Actualitate  -  Ramona Iacobute  -  

Nu îmi plac spațiile închise în care trebuie să mă strecor prin mulțime, în care respir atât de aproape de ceilalți încât îmi simt invadată intimitatea. Singurul loc în care iubesc apropierile de acest fel, forțate de împrejurări, sunt sălile de teatru. Într-o sală de teatru umplută până la refuz căldura umană mă învăluie, complicitatea, plăcerea de a trăi emoții alături de necunoscuți mă copleșesc.

Așa a început ediția a XVI-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), cu spectacole sold-out, cu oameni bucurându-se de compania celor­lalți, de teatru. Iar protagoniștii acestor prime seri de festival au fost actorii Teatrului Odeon din București.

Neliniște, în regia lui Bobi Pricop, și One Man aproape Show, cu Pavel Bartoș, au dezlănțuit energia aplauzelor în prima și a doua seară de FITPTI. Nu i-a lăsat in­diferenți pe spectatori nici premiera Teatrului „Luceafărul“, Stai jos sau cazi, un proiect realizat după cartea cu același titlu semnată de Bogdan Munteanu.

Tema ediției din acest a festivalului, feminin/ masculin, a determinat includerea în program, pe lângă spectacolele de teatru, a unor ateliere de creație și gândire critică, a unor lansări de carte și a unor întâlniri cu tineri care să ofere perspective diferite asupra unor subiecte puse în discuție. Un exemplu relevant este Atelier de descoperit, scris și improvizat povești!, ținut miercuri, 4 octombrie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ Iași și joi, 5 octombrie, la Liceul Teoretic „Miron Costin“ Pașcani.

Premiera Teatrului „Luceafărul“, Stai jos sau cazi, un spectacol extrem de emoționant despre epilepsie și felul în care această boală, puțin înțeleasă la noi în țară, schimbă iremediabil vieți, a avut ca prefață lansarea volumului Culisele creierului. Epilepsia, perspective narative, coordonat de Oltița Cântec, Richard Constantinescu și Daniela Șilindean.

Dramatizarea gândită de Bogdan Munteanu și Daniela Șilin­dean are în prim-plan latura umană a bolii și lasă în plan secundar latura teoretică. Regizat de tânărul Cristi Avram, spectacolul Stai jos sau cazi îl vulnerabilizează pe Cipri, personajul central, și vorbește despre importanța conștientizării și acceptării unui diagnostic cum este cel de epilepsie. În desfășurarea de forțe de pe scenă, regizorul se folosește de toate mijloacele artistice pe care teatrul contemporan le are la dispoziție: proiecțiile video, songurile, mișcarea coregrafică, jocurile de lumini și umbre, textul inspirat din fapte reale, toate personajele pe scenă (cele din spate inactive, cele din față în plină acțiune), trecerile între scene la vedere, fără prea multe intrări în culise. Actorii Teatrului „Luceafărul“, George Cocoș, Ioana Corban, Liliana Mavriș Vârlan, Ionela Arvinte, Cosmin Rotariu, Dragoș Maftei, spun povestea lui Cipri și a tuturor celor care vin și pleacă din viața sa (iubite, colegi de școală și de job, prieteni) sau sunt permanent acolo (mama și bunica). Însă nu o fac într-un registru grav, ci cu mult umor și ver­satilitate. Epilepticul însuși își neagă boala o mare parte din viață, o minimalizează, o reduce la zgomot de fond, până în momentul în care conștien­tizează că existența sa ar fi mult mai sigură dacă ar vorbi cât mai deschis despre ce i se întâmplă, dacă i-ar încuraja și pe alții să o facă. Preconcepțiile, diferența dintre boală psihică și boală neurologică, empatia, prietenia, căldura umană și iubirea necondiționată răsar în spectacolul Stai jos sau cazi din fiecare interacțiune între personaje, din fiecare replică și îl fac demn de a fi văzut și dezbătut în discuții post vizionare.

De la neliniște la bucurie

Prima seara de festival a inclus în program un spectacol al Teatrului Odeon din București, Neliniș­te, regizat de Bobi Pricop după un text al excelentului dramaturg Ivan Vîrîpaev. Cu o distribuție care a umplut sala mare a teatrului, Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Krzysztof, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei, Neliniște spune povestea unei scriitoare celebre și a oamenilor din viața sa, axându-se pe relația pe care aceasta o are cu presa, cu cititorii, cu propria literatură și propria origine.

Exploatând cu inteligență un text foarte bine scris, Bobi Pricop alege să se concentreze pe forța de atracție a personajelor. Acestea se desfășoară într-un decor minimalist și epatant, în același timp. O canapea din catifea albastră tronează într-un fundal în aceeași nuanță de albastru și intensifică vizual și emoțional fiecare replică, fiecare reacție, fiecare emoție. De asemenea, un ochi transparent, ca un hublou într-un avion, îl conține pe povestitor, personajul care introduce celelalte personaje și face trecerile între scene. „Iubire însemnă neliniște. Iubire ești tu, tu ești neliniștea care se scurge în pieptul meu. Neliniștea e setea de a iubi pe cineva care nu mai e. Neliniștea e setea de a iubi pe cineva care curge veșnic. Neliniștea e apă. O apă curgătoare“, spune Ivan Vîrîpaev.

A doua seară a festivalului ie­șean l-a adus pe scenă pe îndrăgitul actor Pavel Bartoș într-un spectacol autobiografic, One Man aproape Show. Carisma, natura­lețea, drumul pe care acesta l-a parcurs spre succes, umorul sunt ingredientele show-ului care a câștigat și la Iași simpatia publicului.

Teatrul și marea. Ficțiune și realitate. Atunci și acum

Începutul de weekend i-a aparți­nut la FITPTI lui Radu Afrim. Anul acesta spectatorii ieșeni i-au putut urmări în festival spectacolul montat la Teatrul de Stat Constanța, SEASIDE STORIES. Trei ore cu o scurtă pauză au zăbovit cei din sală în universul afrimian. Și nu știe nimeni, în afară de fiecare dintre ei, cât au mai rătăcit pe acolo după. Pentru aceas­tă punere în scenă, Radu Afrim a ales mai multe texte în care se aud valurile mării, scrise de autori români contemporani, Tudor Ga­nea, Simona Goșu, Dan Alexe, Lavinica Mitu, Marius Chivu, Nicoleta Dabija, Nina Cassian.

În Seaside stories, nisipul nu întră numai în părul personajelor, nu se lipește doar de piele, ci își face loc și în sufletele lor. Cine se îndrăgostește de mare nu mai poate ieși din mrejele sale. Apa sărată a mării cuprinde toate bucuriile, dar și toate tristețile. Soarele răsare din mare și apune în ea ca un film pe repede înainte a unei vieți de om. Amestecul de stranietate, de umor, de melancolie, de dorință de a-i face corpului toate plăcerile nu lipsește nici în acest spectacol afrimian. Radu Afrim, atent ca un bătrân ceasornicar la mecanismele interioare ale personajelor sale, construiește tipologii dintre cele mai diverse. Dragostea platonică, plăcerile sexuale, depresia, lipsa de direcție, pasiunile mistuitoare – toate ciupesc din sufletele protagoniștilor săi.

Serile de sâmbătă și duminică au invitat spectatorii în intimitatea scenei pentru a fi cât mai aproape de personajele din E adevărat. E adevărat. E adevărat și Lăptic și pentru a participa la discuțiile de după vizionare.

O practică specifică trupelor independente de teatru la nivel global, încă de la apariția acestei mișcări artistice, pe care și artiștii din România o aplică.

E adevărat. E adevărat. E adevărat, un spectacol al Teatrului Act din București, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, aduce în prim-plan, într-o manieră adaptată la teatrul prezentului, procesul din 1612 al lui Augustino Tassi, acuzat că a violat-o pe pictorița barocă Artemisia Gentileschi.

Dinamismul punerii în scenă cucerește de la primele replici. Cele trei actrițe, Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă și Florentina Țilea, fac constant schimb de roluri, jucând atât personajele feminine, cât și pe cele masculine. Costumele se schimbă pe scenă, la vedere, la fel și identitățile, într-un du-te-vino care surprinde mentalități, tipologii, sentimente, frici și principii greu de lepădat sau de combătut.

Dramatizarea realizată de Breach Theatre pune la un loc transcrieri judecătorești, momen­te din istorie, mituri, cutume sociale greu de schimbat. Arta poate fi o armă și una dintre cele mai puternice dovezi atunci când lupți pentru a-ți face dreptate și a-ți dovedi nevinovăția, asta vrea să demonstreze pictorița care își spune povestea în E adevărat. E adevărat. E adevărat.

Lăptic, o comedie marca Flo­bo Studio București, s-a încadrat cum nu se poate mai bine în tematica din acest an a Festivalului In­ter­național de Teatru pentru Publicul Tânăr, feminin/ masculin. O co­lecție de scheciuri despre destine masculine și destine feminine, Lăptic a smuls hohote de râs, dar a expus cu zoom și multe reflexe con­di­ționate, stereotipii pe care le întâlnim în viața de zi cu zi: rolul femeii și cel al bărbatului în societate, re­lațiile dintre bărbați și atitudinea lor față de femei, relația dintre femei și reacția lor la comportamente ale bărbaților, maternitate și paternitate, parenting, relația bărbatului cu propriul corp și relația femeii cu propria feminitate. Textele din spectacol sunt acompaniate și de acorduri rap, iar umorul, ingredientul principal, nu provoacă indigestie, este exact cât trebuie și ce trebuie pentru a stârni reacții, a pune pe gânduri și a demonstra cauze.

Strângerea de mână a celuilalt. Diferiți, dar împreună

Ziua de luni a adus cu sine multe experiențe inedite la FITPTI. Un punct sensibil în program a fost spectacolul celor de la Centrul Educațional Replika și de la Teatrul Gong, Povești invizibile. Textul din Povești invizibile îi aparține Mihaelei Michailov, dramaturgă și regizoare care se concentrează în munca sa de creație pe marginalizați, expune într-o lumină potrivită feminismul, dreptul minorităților de orice fel de a avea vizibilitate în societatea în care trăiesc.

De data aceasta, povestea pe care aceasta ne-o spune o are în centru pe o fetiță cu deficiență de văz. Regia semnată de Selma Dra­goș pune accentul pe implicarea directă a spectatorilor în desfă­șurarea de forțe de pe scenă. Astfel, încă de la intrare, aceștia sunt întâmpinați de Eliza Păuna, actrița care joacă rolul fetiței, și sunt puși să aleagă între două tipuri de experiențe: cea a spectatorului care privește integral ce se întâmplă și cea a spectatorului care primește povestea pe bucăți și se folosește nu doar de văz, ci și de auz și de simțul tactil pentru a înțelege mai bine o zi din viața fetiței.

Decorul gândit de Gabi Albu constă într-o instalație pentru nevăzători. Pe un fundal alb, obiecte de tot felul, cu texturi dintre cele mai diverse, sunt expuse pentru a crea un univers tactil complex. Conceptul îi aparține actriței Eliza Păuna, care a făcut mare par­te din munca de teren. A mers într-un centru pentru persoane cu de­ficiențe de văz, a petrecut timp alături de copii care s-au născut astfel, a încercat să se apro­pie cât mai mult de ei.

Spectatorii care au ales ex­periența senzorială au primit și câte o carte special concepută pentru nevăzători, iar, pe măsură ce povestea înainta, erau invitați să închidă ochii în anumite momente și să pipăie, să asculte, să simtă. Relația dintre o mamă și un copil cu nevoi speciale, viața interioară a unui astfel de copil se deschid odată cu acele cărți și un val de emoții năvălește pe scenă.

Ultima seară a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr a fost și ea una pentru care toate biletele au fost vândute și i-a adus sub lumina reflectoarelor pe actorii de la Teatrul de Comedie București. Spectacolul Căsătoria, regizat de Andrei și Andreea Grosu după textul lui N.V. Gogol, a impresionat atât prin distribuție, cât și prin abordarea unui text clasic. Tudor Chirilă, Mirela Zeța, Liviu Pintileasa, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleț, Smaranda Caragea și Silviu Debu se mișcă într-un spațiu minimalist, dinamizat de scaune care devin ele însele personaje tăcute. Intrările și ieșirile se fac prin ridicări și așezări pe aceste scaune. Montarea lui Andrei Grosu și a Andreei Grosu aduc la zi personaje care au făcut istorie, într-un spectacol care îmbină umorul cu tensiunea emoțională.

Să nu uităm să fim copii

Ca în fiecare an, festivalul ieșean a oferit dimineți speciale pentru copii și părinții acestora. Trei dintre spectacolele din 2023 mi-au atras atenția și m-au făcut să mă bucur ca un copil alături de copiii mei. Este vorba despre Șoricelul animaTor, Istoria muzicii pentru copii și Don Quijote.

Șoricelul animaTor, un show cu păpuși adus la Iași de Asociația ANIMAART Cluj-Napoca, le vor­bește copiilor despre prietenie, în primul rând. Într-o mansardă, trei șoricei simpatici, Tor, Hola și Ulmo își petrec timpul împreună, îm­părtășindu-și vise, dorințe, spe­ran­țe, tristeți și bucurii. O balerină de porțelan cu un picior rupt intră în spațiul lor și îi provoacă să o cunoască, să o înțeleagă, să încerce să o ajute. Nimic nu stă în calea sincerității și a bunătății în acest spectacol. Păpușile simpatice, decorul colorat îi ajută pe copii să zâmbească și să interac­ționeze cu personajele.

Istoria muzicii pentru copii este o bucurie scenică, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Regizat de talentatul Cristian Ban, show-ul propune o călătorie muzicală prin istoria muzicii, de la Mozart până la David Bowie sau Amy Winehouse. Cele mai diverse genuri muzicale, globurile disco stilizate, marionetele care aduc la viață legende ale muzicii ca Elvis Presley, Maria Tănase, Janis Joplin fac din spectacolul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad unul memorabil. Muzica ne aduce împreună, indiferent de vârstă, de culoarea pielii, de condiția socială. Acest sentiment răscolitor se cuibărește în inima care bate tare în Istoria muzicii pentru copii.

Cărțile de teatru au fost și anul acesta tentațiile care pândeau prin foaierul Teatrului Luceafărul, în pauzele dintre spectacole. Lansările din 2023 i-au avut în prim plan pe oamenii de teatru Daniela Șilin­dean, Oltița Cîntec, Cristi Avram, Irina Wolf, Diana Nechit și Andrei C. Șerban. Astfel, cei pasionați și de teoria teatrală, nu doar de practică, și-au putut îmbogăți colecția de specialitate cu titluri ca: Munca actorului asupra rolului. Etica de K. Stanislavski, Das rumänische Theater im 21. Jahrhundert. Freie Szene und neue Wege de Irina Wolf, Teatru la genul feminin, o antologie de Diana Nechit și Andrei C. Șerban, Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen, un volum coordonat de Oltița Cîntec.

Și spectacolele în aer liber au fost o oferta de nerefuzat la FITPTI. Dintre acestea a impresionat Trezirea sufletului, o exclusivitate națională adusă din Bulgaria de Fire Theatre Mime Company, un show în care artiștii se joacă cu focul pentru a transmite mesaje din suflete pentru suflete.

În 2023, Festivalului Interna­țional de Teatru Pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) a validat încă o dată speranța. Spectatorii s-au bucurat, au dialogat cu artiștii de pe scenă, s-au întristat, și-au pus întrebări, au trăit în lumi imaginare pentru câteva ore.

Teatrul este, până la urmă, o oglindă în care ne privim și în care ne privesc și alții peste umăr, un univers cu povești care ne oferă și alte perspective și care ne îndeamnă să ieșim din zona de confort.

Galerie foto