Cronică de carte  -  Bogdan Romaniuc  -  

Despre ce este vorba in aceasta carte? Despre o poveste de iubire, incestuoasa si tumultuoasa, dintre doi adolescenti: Van Veen si Ada (desi cei doi au acelasi tata, pe Demon Veen). Romanul, pus de multe ori sub semnul imoralitatii, nu a trecut printr-un scandal de tipul celui pe care l-a provocat Lolita. Nu putem sa nu ne intrebam de ce Ada sau ardoarea, in care obscenitatea este poate mult mai vizibila, nu e totusi considerat un roman scandalos, asa cum a fost Lolita. Este inutil sa revenim asupra pasiunii lui Humbert Humbert pentru prea tinara Dolores Haze, dar romanul Ada sau ardoarea, iubirea unui frate pentru sora sa, ne trimite cu gindul la celalalt celebru roman nabokovian. Subiectele scandaloase din Ada sau ardoarea sint insa mult mai numeroase, familia Zemski fiind una decadenta, vinovata si cu un trecut plin de greseli care nu mai pot fi niciodata indreptate. Cruzimea cu care este tratata Lucette, ultima persoana din acest triunghi incestuos, „amanta” a surorii sale Ada, si a fratelui sau Veen, duce, in final, la perversitate, absenta, de altfel, din romanul Lolita. Chiar daca Humbert Humbert este calificat drept pervers, relatia sa cu Lolita este, indraznim sa spunem, de o perversitate inconstienta, lipsita de cruzime. Nu este vorba despre o perversitate ce are la baza o constiinta perversa, ca in cazul romanului Ada sau ardoarea. Romanul Lolita are la baza o disimulare: Humbert Humbert refuza sa creada ca relatia sa este una obscena. Ratacirea personajului, care pleaca tocmai de la aceasta presupusa obscenitate, duce la o diminuare a raului, pastrind totusi intensitatea pacatului. Asa cum bine spune John Ray Jr. in prefata romanului, „aceasta carte obscena nu are nici un cuvint obscen”, desi recunoastem in cuvintele sale ironia lui Nabokov.

O rescriere, dintr-o alta perspectiva, a romanului Lolita

In Ada sau ardoarea, culpabilitatea nu exista. Este de ajuns sa comparam de exemplu cele doua scene, foarte asemanatoare, in care Lolita sta pe genunchii lui Humbert, iar Ada pe genunchii lui Veen. In cel de-a doilea caz nu poate fi vorba despre nici un fel de remuscare, de vina, ci de placere: „…il vrajeau pielea ei neverosimila, senzuala, pala, parul ei, picioarele ei, miscarile ei colturoase, mirosul ei de iarba pentru gazele, privirea apriga si intunecata a ochilor indepartati, goliciunea rustica de sub rochia ei…”. Sexualitatea este eliberata de orice vina. Mai mult chiar, incestul este uneori subiectul unor glume sau jocuri amuzante de cuvinte. Vina lui Humbert Humbert devine deci, in Ada…, bucurie si placere. Strania poveste de dragoste dintre cei doi frati, Van si Ada, nu se petrece intr-o lume obisnuita, ci intr-una alternativa, numita sugestiv „Antiterra”. Actiunea se intinde de-a lungul unui secol, amintind de romanele lui Proust. Prin alegerea acestei locatii imaginare, „Antiterra”, Nabokov a reusit sa „perverteasca” timpul si spatiul, amestecind, ironic, Statele Unite, Europa si Rusia natala, amintind uneori de Canada si chiar de Etiopia. Prin aceasta situare in atemporalitate are loc o distantare fata de toate normele etice: „In vremurile acelea si in tara asta, incestuos nu insemna doar desfrinat – problema privea mai degraba lingvistica decit legalistica –, dar implica totodata (in expresia coabitare incestuoasa si asa mai departe) interventia in continuitatea evolutiei umane. Istoria inlocuise de mult timp apelurile la «legea divina» cu bunul-simt si stiinta popularizata”.

Intilnim in Ada sau ardoarea ceea ce francezii numesc „l’esthetique de l’interdit”. Adei nu i se permite accesul liber in biblioteca de la Ardis, in care exista mii de titluri. Dintre acestea, guvernanta ii selecteaza doar cartile „inofensive”, cele care nu au cum sa-i faca „rau”. Impreuna cu Van, Ada „studiaza” pe ascuns cartile asa-zis „interzise”, cum ar fi operele libertinilor din secolul al XVIII-lea sau cele ale sexologilor germani. Intr-o poveste a lui Chateaubriand despre doi frati romantici, Ada intilneste o propozitie care ii atrage in mod deosebit atentia: „les deux enfants pouvaient donc s’abandonner au plaisir sans aucune crainte”. Pentru acest „donc”, aparent inexplicabil, Ada gaseste totusi, impreuna cu Van, o explicatie in capitolul din opul Sex si Lex. Intr-un volum in care erau reproduse operele maestrilor italieni ai Renasterii, Van descopera un tablou de Caravaggio, reprezentind doua nuduri, un baiat si o fata. Van ii povesteste Adei despre cele vazute si isi imagineaza cum ar fi daca si ei doi si-ar da intilnire intr-un astfel de tablou. Incestul lor ar deveni astfel opera de arta, iar arta adevarata, asa cum pare sa ne spuna Nabokov, se situeaza intotdeauna dincolo de morala. Arta implica si o depasire a umanului. Are loc asadar o estetizare a relatiei lor, si nu o disimulare, ca in cazul Lolitei.

Profunda amoralitate din Ada sau ardoarea, in care normele morale sint in mod voit negate, prin transformarea incestului in opera de arta, este totusi mult mai deranjanta decit in Lolita. In Ada sau ardoarea exista o metamorfoza generala, toate lucrurile fiind reinventate. Cartea scapa astfel unui scandal de tipul celui prin care a trecut romanul Lolita doar pentru ca aceasta nu mai apartine normei; actiunea se petrece in „Antiterra”, departe de legile obisnuite. In ciuda acestor diferente, cele doua romane au totusi ceva in comun: Ada, de aceeasi virsta cu Lolita la inceputul romanului (are doar 12 ani), este si ea o nimfeta „fara de pacat”. Ada sau ardoarea este de fapt o rescriere, dintr-o alta perspectiva, a romanului Lolita.

Un roman care cere mai multe lecturi

Atunci cind a inceput sa scrie Ada sau ardoarea, Vladimir Nabokov era deja un scriitor celebru, recunoscut pe plan international in urma succesului obtinut odata cu publicarea romanului Lolita. Lucrul la „aceasta cronica de familie” a durat mai multi ani. Nabokov spunea la un moment dat ca a dorit ca acest roman sa reprezinte un punct de reper pentru toti cei care vor sa-i cunoasca opera. Chiar daca Ada sau ardoarea a fost bine primit de critica literara, fiind considerat o capodopera a prozei americane din a doua jumatate a secolului XX, Nabokov a ramas totusi cunoscut publicului datorita romanului Lolita.

Ada sau ardoarea este un roman care cere mai multe lecturi. Foarte multe lucruri scapa cititorului la o prima lectura, chiar daca isi concentreaza intreaga atentie pentru intelegerea textului, construit de altfel pe mai multe nivele de lectura. Aceasta „cronica de familie” incepe cu o fraza imprumutata din romanul lui Tolstoi, Anna Karenina: „Toate familiile nefericite seamana una cu alta, fiecare familie fericita e fericita in felul ei”, desi scriitorul tine sa precizeze ca fragmentul nu are nici o legatura cu povestea sa. Totusi, trimiterile la opera lui Tolstoi sint foarte numeroase. Autorul Annei Karenina a fost, se stie, scriitorul preferat al lui Vladimir Nabokov.

Vladimir Nabokov, Ada sau ardoarea,
traducere de Horia Florian Popescu,
colectia „Biblioteca Polirom. Seria de autor «Vladimir Nabokov»”,
Editura Polirom, 2008, 49.95 lei