Toate, chiar toate (deci si hirtogareala) pot fi sursa de revigorare? In ce ma priveste, da, fiindca rezultatul lor a fost intremator ca un sirop Hercules.
Prima bucurie la apel, daca o iau strict cronologic, s-a numit Central European Literature Forum (Budapesta, 26 sept.), unde-a pus din greu umarul ICR-ul nostru. Intilnire si academica, si scriitoriceasca la CEU. Zic ca-i un bun motiv de jubilatie sa te reintilnesti cu Gyorgy Konrad, cu Olga Tokarczuk sau cu Jeno Farkas ca si cum n-ar fi trecut decit o zi de cind nu i-ai vazut, dar si sa-i descoperi cu incintare pe Michal Hvorecky, Teodora Dimova, Joanna Derdowska, Eszter Babarczy. Stam cu totii pe scena, literati din tarile mici, foste cindva comuniste, cu limbile noastre necirculate, putin cunoscute si, minune!, pentru prima data de cind ne tot intilnim, nu se mai aud vaicareli, complexe, frustrari. Ba chiar putem ride atunci cind, intrebat cum ar raspunde in 2008 la chestiunea pusa pe tapet chiar de el in 1986 (Mai viseaza cineva la Europa Centrala?), Konrad a spus senin da, mai viseaza, dar e un cosmar. Una peste alta, pret de sase ore ne-am simtit (Nicolae Prelipceanu si eu) ca acasa, in largul nostru, in rind cu toti ceilalti. Iar cind vineri seara am fost la vernisajul expozitiei lui Mircea Cantor si am vazut bannerul cu numele lui si sigla ICR pe toata fatada uriasului Muzeu de Arta Contemporana, am avut senzatia ca sintem chiar un fel de buric al lumii.
A urmat, peste o saptamina, nebunia filarmonica din urbe, adica spectacolul imaginat si pus pe picioare de Ioan Coriolan Garboni, cel mai inventiv director de filarmonica din Romania, care a facut sa sune gongul de incepere a stagiunii fix pe pista aeroportului „Traian Vuia” din Timisoara. Caci acolo a aterizat si s-a dezlantuit in varianta postmoderna Carmina Burana, in fata a 3.000 de oameni incremeniti nu doar de frig si vint, ci si de uluire. 90 de instrumentisti maiestrit dirijati de Remus Georgescu si 60 de coristi sub bagheta lui Iosif Todea au infiorat asistenta cu Fortuna imperatrix mundi, de s-au zbirlit parul pe cefe, elicele elicopterului din fundal, coada unui MIG, aripile unui SAAB din care-a coborit maiestuos, cintind, Poetul.
Ce sa mai spun despre cum solistii (Nicoleta Colceiar, Valer Barna Sabadus, Cristian Ardelean) au luat fata multimii cind, de pilda, Blanziflor a brazdat pista intr-o decapotabila de lux, cu trena-n vint sau cind contratenorul Sabadus a fost purtat pe-o tava uriasa de sase rockeri bucatari, in chip de uriasa lebada alba. Sau cind 10 bikeri impielitati au umplut aerul de biriieli si fum fugarind un ciopor de fecioare. Sau cind din portbagaje a zdupait un cird de calugari care-au imbiat poporul cu sampanie. Sau cind cei doi indragostiti, incoronati ca miri, au urcat in sunet de alamuri pe scara avionului, ca sa-si ia zborul in infierbintatele noastre inchipuiri spre cerul rece.