceanul lui.