Actualitate  -  Claudia Pincovski  -  

A doua seară a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) s-a dovedit a fi una sensibilă, încărcată de profunzie și conturată de discuții despre spiritualitate, care au aprofundat, pas cu pas, trăirile interioare ale autorului și dramaturgului francofon Eric-Emmanuel Schmitt. Impulsionat de întrebările detaliate ale Ioanei Bâldea Constantinescu, Schmitt, cel mai citit autor și dramaturg francez din lume, a acoperit o paletă largă de idei, împărtășind publicului gândurile sale despre literatură, credință și identitate.

Toți cei care au intrat în sala mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ Iași puteau vedea anticiparea și entuziasmul în ochii tuturor parti­cipanților. Așezați cuminți pe sca­unele vișinii, cititorii își etalau cărțile care abia așteptau să fie semnate de autor. Până la intrarea pe scenă a invitatului, cei prezenți au profitat de timp pentru a imortaliza momentul în cât mai multe selfie-uri și pentru a-și împărtăși curiozitățile despre scriitorul ce avea să le răspundă la întrebări timp de două ore.

Domnul care îi face pe toți să plângă

Întreaga seară a fost centrată pe teme profunde și filosofice precum impactul credinței asupra umanității și modul în care oamenii percep spiritualitatea. Schmitt a mărturisit că două dintre locurile sale arhitecturale preferate sunt bisericile și teatrele, arătând că acestea sunt locuri care ne canalizează și ne sublimează vio­lența. Autorul și-a început discur­sul prin a rememora una dintre primele sale trăiri într-un teatru: momentul când, vizionând spectacolul Cyrano de Bergerac, a plâns pentru prima dată „filantrop, aproape altruist, pentru necazurile altora“, nu pentru sine. Acela, după cum a mărturisit scriitorul, a fost momentul care a marcat începutul căii sale spre literatură și teatru, dorindu-și să ajungă „cel care îi face pe toți să plângă“.

În ceea ce privește procesul de creație literară, Schmitt spune că nu a avut niciodată sentimentul că este un creator în adevăratul sens al cuvântului. Pentru el, poveștile vin și se instalează în sine, iar scrisul reprezintă un mod de a le aduce la viață. Schmitt a făcut o distincție între două tipuri de creatori: cei care se construiesc împotriva copilăriei lor și cei care își continuă copilăria prin creația lor. Autorul a declarat zâmbind că el face parte din cea de-a doua categorie, iar ceea ce își dorește este să păstreze acea mirare atât de caracteristică vieții de copil și pentru că „marele defect al adulților e dorința de a suprima misterul“.

Noaptea de foc

Pe parcursul serii, Ioana Bâldea Constantinescu a continuat să adreseze întrebări care au dus la răspunsuri sensibile, desprinse din trăirile personale ale lui Eric-Emmanuel Schmitt. Discuția s-a întors, de multe ori, la importanța pe care o are credința în viața scriitorului și modul în care aceasta i-a influențat scrierea și percepția asupra vieții. Deși a crescut într-o familie de atei, o experiență trăită la vârsta de 28 de ani i-a schimbat înclinațiile religioase. „Am intrat în deșertul Sahara ateu și am ieșit credincios. Asta pentru că am trăit o noapte de foc. A fost o experiență cu adevărat sensibilă, pur senzorială; corpul meu îmi spunea ceva ce rațiunea nu-mi putea spune“, descrie autorul momentul care a marcat această transformare.

Schmitt a subliniat faptul că în credință e important să înțelegi că există o diferență între ceea ce știi și ceea ce crezi că știi. „Dacă mă întrebați dacă există (Dumnezeu) voi spune că nu știu, dar cred că da. Rațiunea mea nu știe, dar inima mea crede“, explică scriitorul. Elaborând pe această temă, autorul a sugerat că omenirea poate fi împărțită în trei categorii: agnostici religioși, agnostici atei și agnostici indiferenți. Cu toate acestea, toate categoriile au un numitor comun, anume faptul că nu știm nimic cu certitudine. Această „ignoranță“, după cum a descris-o el, poate fi un motiv de neliniște sau bucurie. „Când eram ateu, înlocuiam misterul cu ne­liniștea. Acum, când sunt credincios, locuiesc în mister cu încre­dere. Credința e un mod de a trăi ignoranța și misterul.“

Din punctul său de vedere, radicalizarea și fanatismul sunt maladii ale gândirii, care apar atunci când oamenii refuză îndoielile și caută certitudinea. „Problema e că întrebările cele mai interesante au răspunsuri îndoielnice. Întrebările cele mai interesante ne lasă în sfera lui poate și fanaticul e cel care refuză asta, el vrea certitudine și vrea să ucidă tot ceea ce-i contrazice certitudinea. Trebuie să învățăm să ne îndoim, trebuie să îmblânzim certitudinea.“

Eric-Emmanuel Schmitt a pășit cu grație în lumea spirituală a Ierusalimului, oferind publicului o viziune profundă a expe­rienței sale și a întrebărilor filo­sofice pe care le-a stârnit călătoria în acest oraș. Acest loc, sfânt pentru trei religii, a jucat un rol central în explorările sale spirituale și a devenit o sursă bogată de reflecție pentru el.

A subliniat că Ierusalimul este un oraș care provoacă un dialog vertical și orizontal între trei mari religii monoteiste: iudaism, creștinism și islam. Este locul în care, conform tradiției, Dumnezeu a vorbit de trei ori. Cu toate acestea, Schmitt a observat că, în ciuda dimensiunii sale sacre, locul nu reușește întotdeauna să aducă împreună aceste credințe, iar, pentru ca fraternitatea să devină posibilă, oamenii trebuie să uite de religiile lor și să înțeleagă că aparțin dintr-o istorie comună.

Literatura ca instrument al compasiunii

Încurajat de întrebările îndrăz­nețe adresate de Ioana Bâldea Constantinescu, publicul s-a avântat într-o serie de curiozități adresate autorului, de la legătura dintre cărțile pe care le scrie și muzica pe care o ascultă, până la ro­lul literaturii în societate.

Spre finalul discuției, Schmitt și-a împărtășit câteva dintre secretele care preced procesul său de creație. A subliniat că, înainte de a scrie, e important să lași o poveste să trăiască în interiorul tău, căci cea mai mare parte a ­ges­tației, așa cum a denumit-o, are loc în liniștea interioară, înainte de a așterne cuvintele pe hârtie. Autorul i-a îndemnat pe scriitorii as­piranți să găsească un echilibru între emisfera creativă și analitică, explicând că acesta este modul în care el poate lucra chiar și câte 14 ore pe zi fără a se simți epuizat.

Pentru cititorii care nu au pătruns încă în universul lui Eric-Emmanuel Schmitt, scriitorul a recomandat două dintre cărțile sale care ar putea fi un bun punct de pornire. Oscar și Tanti Roz, o carte care poate fi citită la orice vârstă, una care „nu vorbește despre noi în profunzime“, ci explorează mai multe aspecte ale vieții umane, inclusiv prietenia, dragostea și moartea. A doua carte recomandată de autor a fost Adolf H. Două vieți o un roman filosofic și istoric care încearcă să înțeleagă cum o persoană poate deveni un monstru și ce procese interne pot conduce la această transformare.

Seara s-a încheiat cu o me­ditația asupra a ceea ce înseamnă literatura și asupra rolului acesteia în societate. „E o îmbogățire a experienței mele umane. Am explorat mii de modalități de a fi bărbat sau femeie, viața mea a fost multiplicată de experiențele literare. Literatura e elementul principal al curiozității mele. Datorită cărților, chiar și atunci când sunt acasă continui să călătoresc“, a spus Eric-Emmanuel Schmitt.