Alegerile europene sunt programate în luna iunie, iar pretendenții pentru Parlamentul European încep să scoată capul. Alegerile sunt mai importante decât pare și există destule asemănări cu anul 2019. Atunci Dragnea a fost catalizatorul prezenței uriașe la vot. Am avut 60 la sută în urbanul mare, interesul fiind similar cu cel înregistrat de regulă în turul doi al prezidențialelor.
În 2019 la europene, electoratul a avut posibilitatea pentru prima dată să dea o lecție PSD, după ce Dragnea a tot încercat să-și facă singur dreptate, prin modificări peste noapte la legile Justiției. Iar surpriza a fost pe măsură. PSD a fost aspru pedepsit și a luat atunci doar 22 la sută, la egalitate cu USR. Un scor neașteptat de scăzut pentru PSD, pe care social-democrații nu l-au mai coborât niciodată atât de jos.
Peste șapte luni vom avea așadar primele alegeri de după 2020. Au trecut deja trei ani de la ultimul scrutin, iar de atunci s-au tot adunat nemulțumiri în societatea românească. Dincolo de grijile de zi cu zi ale românilor, țara a trecut prin pandemie, la care adăugăm războiul din Ucraina. Din punct de vedere economic, lucrurile au stat bine doar dacă ne uităm la cifrele oficiale, dar statisticile n-au ținut de foame și nici n-au oprit inflația.
Prețurile au luat-o razna anul trecut și, chiar dacă între timp inflația s-a mai temperat, nivelul de trai n-a crescut, dimpotrivă. Dacă mai adăugăm și asaltul guvernului asupra firmelor private, prin tot felul de taxe și impozite impuse peste noapte, avem imaginea unei societăți în care optimismul e tot mai greu de găsit.
Nici din punct de vedere politic lucrurile nu au stat grozav. PNL n-a explicat convingător necesitatea alianței cu PSD, iar prin instituții colcăie politrucii și tot felul de personaje care n-au nici o pregătire pentru posturile respective.
În mod logic, partidele ar trebui să-și deschidă larg porțile pentru figuri noi, dar e puțin probabil să se întâmple asta. Un europarlamentar e plătit regește la Bruxelles și e greu de presupus că principalele partide vor promova figuri noi pe locurile eligibile. Interesul e mare în interiorul partidelor, iar scaunele libere pot fi numărate pe degete.
La PNL numele lui Eduard Hellvig e vehiculat intens. Se spune că ar putea deschide lista partidului. De ce? Complicată întrebare. Hellvig nu are o cotă mare de popularitate, așa că trebuie căutate alte explicații. Ba mai mult, se vorbește chiar de șefia partidului sau posibil de lansarea sa în cursa pentru Cotroceni. Tot pe surse se vorbește că la europene ar candida la PNL și Emil Boc. Vor figura probabil pe locuri eligibile Adina Vălean, actualul comisar european pentru Transporturi, dar și Siegfried Mureșan, un europarlamentar activ în acest mandat. Nu e clar dacă locomotiva din 2019, Rareș Bogdan, va mai candida pentru un nou mandat sau dacă nu cumva guralivul politician liberal își pregătește replicile pentru scrutinul parlamentar din toamna anului viitor. Liberalii au obținut 10 mandate în 2019, acum au șansa să obțină doar șapte.
PSD mizează pe 11 europarlamentari, dacă social-democrații reușesc să obțină 30 la sută. Social-democrații ar urma să ofere din nou două locuri apropiaților lui Dan Voiculescu, iar pe surse se vorbește despre Maria Grapini și posibil o jurnalistă de la Antena3.
Întrebarea e cât va obține AUR la europene și dacă nu cumva va trece pragul și formațiunea Dianei Șoșoacă. N-ar fi exclus să vedem o armată de 10-12 europarlamentari pe care cele două formațiuni să o trimită la Bruxelles. Ar fi trist să arătăm Europei chipul hâd al naționalismului românesc.
USR poate obține la europene un scor mult peste ceea ce arată în prezent sondajele de opinie. Prezența Elenei Lasconi în fruntea listei USR e o decizie curajoasă a liderilor partidului. Figura proaspătă a primăriței de Câmpulung va dinamiza campania useristă și probabil va aduce puncte în plus pentru USR. Întrebarea e cum va sparge USR blocada media tot mai evidentă la care formațiunea este supusă și cât de bine se vor mobiliza în campanie activiștii useriști.
Alegerile europene reprezintă testul major pentru toate partidele. Nu va fi timp pentru decapitări interne în cazul unor rezultate proaste, dar ne putem aștepta imediat după iunie 2024 la schimbări de strategie, alianțe anunțate peste noapte și nume surpriză la prezidențiale.