Dacă am insistat preț de mai multe săptămâni asupra unui articol polemic al activistului civic Valeriu Nicolae, legat de presupusul rasism al unor pagini din Copilăria lui Kaspar Hauser, am făcut-o fiindcă textul domnului Nicolae a avut un impact remarcabil. Și, cum își dorea și Domnia-Sa, a declanșat o discuție necesară. Care vor fi rezultatele, vom vedea în anii următori.
De un singur lucru mă tem: să nu începem să vedem, inchizitorial, forme de rasism, sexism, homofobie sau de alt fel în orice volum de ficțiune care include personaje negative aparținând unei minorități. Ar fi începutul unei cenzuri și autocenzuri auctoriale care n-ar face bine nimănui. E o distanță mare între texte asumat rasiste, precum Bagatelle pour un massacre al lui Céline sau delirul paranoid din Mein Kampf a lui Hitler, și o carte cu interlopi romi sau cu români criminali din Italia sau cu mexicani violatori din Statele Unite.
Și nu cred că exagerez: deja au existat voci competente din spațiul specializat al criticii literare care au dat verdictul de rasism în cazul cărții lui B.-A. Stănescu. Că au greșit sau nu, asta nu mai contează și nu va mai conta.
Dar de greșit au greșit. Au judecat ideologic. Nu cred nici eu în ideea artei pure, desprinse de social, dar nici nu văd arta, orice artă, înhămată la căruța oricărei ideologii, fie ea și una generoasă, egalitaristă, comunitaristă. Literatura bună nu e un vehicul al reformei sociale. Literatura e adesea crudă, brutală cu cititorul, îl scoate din zona lui de confort, îl face nu doar să gândească, ci și să simtă, să se revolte, chiar să se îngrețoșeze. Îl tulbură și, dacă provoacă reacții de respingere, asta nu e suficient să o facă rasistă sau xenofobă. Pe Valeriu Nicolae volumul lui Stănescu l-a tulburat: s-a identificat personal cu etnia romă, ceea ce e de înțeles, și a reacționat emoțional, uman, necritic – și disproporționat. Articolul Domniei-Sale din „Libertatea“, „Cine sunt «borâți», violenți, obsceni și arată ca niște «șobolani». Pasaje din cartea unui apreciat scriitor român contemporan“, apărut în 24 august, reprezintă o lectură personală, emoțională și deformatoare. Mai ales deformatoare. Iar aici intervine problema esențială, ocolită de majoritatea comentatorilor ulteriori.
La lectura articolului citat, pasajele din Copilăria lui Kaspar Hauser referitoare la romi, încărcate de stereotipuri negative și termeni ofensatori, te fac să înțelegi reacția violentă și tristețea domnului Nicolae. Ceva suna totuși ciudat, așa că am făcut ceea ce era normal: am luat cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu și am recitit-o cu creionul în mână, atent la calificativele etnice și rasiale pe care le împarte protagonistul (nu autorul!) pe parcursul ei. Am descoperit cu surprindere că Valeriu Nicolae citează deformat. Nu, nu modifică textul, nici nu se pune problema, însă face un colaj din fraze decupate din diferite pasaje ale cărții, toate referitoare la personaje negricioase, tuciurii, agresive, vulgare și/ sau răutăcioase, sărind peste pagini și contexte ca să scoată un grupaj de vreo pagină cu astfel de citate. O pagină din 250 și ceva, cât are cartea.
Sigur, nu cantitatea contează. Prima mare problemă e alta: că multe dintre citatele din Stănescu folosite ca argument de domnul Nicolae nu se referă explicit la romi/ țigani. Uneori nici măcar implicit. Iar a doua ar fi următoarea: în colajele pe care le face, Domnia-Sa manipulează textul (involuntar, sunt sigur), dând impresia că ar fi vorba de un personaj (rom) negativ, când de fapt citatele sunt preluate de la pagini diferite, se referă la personaje diferite și nu sunt neapărat romi sau rome.
Altfel spus, susține acuzația (implicită) de rasism față de romi cu citate referitoare la personaje care nu sunt prezentate explicit ca romi, ba chiar, în destule cazuri, nici nu sunt.
O să revin săptămâna viitoare cu câteva exemple (nu toate). Deocamdată o să mai adaug doar că, din câte mi s-a părut mie, pe parcursul întregii polemici, extinsă și de-a lungul și latul Facebookului, majoritatea comentatorilor s-au mulțumit să preia citatele domnului Nicolau așa cum sunt ele și să-și emită judecățile pe baza lor. Sugestia mea pentru oricine s-a simțit implicat, fie și emoțional, în toată această discuție este aceea din titlu: să revină la textul original, la volumul lui B.-A. Stănescu. Abia de aici ar începe cu adevărat discuția.