Tema exilului apare cu tarie in Intoarcerea huliganului al lui Norman Manea, insa ea este prezenta si in romanul Intilnirea, al Gabrielei Adamesteanu, care vorbeste despre imposibila comunicare intre cei care au ramas si cei care au plecat.
„Ii avem in mijlocul nostru pe doi autori care sint ceea ce as indrazni sa numesc clasicii unei modernitati a literaturii romane. Spun acest lucru pentru ca, impreuna cu o galerie mai tinara de autori, au reusit sa strapunga acest zid care a existat in jurul literaturilor est-europene, cit timp a existat si Cortina de Fier. Norman Manea si-a creat un nume dincolo de Ocean, dar a continuat sa scrie in romaneste. Gabriela Adamesteanu a adoptat poate o forma a unui exil prin care au trecut toti cei care au trait in Romania comunista, unul interior, din care se poate naste si marea literatura”, a spus Rodica Binder in debutul dialogului de aproape o ora.
Norman Manea a vorbit despre exil ca despre o forma de existenta umana foarte veche, insa a accentuat si pe felul in care acesta s-a transformat in ultima perioada: „Contradictia esentiala a epocii noastre este intre modernitatea centrifuga si cosmopolita, adica o modernitate care si-a pierdut centrul, si nevoia de apartenenta centripeta, care tine de identitate, de o nostalgie si de un mod de reechilibrare. Cum stiti bine, in lumea moderna oamenii isi recauta un centru de echilibru. Faptul ca religia s-a potentat in ultimele decenii – nu stiu in ce masura in Europa de Vest, dar in mod cert in Europa de Est si in Statele Unite – se explica tot prin nevoia aceasta de echilibru si de regasire a unui centru. In ce masura aceasta provocare veche si noua, avind adaosuri importante contemporane poate produce si literatura este o alta intrebare complicata si depinde de individualitatea creatoare”.
„Comunicarea imposibila”
Gabriela Adamesteanu nu si-a asumat un exil interior (citeva minute mai tirziu, Daniel Cristea-Enache a tinut totusi sa o contrazica pe autoare, afirmind ca, in cazul in care l-a trait, nu l-a constientizat). „Aveam impresia ca traiesc asemenea multor altora. Am avut insa obsesia exilatului, iar asta se trage din familie. Noi am avut o mitologie a familiei, un unchi al meu a devenit un celebru arheolog in Italia, nu avea contacte cu noi si s-a transformat intr-o preocupare literara. Dar eu am incercat sa arat cit de greu se comunica. Si cum intr-un regim opresiv comunicarea dintre cei care au plecat si cei care au ramas era imposibila.”
Pentru criticul literar Carmen Musat, exilul este o experienta pur livresca, ce repune in discutie identitatea personala. Este o experienta limita, cu avantaje si dezavantaje: „Exilatul are avantajul de a fi in acelasi timp in exterior si interior, de a fi in acelasi timp aproape si departe. Poate ca astazi literatura exilului ar trebui regindita: ce mai inseamna a fi in exil intr-un moment in care iti alegi sa locuiesti oriunde pe acest glob si ai deplina libertate sa pleci si sa te reintorci de cite ori poti”.
Rodica Binder l-a intrebat pe Daniel Cristea-Enache in ce masura mai exista in Romania nevoia de recuperare a memoriei exilului, in conditiile in care, in tara, exista atitea polemici interne. „Problema recuperarii exilului este o parte a problemei Romaniei in ansamblu. Ceea ce eu discut, altii au trait si este o tema foarte dureroasa, care trebuie tratata cu intelegere, chiar daca esti dintr-o alta generatie, iar tinerii au reputatia de a nu intelege nimic. Traim acum alte timpuri, in care comunicarea este mult mai libera, mai deschisa si eu inca inteleg ce s-a intimplat inainte de 1989, dar nu as garanta pentru cei mai tineri.”
Puteti asculta integral inregistrarea dezbaterii „Literatura si exil” AICI.