Abilitatea prozatorului și scenaristului Alex Olteanu de a scrie cinematografic se remarcă în romanul său de debut, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, câștigător totodată al Concursului de Debut al Editurii Polirom în 2023.
Imaginile din romanul de debut recompun realitatea unui mediu corporatist față în față cu rutina muncii de acasă și comunicarea în mediul virtual. Socializarea autentică, reală, este rară, accentuată sub forma unor excepții de la norma singurătății. Alex, tânărul protagonist al romanului, nu reușește să se regăsească nici în „lumea celorlalți“, nici în universul corporației în care deziluziile își fac loc cu din ce în ce mai multă apăsare. Resimte lipsa de pasiune „într-un mod foarte fiziologic“, iar visul care l-a interesat cândva rămâne într-un trecut pe care nu îl poate recupera. E permanent prins între gustul amar al singurătății și idealizarea viitorului: „Nu era prima dată când se trezea fixând insistent oameni necunoscuți pe stradă. Uneori, își imagina cum va face schimb de priviri cu o fată de care îi place, apoi ceva complet neașteptat se va întâmpla și dintr-odată se va trezi că sunt împreună, iar viața lui va lua o turnură spre mai bine. Se lăsa furat de imaginație cu zecile de minute, apoi se trezea la realitate într-un dezgust profund față de propria persoană“. Trecerea dintre ani adâncește sentimentul de însingurare, împreună cu cele două sticle de șampanie – „în caz de ceva“ și care rămân nedesfăcute.
Realitatea ascetă a vieții
Interacțiunile cu ceilalți stârnesc, pe moment, planuri noi și speranțe care îndulcesc pentru scurtă durată realitatea ascetă a vieții de zi cu zi. Dorințele firești se transformă în ceva care apasă, normalul devine imposibil de atins, regulile se schimbă și nu în favoarea lui: „tocmai această nevoie de a aparține era și sursa problemelor, că, dacă nu și-ar mai fi dorit atât de mult să intre în lumea celorlalți, acum nu l-ar mai fi zgâriat nici o singurătate pe creier“. Iluzia că toți ceilalți nu se confruntă cu singurătatea e singura care nu se destramă.
În mediul corporatist, pentru Andrei, cerințele companiei frizează ridicolul, se lovește de o corectitudine politică dusă la extrem și care devine un nonsens: „tirania patriarhală a celor două genuri când de fapt există sute, poate mii“. Andrei le vede ca „variații de identitate“, încearcă să și le explice, dar nu îi e permis să aibă altă opinie și, în fond, nici libertate de exprimare, pentru că „o companie e departe de a fi o democrație“ și „dacă vrei libertate de exprimare, atunci industria corporatistă nu e pentru tine“.
Cele două realități se ciocnesc, universul lui Andrei nu se poate integra în nici unul dintre cele două medii care ar fi trebuit să coexiste.
Un pion care nu poate scăpa
În întâlnirile cu ceilalți (Adi, Maria) în spatele glumelor și în spatele speranțelor, se ascunde o apatie de care nu se poate scutura, o deziluzie care îl prinde din nou în ghearele adesea invizibile ale depresiei: „apatia pe care o vezi e gătită de mine în propria bucătărie“ îi va mărturisi Mariei, fata de care se îndrăgostește și în care va investi aceleași iluzii care îi accentuează însingurarea.
Realitatea din romanul lui Alex Olteanu vorbește, în fond, despre o problemă acută a unei întregi generații care a făcut din comunicarea online normalitatea și care a schimbat, în același timp, regulile jocului fără a înțelege pe deplin consecințele acestor schimbări. Antieroul Andrei devine astfel un pion care nu poate scăpa, un angajat de care o companie se poate debarasa pentru că are întâietate o politică a imaginii, iar individul contează numai în aparență. Toxicitatea, aproape un personaj în sine, un cuvânt care cade întotdeauna ca o sentință (concediere, excludere) se răspândește dinspre oprimați, aceștia devin la rândul lor opresori.
Relațiile concrete nu pot fi consolidate, intervine comunicarea digitală, firul a ceea ce ar putea fi este întrerupt. Apropierea se face cu un echilibru firav între frică și speranță, între teama că totul se poate destrăma și credința că viața ar putea deveni pur și simplu mai bună.
Protagonistului îi lipsesc resorturile sau, mai degrabă, îi este imposibil să descopere mijloacele prin care ar putea vedea realitatea într-un mod prin care să nu lase obstacolele să îl împingă spre final, spre renunțare. Însă cea mai mare deziluzie vine de pe fondul respingerii de către oameni aflați la zeci de mii de kilometri depărtare, chipuri pe un ecran, străini care au puterea de a excomunica, de a da sentințe și de a pune un lacăt și mai greu peste o singurătate apăsătoare. Mai apoi, imposibilitatea de a descifra parcursul unei eventuale relații cu Maria destramă și mai mult echilibrul interior și deja fragil al protagonistului.
Un limbaj care adăpostește capcane
Ceea ce convinge în roman, dincolo de vocea bine definită, e tocmai această abilitate de a surprinde în mod convingător temerile și obstacolele unei anumite tipologii, toate născute dintr-un mediu propice singurătății, anxietății și deziluziilor. Tiparul croit pe repede-înainte de către mediul corporatist frânge în loc să susțină, împinge spre marginea prăpastiei în loc să înalțe, trece peste esență și scoate în prim-plan o fațadă artificială, un limbaj care adăpostește capcane.
Treptat, pe nesimțite, lumea lui Andrei se restrânge, granițele se apropie din ce în ce mai mult de eul însingurat, de mica fărâmă a convingerii că, la un moment dat, ar putea fi mai bine. În final însă și într-un ritm din ce în ce mai accelerat al deșirării speranțelor, realitatea lui Andrei se traduce printr-un singur enunț: sooner or later, God’ll cut you down.
Nimic nu scapă privirii atente a autorului care tratează cu ironie și cu un umor amar trăsăturile unui mediu care se autoiluzionează și care se dezvoltă pe fondul unor false schimbări și valori artificiale (încercările de fațadă în ce privește incluziunea și diversitatea în vreme ce echipa de conducere e „dominată de americani albi și americance albe“).
Un roman al prezentului
Dilemele nu sunt sau nu par majore, deciziile nu ar trebui să conducă spre o ultimă destinație și, în același timp, tocmai micile deformări ale planurilor, tocmai loviturile care nu ar trebui să fie fatale sunt cele care intră împreună în aceeași horă amețitoare a unei lumi care își pierde contururile și pilonii de rezistență, prăbușindu-se sub greutatea propriilor încercări de reformare.
Din mai multe puncte de vedere, acest Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă poate fi destinat celor care străbat aceleași provocări. E un roman al prezentului, un demers convingător și care decupează autentic o parte semnificativă a realității contemporane. Convinge prin exploatarea unui mediu autentic, prin extirparea unor probleme concrete și în jurul cărora respinge orice idee de iluzionare, demască orice încercare de retușare a unei lumi în care dorința de a părea altfel decât în realitate e mai mare ca niciodată. Astfel, rezultatul final e fidel propriului țel și nu se îndepărtează nici măcar o clipă de onestitatea scrisului. Totul convinge, de la protagonist și până la ritm, de la fiecare personaj în parte și până la dialog, de la promisiunea făcută și până la încheierea care nu dezamăgește. Sunt cerințe pe care un roman de debut le îndeplinește cu succes și trăsături pe care nu putem decât spera că același autor le va folosi și în viitoarele sale romane.
Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, 2023