Si contine citeva greseli elementare de punctuatie, greseli pentru care odinioara s-ar fi putut rata chiar si un examen de bacalaureat. Asta se intimpla insa pe vremea cind nu toti bacalaureatii aveau tastatura de jurnalist in ranita.
Fiindca, totusi, asta e, pe moment, ideea… aaa, pardon. Vreau sa zic „Fiindca totusi asta e pe moment ideea”. Ideea e ca se scrie din ce in ce mai prost romaneste, iar fenomenul se propaga tot mai des si in publicatii de prestigiu, inclusiv in revistele de cultura. S-ar zice ca nimeni nu mai stie exact care sint regulile ortografice nici cu „Gramatica Academiei” alaturi. Mai grav: in multe cazuri se scrie prost romaneste tocmai ducind pina la absurd regulile ortografice si de punctuatie.
Acum citiva ani unul din cotidienele timisorene de larga circulatie locala fusese cuprins de molima ghilimelelor. Puneau dragii de redactori si corectori ghilimele unde vrei si unde nu vrei. Scriau, de exemplu, un titlu mare: Ieri „hotul” a fost prins la „locul faptei”.
Intr-un astfel de caz – mai ales in presa – ghilimelele implica o tenta ironica sau o trimitere la altceva decit ce spune enuntul in ghilimele. Dar nu si aici… Cind citeai articolul, vedeai ca era vorba chiar de un hot, care fusese prins exact la locul faptei. Sau in titlu se anunta ca Se anunta „scumpiri” la toate marfurile „de consum”, iar intelesul acestuia era exact acela ca se anuntau scumpiri la marfurile de consum. Si asa mai departe. Presupun ca in redactia ziarului se iscase asa, o atmosfera de placeri (sau „placeri”) ghilimelice. Redactorii virau cu satisfactie in text cite o pereche de semne din astea simpatice si se gindeau la placerea cu care vor fi citite ele. De exemplu, ce titlu ar merita o stire cu o fata alungata de acasa. Desigur, O „fata” a fost „alungata” de acasa! E scris adinc, nu gluma!
Ei bine, dincolo de greselile obisnuite care umplu paginile revistelor (si, mai nou, ale cartilor) ce apar in Romania, am remarcat aparitia cu consecventa a unei noi epidemii – de data aceasta a virgulelor. O „virgulita”, ca sa-i dau si un nume. Codita aia mica si draguta, care se pune in interiorul unor fraze conform unor reguli destul de bine stabilite, a ajuns sa fie plasata cu aceeasi placere creativa aproape peste tot si din ce in ce mai prost.
De la Gramatica limbii romane editata de Academia Romana (cunoscuta sub numele popular de „Gramatica Academiei”) si pina la indreptarele de punctuatie existente, cam peste tot gasim reguli imperative, reguli prohibitive si reguli facultative de utilizare a virgulei in limba romana. O vreme s-a facut exces de virgula, aplicind regulile facultative ca si cum ar fi obligatorii. Aici a mai mers cum a mai mers, desi excesul de virgule ingreuneaza lectura unui text, iar daca virgula e inutila, atunci de ce s-o mai pui?
Acum s-a trecut in faza a doua, cea a virgulitei galopante, in care sint incalcate chiar si regulile prohibitive – adica acelea care interzic folosirea virgulei in anumite situatii. Exemple se gasesc cu gramada si o sa insir si eu citeva mai incolo. Trist e insa ca le-am gasit nu doar in cotidiene de mare tiraj, ci si in reviste de cultura. De cultura!
Conjunctia si pune mari probleme. Dar nu numai ea. Conform regulilor in vigoare, daca alte elemente ale propozitiei nu o cer, si, dar, insa sau totusi nu se pun intre virgule, nu au virgule inaintea lor si nici in urma lor decit cind separa propozitii, adica in fraze. In ziare insa se scrie In ziare, insa, se scrie – ceea ce e gresit si e o romana proasta. Alt exemplu, alta greseala: Si, de data asta, nu mai stiu… Sigur ca nu. Am aflat, insa, ca… Ba nu. Stiam, totusi, ca… Nu stia bine. Si asa mai departe. Un astfel de exces de zel in plasarea virgulelor l-ar fi obligat, de exemplu, pe Eminescu sa scrie Si, daca ramuri bat in geam… Dar n-a facut-o.