Se spune despre afiș că este cea mai longevivă formă de promovare a unui eveniment artistic. Teoreticienii genului susțin că istoria lui începe în secolul al XVIII-lea, când dramaturgul și actorul german Alloys Senefelder, lipsit de resurse financiare pentru a-și multiplica piesele și a-și anunța spectacolele, a realizat cele dintâi litografii cu această destinație. Erau, atunci, alb-negru, nu costau mult, iar descoperirea lui a făcut un mare bine tuturor în sfera printului, accesibilizând producția de serie.
Următorul pas evolutiv a fost în perioada Belle Epoque, când francezul Jules Chéret a adus culoare în aceste bucăți de hârtie care anunțau evenimentul teatral. Chéret e considerat părintele afișului modern, pe care l-a și teoretizat, scriind primele studii pe temă. Un moment de vârf a fost contribuția lui Toulouse Lautrec, artist care a ridicat practica la nivel de rafinament estetic. Posterele lui pentru cabaretele pariziene au devenit piese de patrimoniu.
În prezent, specializarea se deprinde în instituții de învățământ superior, iar cele mai reușite creații se colecționează și expun pe simeze cu diverse ocazii. Special Poster Show, realizat de Local Circle Design în parteneriat cu Ambasada Elveției și Swiss Fund pentru Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2023, mi-a reamintit câteva detalii interesante.
Vocea plastică a mizanscenei
Afișul cumulează o sumă de misiuni. Cea mai importantă este funcția lui de comunicare publică. În limbajul specific artei grafice, posterul unei producții scenice ori al unui festival trebuie să le vorbească privitorilor despre manifestarea pe care o concentrează în imagine și puținele cuvinte inserate. E obligatoriu să fie atrăgător, pentru ca măcar câteva clipe privirea trecătorilor să poposească pe el; rapid de parcurs, întrucât suntem asaltați în mediul public de fluxuri de imagini ce se bat între ele pentru a fi văzute, să aibă impact vizual.
Raymond Savignac considera că „afișul trebuie să fie un scandal vizual“, referindu-se la capacitatea acestuia de a convinge ochii publicului. Și, încă și mai important, de a-i motiva să meargă să vadă spectacolul.
Parte a artei colective care este teatrul, creația de afiș se individualizează prin câteva particularități. Ea trebuie să fie vocea plastică a mizanscenei. Să-i sintetizeze esența, spiritul. Să susțină ideea creației, stilistica în care a fost realizată (o retorică de scenă clasică impune un tip de afiș clasic, cum o viziune modernistă trebuie să se regăsească și în afișul ce o anunță). Formatul, dimensiunile (să poată fi citit și de la distanță, să aibă relevanță și dacă e reprodus alb-negru în vreun ziar, să arate bine și online), tipul literelor, raportul text-imagine de asemenea. Nu prea multe cuvinte, esențialul informativ, integrat firesc în elementele imagistice reprezintă o parte a canonului.
O misiune care se activează în timp
Orice afiș e în sine o probă de creativitate. Adecvarea la categoria de public pe care punerea în scenă o vizează e premisa unui afiș reușit, care-și atinge și sensibilizează adresanții. Dacă producția e pentru adolescenți, adaptarea la vârsta și preocupările lor e axiomatică. Dacă spectacolul li se adresează seniorilor, stilistica de ansamblu va ține cont de acest detaliu.
Nu orice grafician de talent reușește afișe de teatru care plac și conving. Uneori e mai înțelept ca schița posterului să-i aparțină scenografului, care, ca parte din laboratorul interior al facerii spectacolului, e mai la curent cu elementele ce e potrivit să se regăsească acolo.
Afișul de teatru mai are o misiune, care se activează în timp. El arhivează producția scenică. Poți afla când a fost realizat și cine sunt cei care au trudit imaginativ pentru această realizare. Locul său e în arhivele instituțiilor care l-a produs ori în muzee ale teatrului, în expoziții temporare. Am descoperit cu uimire că postere vechi, unele cu valoarea suplimentată de semnăturile celor din distribuție, din chiar seara primelor aplauze, se vând pe platforme comerciale (Okazii.ro sau OLX). La prețuri ce variază de la câteva zeci la câteva sute de lei, întrucât autografele artiștilor și, eventual, câteva cuvinte la cald, care developează emoțiile primei întâlniri cu public, le fac să mărturisească ceva din seara aceea. O readuce, cumva, la viață.
Condensat spus, un afiș reușit e unul memorabil. Pentru prezent, a cărui atenție trebuie să o atragă, și pentru viitor, prezervând trecutul.