La Iași, în luna octombrie scriitorii și cititorii își dau întalnire la FILIT, cel mai mare festival de literatură din România. Și anul acesta printre invitați se numără nume mari ale literaturii: Guzel Iahina, Eric Emmaneul Schmitt, Markus Zusak, Burhan Sönmez, Ingo Schulze, Ava Ólafsdóttir, Mircea Cărtărescu.
Ca de obicei, pe lângă multele evenimente organizate în diferite zone din Iași, Serile FILIT ocupă un loc aparte în preferințele publicului festivalului. Cea de-a XI-a ediție, cea din 2023, a rezervat seri speciale pentru Guzel Iahina, Eric Emmanuel Schmitt, Markus Zusak, Burhan Sönmez și Mircea Cărtărescu.
Prima Seară FILIT a avut-o invitată pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași pe scriitoarea Guzel Iahina, o personalitate complexă, cu un stil inconfundabil, marcat de atenția la detalii, de sensibilitate, de îmbinarea poveștilor personale, ce pot părea mărunte, cu marea istorie. Provocată de gazda serii, jurnalistul cultural Marius Constantinescu, Guzel Iahina a trecut printr-o proces de rememorare a propriei vieți și a destinului în lumea literară, și-a activat sinceritatea și spiritul critic pentru a intra în dialog atât cu interlocutorul de pe scenă, cât și cu cititorii prezenți într-un număr foarte mare în sală.
Scriitorul și fragilitatea păcii
Pentru că lumea este în prezent marcată de două războaie în plină desfășurare, cel din Ucraina și cel de la granița Israelului cu Fâșia Gaza, prima întrebare a serii a făcut referire la pace, la felul în care reușim să o obținem și să o păstrăm. Cu umor, Guzel Iahina a început prin a se scuza pentru ținuta casual. A mărturisit că, dacă știa pe ce scenă vine, și-ar fi pus rochia de bal. Totuși, a subliniat că va încerca să se descurce și fără rochie.
Apoi tonul s-a schimbat, războiul și-a făcut loc. „Noțiunea de pace pare astăzi foarte fragilă“, a punctat scriitoarea cu cetățenie rusă. În vreme de război apar mai multe întrebări pentru cel care scrie, a continuat Iahina. Rolul său se dovedește unul foarte util atunci când vine vorba de medierea dialogului, de apropierea celor aflați în conflict. Acesta trebuie să susțină dreptul la viață, sarcina artei fiind până la urmă de a demonstra unicitatea vieții. Valorile umane primordiale sunt o prioritate pentru scriitor. „Nu trebuie să ne temem să fim naivi“, este convinsă scriitoarea din Rusia.
Războiul în sine dezumanizează, e drept, tocmai de aceea Guzel Iahina a recunoscut că încearcă în toate cărțile să evite această dezumanizare. Pe de altă parte, izolarea Rusiei i se pare ceva teribil, pentru că, deși contestă deciziile politice, empatizează cu poporul, cu cei care încep să retrăiască frica din trecut, frica de a-ți spune liber opiniile. De asemenea, scriitoarea din Rusia este de părere că în lumea modernă transparența e doar o iluzie și că, de fapt, trăim sub o nouă Cortină de Fier, cortină care duce tot la dezumanizare.
Ce mai este normalitatea în lumea în care trăim?
Întrebată dacă a avut de suferit din cauza cetățeniei ruse, acum, în plin război cu Ucraina, Guzel Iahina a recunoscut că îi sunt anulate unele evenimente, dar că cel mai tare o afectează pierderea sentimentului de normalitate. Pentru mulți oameni de pe planetă normalitate a început să fie, din păcate războiul, foametea, sărăcia. Pentru ea astăzi Moscova e diferită față de orașul în care trăia acum doi ani, de exemplu, Europa a dispărut aici din știrile de zi cu zi, iar Asia a devenit, deodată, extrem de prezentă și de importantă. Oamenii se împart în două tabere, cei aflați de partea păcii și cei care susțin războiul.
Noile automobile produse în China sunt tot mai multe pe străzile marilor orașe din Rusia, observă scriitoarea. Cea mai importantă schimbare, e până la urmă, în vreme de război, cea din mințile oamenilor. Aceștia nu mai discută politică în spațiile publice. Cu durere a afirmat apoi Guzel Iahina că ceea ce scria în romane se petrece acum sub ochii săi.
Copiii care trec prin perioade istorice extrem de dificile sunt personaje nelipsite în cărțile scriitoarei din Rusia. Astfel că una dintre întrebările serii care a avut-o ca invitată a făcut referire la copiii războiului și la șansele la viitor pe care aceștia le au.
Răspunsul a venit ca o sentință extrem de crudă: războiul lovește cel mai tare copiii. Mulți dintre ei se nasc, deja, cu traume transgeneraționale de care încearcă să scape și trebuie să lupte cu această traumă a războiului. Ea însăși a avut bunici care au suferit de foame sau au fost abandonați în orfelinate și a trebuit să le înțeleagă suferința.
Trei dintre cărțile sale publicate și în limba română, Zuleiha deschide ochii, Copiii de pe Volga și Trenul spre Samarkand, sondează începuturile Uniunii Sovietice și poveștile oamenilor simpli care au trăit atunci. De exemplu, bunicul său a crescut într-un orfelinat și a avut toată viața cu ferma convingere că familia l-a trădat și statul l-a salvat. Ceea ce l-a determinat să fie și un comunist mai mult decât convins.
Trauma tăcerii
Tăcerea, teama de a vorbi despre anumite lucruri sunt parte dintre traumele pe care generația lui Guzel Iahina le-au preluat de la bunici. Copiii noștri află astăzi ce înseamnă traumele sovietice, se confesează scriitoarea. Literatura este un instrument al compasiunii, continuă ea. Dacă scriitorul are compasiune pentru personajele sale, atunci și cititorii vor avea.
Trenul spre Samarkand, cea mai recentă carte a scriitoarei ruse, tradusă și la noi, extrem de discutată la FILIT, este un roman al oamenilor mici. Istoria și lumea basmului se împletesc și aici armonios. Basmul poate fi perceput ca un îndulcitor pe care scriitorul îl strecoară în amărăciunea evenimentelor tragice care au avut loc în istorie de-a lungul timpului. Mitul poate fi cheia pentru a ajunge la inima cititorului.
Autorul și cititorii săi
Spre finalul serii FILIT, spectatorii au aflat că Guzel Iahina are un nou roman în lucru. Sursa sa de inspirație sunt primii ani ai statului sovietic. Acea perioadă revine obsesiv în creațiile sale. Referitor la relația pe care o are cu cititorii săi, Iahina a recunoscut că abia de la al doilea roman pe care l-a scris a început să se gândească cu adevărat la responsabilitatea față de cititori.
O întrebare extrem de sensibilă a venit de la Marius Constantinescu în a doua parte a discuției de pe scena naționalului ieșean. Acesta a dorit să știe cine are speranța pentru o lume mai bună, scriitoarea Guzel Iahina sau omul. Răspunsul acesteia a venit prompt. Cele două, omul și scriitoarea nu pot fi despărțite. Un lucru este, însă, cert. Dacă are ura în suflet, un om nu poate crea, nu poate face parte din lumea artei.
După ce Marius Constantinescu a epuizat întrebările pregătite special pentru acest dialog, au început să vină multe întrebări din partea publicului. Cei prezenți au fost curioși să afle, printre altele, dacă Guzel Iahina nu se teme pentru viața sa, de vreme ce a condamnat războiul, dacă poate trăi un scriitor cu o teamă permanentă, dacă se autocenzurează, dacă literatura este o formă de terapie pentru teama transmisă transgenerațional.
Cu sinceritatea, delicatețea, dar și fermitatea care o caracterizează, Guzel Iahina a încheiat seara cu un soi de optimism care supraviețuiește traumei. Autoarea rusă este convinsă că nu trebuie să ne concentrăm pe frică, ci să fim atenți la ce se petrece în jurul nostru, să ne cultivăm vigilența, că este important să fii ancorat în realitate, să nu trăiești în mintea ta, că scrisul este terapie și că jurnalistul și scriitorul pot încerca să vindece traumele mulțimilor.