Acum 30 de ani, după un deceniu în care rockul progresiv a triumfat, giganții de la Yes treceau prin momente de cumpănă, într-un peisaj muzical ce suferea o drastică schimbare. Doi membri de bază, vocalistul Jon Anderson și Rick Wakeman părăseau corabia, deși ultimul album, Tormato (1978), în ciuda controverselor, devenea un mare succes în SUA. În aceste condiții, ceilalți membri ai trupei (basistul Chris Squire, chitaristul Steve Howe și bateristul Alan White) apelau la o terapie de șoc: recrutarea duetului new wave The Buggles (adică Trevor Horn și Geoff Downes), care, în 1979, se acoperiseră de glorie cu uriașul succes al primului lor single, Video Killed the Radio Star. Discul rezultat, Drama (1980), probabil unul dintre cele mai bune din discografia Yes, a fost foarte apreciat în momentul lansării, dar noul Yes nu a fost pe placul publicului, mai ales a celui britanic. Foarte repede, Yes a implodat, iar managementul confirma în martie 1981 că grupul și-a încetat existența.
În următorii doi ani ai acestui nou deceniu în care nu părea a fi loc pentru dinozaurii de ieri, muzicienii din Yes și-au continuat activitatea. Steve Howe și Geoff Downes au format supergrupul Asia și au dat lovitura adaptând rockul progresiv la un format radio friendly. Anderson și Wakeman și-au continuat carierele solo. Iar Squire și Alan White au încercat să colaboreze cu Jimmy Page de la Led Zeppelin pentru un posibil grup numit XYZ și alte proiecte cu viață foarte scurtă, nesiguri pe modul în care trebuie să se adapteze la noile condiții.
În acel moment intră în scenă chitaristul și compozitorul sud-african Trevor Rabin, atras într-un proiect temporar al lui Squire și White, numit Cinema, după care este recrutat primul claviaturist Yes, Tony Kaye. Și, după alte câteva încercări, Jon Anderson se alătură și el noului proiect, în aprilie 1983. „Din acel moment, era limpede că formația nu poate să se numească decât Yes“, explica White mai târziu. După confuzia și lipsa de direcție a primilor ani din deceniu, Yes se simțea pregătit să înfrunte anii 80’.
Noile idei muzicale ale lui Rabin și producția modernă și foarte tehnologică a lui Trevor Horn au fost principalele ingrediente ale noului sound Yes, care reușea să se modernizeze și să sune foarte proaspăt, fără a renunța la caracteristicile muzicii gigantului progresiv. Tendințele pop ale lui Rabin erau și pe placul casei de discuri, care, normal, prefera formule mult mai amiabile pentru a fi difuzate la radio.
În ciuda succesului anterior (dar într-o epocă ce părea foarte îndepărtată), Yes nu avea alura unei trupe care să intre în Top 40, într-un moment în care scena muzicală, în special cea rock, era din ce în ce mai diversă. Cu toate acestea, cu exact 40 de ani în urmă, în toamna lui 1983, veteranii Yes reușeau imposibilul cu noul album intitulat 90125 și cu uriașul succes al primului single, Owner of a Lonely Heart.
De exemplu, Trevor Horn, producătorul albumului, recunoștea mai târziu că nu era foarte sigur că luase decizia cea mai potrivită atunci când alesese să lucreze cu Yes, o trupă pe care soția lui o considera ca pe niște „hodorogi terminați“. Primele versiuni ale pieselor i s-au părut cam plictisitoare. Punctul de cotitură a fost în momentul în care Trevor Rabin a plecat la toaletă și, în lipsa lui, Horn a ascultat din întâmplare o protoversiune a Owner of a Lonely Heart. „Când s-a întors“, povestea Horn mai târziu, „i-am spus că aia e o piesă de top. Rabin mi-a explicat că a scris-o pentru altcineva, dar am insistat că Yes poate cânta piesa“.
Conform declarațiilor lui Horn, Owner of a Lonely Heart a rămas în așteptare de-a lungul întregii munci la album și că, în cele din urmă, a fost silit să îi roage în genunchi pe membrii trupei să o înregistreze. Alte discuții au fost prilejuite de soundul mai electronic (inspirat de bateria lui Stewart Copeland de la The Police) pe care îl aducea noii muzici. Ceilalți membri au amintiri diferite. Anderson, de exemplu, povestește că a înțeles imediat cât de bun este cântecul, adăugând că „fiecare voia să își asume un merit în realizarea lui“.
Chiar și lansarea acestui single a fost un pariu, atât pentru trupă, cât și pentru casa de discuri. Apărut pe piață la finele lui octombrie 1983, Owner of a Lonely Heart avea să se dovedească peste noapte un uriaș succes, primul (și singurul) loc 1 în topurile americane al Yes. Iar straniul videoclip realizat pentru ei de celebrul colaborator al Pink Floyd Storm Thorgerson avea să propulseze o trupă renumită pentru suitele lor progresiv-simfonice în rolul de staruri pop pe nou apărutul canal MTV. Succesul a dus și albumul în topuri, a făcut loc pentru lansarea altor single-uri și a revitalizat o mare formație pe care mulți o considerau pe cale de dispariție și care continuă să activeze și să se bucure de succes și astăzi.
E drept, în stilul Yes, tensiunile interne aveau să schimbe componența grupului de nenumărate ori. Astăzi, după lansarea unui nou disc, Mirror to the Sky, Yes continuă să activeze, dar fără Christ Squire și Alan White, care nu mai sunt printre noi, și fără Anderson și Wakeman, retrași în carierele lor solo.
Owner of a Lonely Heart rămâne în continuare o piesă de mare succes. „Cred că a îmbătrânit foarte frumos“, spune Jon Anderson. „De fapt, nu sună deloc demodat și încă îl cânt în concert, pentru că și mie îmi place să îl interpretez, dar și publicul îl cere. Este un cântec extraordinar.“