Suntem în plin Război Rece. Tensiunea tot mai crescută dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, pe fondul cursei înarmării nucleare, are impact asupra întregii scene globale. Președintele american Ronald Reagan numește Uniunea Sovietică „un imperiu al răului“.
În același timp, este dezvoltat compact-discul, iar internetul face un pas uriaș înainte de la ARPANET la TCP/IP. În Marea Britanie plouă cu apă de culoare roșie, care nu este sânge, ci nisip roșiatic adus de vânt din Sahara, care cade pe pământ împreună cu stropii de ploaie. Albumul Thriller al lui Michael Jackson rămâne pe prima poziție în SUA timp de 37 de săptămâni la rând, stabilind un record mondial. Libanul, Israelul și Statele Unite semnează o înțelegere prin care Israelul se retrage din Liban. Lech Wałęsa, liderul sindicatului polonez „Solidaritatea“, primește Premiul Nobel pentru Pace. Este fondată trupa americană de thrash metal Megadeth. În SUA 106 milioane de oameni urmăreau ultimul episod al serialului M*A*S*H. În România rulau emisiunile „Uniți sub flamurile muncii“ și „Elogiul muncii în literatură“.
Nici un român nu avea în 1983 idee despre majoritatea lucrurilor care se întâmplau pe planeta Pământ, cu precădere în lumea liberă. În plină dictatură comunistă, țara se confrunta cu o secetă cumplită, dar învingeam la fotbal Italia cu 1-0 în preliminariile Euro 1984.
Se împlinesc în acest an patru decenii de când ceasul a bătut 1983. Anul nașterii mele, față de care am avut întotdeauna o fascinație, fie și pentru că David Bowie își lansa atunci celebrul hit Let’s Dance. Dacă astăzi avem acces la toate detaliile istoriei anului 1983, fără cenzură, Digiteca Arcanum (https://adt.arcanum.com/ro) este un serviciu care ne oferă acces la peste 51 de milioane de pagini digitalizate ale publicațiilor românești din ultimii 200 de ani. Cum până în 15 octombrie a putut fi consultată chiar gratuit, curiozitatea m-a mânat spre arhiva ziarului „Flacăra Iașului“ din anul 1983 (unde am găsit disponibile edițiile din luna ianuarie).
Anul începe bine, căci data de 4 ianuarie îl găsește deja pe tovarășul Nicolae Ceaușescu la Praga, unde ia parte la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia. Lăsase și un mesaj de Anul Nou tovarășul, în care le spunea românilor (nu și mie, născut ceva mai târziu, în luna aprilie) că se intră în 1983 „cu un program clar de muncă privind dezvoltarea armonioasă economico-socială a țării, în vederea înfăptuirii neabătute (sic!) a hotărârilor Congresului al XII-lea“. Condițiile economice internaționale erau grele, dar urma a se acționa cu toată hotărârea pe plan intern. Ca să fie bine, măcar pe hârtie.
Revenind pe plan local, „Flacăra Iașului“ consemnează că „ultimul tren care a plecat, în 1982, din Gara Iași, a fost acceleratul nr. 622, la ora 23:57, spre București“. Avea să și plece la timp, devenind primul tren al anului, „un tren pe care, metaforic spus, îl dorim cu toții al speranței spre mai bine“.
Tineretul ieșean își petrecuse Revelionul la Casa de Cultură a Tineretului și Studenților. „Sala de dans a acestui lăcaș de cultură, împodobită sărbătorește, a răsunat de veselia nestăvilită a tinerilor, pe chipul cărora se putea citi încrederea în viitorul lor și al patriei noastre socialiste. Revelionul s-a terminat, dar amintirea lui va rămâne în inimile noastre, amintire dătătoare de noi energii pentru a face din anul 1983 un an mai bogat în realizări, un an al păcii și securității, al bunei înțelegeri între toate popoarele lumii“, relatează în gazeta amintită reporterul Nelu Cristian.
O zi mai târziu, pe 5 ianuarie, deja se mergea „Cu întreaga energie creatoare la îndeplinirea planului pe 1983“. Era al treilea an al cincinalului, iar tovarășul Nicolae Ceaușescu avea așteptări mari de la colectivele întreprinderilor din municipiul și județul Iași, mai ales că în 1982, conform jurnaliștilor de la „Flacăra Iașului“, fuseseră obținute „bune rezultate în activitatea economică“, iar „un număr de întreprinderi s-au aflat, anul trecut, în permanență în fruntea întrecerii pe țară în ramurile respective“.
În cinematografele ieșene rula Prea tineri pentru riduri, în regia lui Aurel Miheleș, „un film cu atitudine“, după cum titrează publicația comunistă locală, sub semnătura Elenei Pietraru, care notează: „Caracterul nociv, tragic al absenței responsabilității umane din partea unor părinți denaturați se vădește în traumele care-i marchează pe copiii frustrați de dragoste, părăsiți fără serioase temeiuri, tineri care uneori dobândesc deprinderi rele ce, mai târziu, ar putea degenera în vicii și comportamente antisociale“.
Tineretul pășcănean își prezintă bilanțul pe 1982, raportând depășirea planului de muncă patriotică, în cuantum de mai bine de 550.000 lei. Vești mai puțin bune ne vin de la „magazinul universal din comuna Moșna, unde lucrează trei lucrători comerciali, care, deși nu sunt rude, au același nume: Gheorghe, Ioan și Timofte Dima. Ei au ținut să mai aibă și un nărav comun, acela de a încălca normele comerțului nostru socialist (neafișarea prețurilor, depozitarea necorespunzătoare a mărfurilor, neexpunerea la vânzare a unor produse). Descoperind aceste nereguli, tovarășii de la Inspectoratul comercial de stat i-au amendat pe tustrei cu amenzi între 400 și 2.700 de lei, în speranța că ei se vor debarasa de năravul lor comun“. În același timp, pe un plan ceva mai personal, „Mihai Diaconescu, din Aleea Nicolina, municipiul Iași, lucrează ca muncitor la Combinatul de utilaj greu. Întorcându-se într-o zi acasă beat, și-a lovit și alungat soția din locuința comună. Suportă, în prezent, consecințele. Pentru fapta sa, instanța de judecată l-a condamnat la două luni închisoare contravențională cu executarea la locul de muncă“.
Vești ceva mai bune la acest început de an 1983 ne vin de la Administrația de Stat LOTO-PRONOSPORT, care organiza pe 9 ianuarie Tragerea Extraordinară dotată cu premii constând în autoturisme Dacia 1300, excursii în Republica Socialistă Cehoslovacă, Republica Populară Polonă, U.R.S.S. sau Republica Democrată Germană. La mica publicitate, „Soția, copiii, nurorile și nepoții urează la mulți ani dragului lor Vasile Grecu, cu ocazia pensionării“.
Joi, 6 ianuarie 1983, aflăm din „Flacăra Iașului“, cu ușurare, că „tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a înapoiat în Capitală, venind de la Praga“, după ce pionierii cehoslovaci i-au oferit și buchete de flori. Sub semnătura lui Constantin Moraru, directorul Cabinetului județean Iași pentru activitatea ideologică și politico-educativă, era publicat un amplu articol intitulat „O viață consacrată patriei, partidului, împlinirii celor mai înalte năzuințe ale poporului. Strateg al făuririi unei industrii puternice, moderne, de înaltă eficiență“. Puteți ghici și singuri cui îi era închinat acest text. Probabil nu lui Ronald Reagan.
Vorba filmului, din fericire în 1983 unii dintre noi eram „prea tineri pentru riduri“.