Umilitor era, in primul rind, sa stai cu cana aia si sa inghiti, obligatoriu, medicamentele in fata asistentei… Ocupam o rezerva cu inca un barbat… Vis-a-vis era o alta rezerva cu femei… Chiar linga a mea, perete in perete, erau doua fete oplosite acolo de la un orfelinat… Amindoua ajutau la facut curat dimineata si apoi se duceau la biserica din curtea spitalului, unde aveau treaba… De fapt, doar Geanina ajuta infirmierele… Blonda, naltuta, in blugi, rea de gura, se certa cu toti bolnavii… Cu mine nu, ma lua cu dumneavoastra… Facusem un soi de combinatie cu dinsele, aveau priza in camera, cumparasem un prelungitor, si toti bolnavii, chiar si cei de la etaj, faceau cafele peste cafele pe coridorul intunecos… Asistentele tolerau asta, si medicul… Trebuia doar sa ascundem firul in timpul vizitei… si priza tripla de la prelungitor… se incarcau si mobilele… Geanina, simbata si duminica, se ducea la un barbat, un tip de culoare, ca sa-i spele rufele, in oras… Vroia sa se casatoreasca… a plecat chiar in strainatate pentru asta, dar s-a intors tot singura, proba de casnicie nu tinuse… Tin minte ca mi-a lasat numarul de mobil… Dupa externare ma suna din cind in cind, m-a sunat si cind a plecat in Grecia, parca si apoi cind s-a intors cu coada intre picioare, necasatorita… „Domnu’, eu sint Geanina, zicea vesela… ce mai faceti? Nu m-am casatorit!”
Veronica D. Niculescu: Si ce mai faceati?
E.B.: Prin mai, 2006, fiica-mea, alarmata, a venit in tara. Ma internasem total aiurea la chirurgie, fiindca acolo profesorul era un fost coleg de grupa… Normal, internarea era inadecvata, trebuia sa o fac tot la psihiatrie… Acolo, la chirurgie, intr-un salon cu oameni cu operatii grele, am atins, cred, apogeul deprimarii… Surorile se purtau infernal… Venise o doctorita superba, de pe la asistenta mintala, si dase ordin, fara sa-mi spuna nimic, sa mi se ia toate medicamentele de pe noptiera… Nu o sa uit niciodata cu ce bucurie mi-a scos tot din noptiera o sora care pina atunci se purtase onorabil… Si cu cita neglijenta mi se dadeau apoi medicamentele lasate in seama lor… Aveam si o chestie bagata in vena, lasata acolo, care ma incomoda la somn… Si asa nu dormeam deloc… Am rugat sa mi-o scoata, umblind noaptea pe sali, pe o doctorita de garda… S-a milostivit cumva… de fapt, tot restul personalului uitase ca mi se pusese… Linga mine era un om destul de zdravan la viata lui, acum cu cancer de colon operat si cu anus contra naturii… Nici el nu dormea deloc… Dar ma proteja intr-un fel de alt bolnav, si el operat, cu rude preoti, ce ma indemna sa ma spal pe dinti cu pasta de barbierit!!! Atunci i-a sarit mustarul celui cu operatia pe colon si l-a certat! Mincam intr-un soi de cantina unde televizorul era pus vesnic pe acelasi post, Ethos parca, se da numai muzica populara… De fapt, aproape ca nici nu mincam, nu ma mai barbieream, credeam ca acolo o sa mor! Si ma chinuia chestia ca, uite, daca ajungi in infern, da, poti sa il vezi, dar nu mai ai voie sa si-l descrii, nu mai ai timp, acolo se termina, duci acea experienta cu tine… in mormint. Am fost externat si transferat de fiica-mea la Spitalul Nr. 7, unde era normal sa fiu… Era a treia si ultima internare. Medicul deja ma stia din prima… Facusem doua recaderi deja…
(va urma)