Sunt aproape doi ani de când am început să folosesc un smartphone. Înainte de el am avut vreme de peste un deceniu un Nokia 130 negru cu o singură cartelă SIM, fără conexiune la internet și cu aparat foto care reușea să prindă niște imagini încețoșate, mari cam cât un timbru și pe care cu greu reușeam să le descarc pe un alt dispozitiv. Asta nu mă deranja prea tare: există aparate foto, nu?
În schimb, bateria telefonului rezista cam șase-șapte zile, alarma ceasului funcționa, puteam să sun și să fiu sunat, primeam SMS-uri… mă descurcam. Doar că – așa cum mi se spunea tot mai des – rămâneam în urma vremurilor, eram defazat, demodat și mai ales deconectat. În jurul tău se întâmplă lucruri și tu nu apuci să le afli. Ești dependent de un computer la care să îți verifici e-mailurile și mesajele primite pe rețelele sociale, unele urgente, ești decuplat și târâi treburile pe toată ziua. Cu un smartphone e altceva: afli imediat orice, reacționezi prompt, răspunzi pe loc și îți organizezi altfel timpul. Lucrezi mai eficient, îți rezolvi din mers unele treburi, ești prezent și, la capătul zilei, îți rămâne mai mult timp de care să te bucuri cu prietenii, cu familia sau chiar singur, dacă vrei. Mai mult timp la dispoziția ta, grație noii tehnologii, pe care eu mă încăpățânam să o ignor.
Prin urmare, atunci când am fost nevoit să îmi schimb numărul de telefon, mi-am cumpărat și un telefon nou. Tehnologic nou – adică un smartphone. Așa am intrat în rând cu lumea. Sunt conectat. Sunt eficient. Mai mult, știu deja bine ce înseamnă asta, așa cum știu și ceilalți, cei care mi-au încurajat upgrade-ul.
Telefonul meu inteligent mă anunță printr-un ton muzical imediat ce mi-a sosit un mesaj nou pe una din cele două-trei adrese de e-mail personale. Trriink! Mă anunță printr-un alt acord melodic când primesc câte un SMS. Bi-bidibi-bip! Mă anunță printr-un zumzet când primesc vreun mesaj pe WhatsApp (fiindcă am instalat, desigur, și aplicația WhatsApp, cum să ai smartphone și să nu te folosești de ea?). Zruuum! Cont de Facebook, din fericire (și – iarăși – încăpățânare) nu am, așa că nu știu dacă la primirea vreunui mesaj sau comentariu telefonul mi-ar zumzăi, țiui, cânta sau vibra în vreun fel. Nici Instagram nu mi-am dorit. Nici altceva pe lângă. Dar, desigur, am conexiune la internet și pot afla orice, oricând, despre orice și oricine. Pot afla ce se întâmplă în lume, de la războiul din Ucraina până la ultima poveste cu presupusa amantă a unui european de viță regală. Și, dacă pot, sunt ispitit s-o fac, altfel de ce-aș mai fi conectat?
Mare lucru și tehnologia! Atingi niște taste, de fapt niște desene de pe un ecran, și vezi ce face lumea în New York, unde n-ai ajuns niciodată. Îți poți suna oricând prietenii doar atingând alte două-trei taste, căci inteligentul telefon îți oferă imediat numărul memorat de el – de aceea nici nu-mi mai încarc eu memoria cu numerele unuia sau altuia, ca odinioară, și, sincer să fiu, nici pe al meu nu-l pot rosti decât cu câteva ezitări. Trimiți mesaje și e-mailuri din mers, de pe marginea trotuarului sau din cafenea, răspunzi imediat la orice întrebare sau cerere, te organizezi, te eficientizezi. Zumzetul, muzica soneriilor de e-mail sau SMS te mobilizează imediat: citești, te informezi, reacționezi. Trriink! Bi-bidibi-bip! Zruuum! O dată, de două ori, de trei ori, de mai multe ori. Ești în ritm, sincronizat, conectat.
În primele zile, poate chiar săptămâni, mi s-a părut că singura slăbiciune a noului meu telefon ar fi bateria, pe care trebuia s-o încarc în fiecare seară sau, cu ceva noroc, la două zile o dată. Priveam lung la vechiul meu Nokia negru, la care recordul de rezistență al bateriei era de zece zile fără reîncărcare. Și, cum la început uitam sistematic să hrănesc noul smartphone cu curent, am început să-i înțeleg pe bieții oameni pe care îi vedeam vorbind cocoșați lângă firul scurt al încărcătorului de telefon, fie la un birou meschin oarecare, fie la prima priză de perete descoperită într-o gară sau pe un hol de primărie. Mă uit și azi cu nostalgie la pătrățosul Nokia de început de mileniu, dar din alte motive.