Spectacolul fusese reprezentat pe 19 septembrie si la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti, iar pe 23 septembrie la Teatrul National Timisoara – la Club Art. La Craiova, spectacolul a fost jucat marti, 26 septembrie, la sala I.D. Sirbu a Teatrului National „Marin Sorescu”.
In cele cinci „acte” ale Caderii, judecatorul pocait Jean Baptiste Clamence, fost avocat al „nobilelor cauze” din Paris, ajuns stilp de cafenea intr-un bar rau famat din Amsterdam, este excelent interpretat de Nitai, ca un orgiastic din familia personajelor ce populeaza (si) lumea lui Sade: escroc intelectual, cu citate din Dante si Baudelaire la butoniera, senzual ca un silen din lupanarele epocii, epicureu amator de sofisme care pun vietii un calus de vorbe in gura, ins pretios intr-o existenta care curge aidoma Senei pe sub toate podurile artelor si existentelor sfarimate. Cu o recuzita minimala, supravegheat de o marioneta care poate fi un alter-ego al sau in ipostaza unui adevarat retor pagin obisnuit sa-si seduca victimele inocente – toti sintem inocenti, deci toti sintem vinovati, clameaza el undeva –, Nicu Nitai face un rol dens, subtil-nervos, intr-un registru variat de disponibilitati afective si mentale care fac din personajul lui Camus o paradigma a vremurilor noastre: ratarea.
„In fiecare intelectual zace un gangster…”
Clamence interpretat de Nitai este cinicul de serviciu, anti-romanticul, anti-eroul unei lumi care trece si, cu toate astea, ramine ca zgura in constiinta umana, ca prezenta dura a ceea ce viata include in meniul fiecaruia dintre noi – ca lipsa de sens, dar si ca speranta intr-un sens ascuns, asa cum teoretizase chiar Camus: „Din clipa cind spunem ca totul este non-sens, exprimam ceva ce are sens”. Acelasi Camus, care preciza intr-unul dintre eseurile sale ca nu poate ramine in absurd, desi cartile lui isi au punctul de plecare in acest absurd al existentei umane. Mastile lui Clamence cad una cite una, sugerind un portret proteic al unui personaj ce simte ca nimeni altul absurdul existentei umane, drama inteligentei si a lipsei de caracter: „In fiecare intelectual zace un gangster…”.
Insa absurdul este depasit de chiar interogatia nesfirsita a personajului interpretat de Nitai, de acel las cu principii care nu are totusi curajul s-o intrebe in noapte, pe Pont des Arts, pe tinara sinucigasa daca o poate ajuta cu ceva. Moartea ei este, in cele din urma, rezultatul indiferentei umane ridicate la rang de principiu de viata de o lume intreaga, o lume tot mai mult lipsita de ipostas, ca si de una dintre virtutile cadinale ale crestinismului: atentia.
Jocul de doua ceasuri facut de Nicu Nitai este chiar jocul inselator, precis totusi, al oglinzii pe care Clamence o pune in fata, la finalul piesei, fiecarui spectator aflat in sala. Nimeni nu scapa de confruntarea cu demonii proprii, cu acel chip profund care iese la iveala doar in momentele cind destinul te bate pe umar: si tu esti victima, dar si calau.
Poate nu este lipsit de semnificatie sa precizez la final ca spectacolul lui Nitai se joaca fara intrerupere in Israel de 31 de ani!