S-au întețit criticile din interiorul PNL la adresa PSD. E adevărat că șeful liberal Nicolae Ciucă are grijă să nu strice prietenia cu social-democrații și să arate că alianța la guvernare e trainică și solidă, dar în PNL e tot mai vocal curentul anti-PSD. Ba chiar sunt unii care cer despărțirea apelor. Adică ruperea guvernării. Dar aceștia sunt puțini și nu au cine știe ce putere în partid.
Așa cum au intrat pe ușa din dos cei de la PSD, așa va trebui să-i dăm afară, proclamă vicepreședintele PNL Robert Sighiartău, tot mai guraliv în ultima perioadă. El adaugă că premierul Marcel Ciolacu a devenit adversarul electoratului liberal și chiar al PNL.
Robert Sighiartău merge mai departe și sugerează ruperea coaliției PSD-PNL: „Noi nu putem intra în acest joc de imagine al PSD-ului și al lui Marcel Ciolacu, el dorind să candideze la funcția de președinte al României, având niște promisiuni care să nu aibă la bază cifre destul de clare“.
Același Sighiartău dă și soluția: „Să încercăm să avem o majoritate care este responsabilă în ceea ce privește resursele financiare ale României, pentru că vremurile economice nu sunt deloc bune“.
Imediat a venit răspunsul lui Nicolae Ciucă. Șeful PNL a spus că partidul nu va ieși de la guvernare și că PNL și PSD rămân în coaliție pentru a asigura stabilitatea țării.
Jocul de-a șoarecele și pisica va continua până în buza alegerilor de anul viitor. PSD va apăsa pedala măsurilor sociale, în timp ce liberalii (mai exact voci din partid!) vor călca frâna, încercând să arate că stânga greșește și că deciziile populiste vor ruina economia.
Cert este că avem un guvern dominat de PSD, care nu demonstrează că ar avea vreo strategie clară din punct de vedere economic. Vocea liberalilor este tot mai firavă, iar mârâielile în privința măririi pensiilor de două ori în 2024 riscă să le aducă liberalilor noi pierderi în sondaje.
PNL nu va ieși de la guvernare. Aici Nicolae Ciucă știe ce vorbește, pentru că simte baza partidului. Tabăra Rareș Bogdan – Sighiartău e minoritară, întrucât în teritoriu pierderea guvernării ar echivala cu o catastrofă.
Pentru politica românească însă n-ar fi rău să asistăm cât mai repede la momentul separării apelor. PNL nu mai e de mult timp partidul de dreapta veritabil care să fie aproape de antreprenori și în general de cei cu inițiativă. PNL a ajuns un conglomerat pestriț, un partid al compromisurilor. Liberalii sunt orbiți atunci când dau de funcții și de resurse. Nu mai țin cont de nimic, seamănă o gașcă arțăgoasă în stare să sară la bătaie dacă le spui că drumul lor duce într-o fundătură.
Dacă mâine PNL ar decide ieșirea de la guvernare, în partid ar fi doliu. În județe, cel puțin jumătate dintre liberalii din birourile de conducere ar rămâne fără locuri de muncă. Așa că PNL va rămâne atârnat de PSD cât timp va fi nevoie.
Tabăra din PNL care își închipuie că pornește ofensiva totală împotriva PSD dovedește naivitate. Dar există un curent în PNL care își face calcule că PSD poate fi scos de la guvernare. O moțiune de cenzură votată de PNL ar putea avea ceva șanse, iar cu sprijinul președintelui Klaus Iohannis liberalii pot recuceri funcția de premier. Dar își dorește cu adevărat șeful statului declanșarea unei crize politice? Puțin probabil. Pe de altă parte, cu cine ar rămâne PNL la guvernare? USR va refuza politicos, pentru că e neprofitabil să accepți tovărășia cu liberalii cu mai puțin de un an până la alegeri. Iar un guvern minoritar PNL ar fi un chin. Nu doar pentru liberali, ci și pentru țară.
Varianta sănătoasă ar fi ca oamenii din PNL să decidă în sfârșit ce vor cu adevărat. Cei care sunt pentru o alianță pe viață cu PSD pot rămâne fără probleme alături de social-democrați. Dar gruparea anti-PSD ar trebui să facă un pas lateral și să caute soluții pentru o alternativă de dreapta.
În formula actuală, PNL nu mai poate fi reformat. Indiferent cine ar prelua partidul, la bază totul e putred, rezistența la schimbare e uriașă.
De asta asistăm și la plecările unor primari PNL la PSD. În teritoriu, pentru cei mai mulți dintre aleși, stânga și dreapta contează mai puțin. Ceea ce contează acolo cu adevărat e rămânerea la putere. Că asta se poate realiza cu PSD sau cu PNL e deja un detaliu nesemnificativ.
PNL se îndreaptă cu toată forța spre zid. Partidul e fără reacție, pentru că mai e ceva cașcaval de servit. Dar momentul impactului e aproape și va fi al naibii de dureros.