Bine ați venit în Românauria, țara unde cine urlă mai tare obține cele mai multe aplauze. Țara unde totul este permis, mai puțin să fii competent și să îți asumi decizii care să însemne ceva și pentru nepoți, nu numai pentru burțile flămânde și conjuncturale din prezent. Țara unde Corneliu Vadim Tudor a ajuns să pară cea mai moderată variantă a populismului din câte ne-a fost dat să trăim în câmpul politic mioritic de după decembrie 1989.
Românauria este țara care s-a născut din daci, fără romani, unde se bea doar apă sfințită din Bucegi și asupra căreia s-au adunat în stoluri-stoluri toți pizmașii de profesie. Așa rupți în fund cum suntem în acest colț de Europă, toată lumea ar vrea o bucățică din trupul încărnat cu mici și ceafă de porc al națiunii noastre. Avem niște mici, muștar, pâine, fasole cu ciolan și se cer apărate! Dacă nu cu prețul vieții, măcar cu prețul unei ștampile afundate în tuș în prealabil și puse pe figurile ilustre ale auriștilor și șoșocarilor. Aici am ajuns, după 33 de ani de orbecăit prin tranziție și prin economia de piață. Au pus o piatră la temelia acestei minunate lumi noi și Țucărberg, și chinejii de la TikTok. Pentru așa mare binefacere, le aducem zi de zi ofrandă din timpul nostru câteva ore bune din viață. Le dăm lor orele astea, pentru că Sclava Isaura nu mai este la modă, cum nu mai sunt nici Sandy Bell și nici Dallas. Altele ne sunt vedetele.
Toate partidele încearcă să copieze ceva din discursul ultranaționalist
Și, dacă tot am devenit adulatori de influenceri de pe Youtube și Tik Tok, de ce să nu-i vedem pe toți aceștia și la un loc undeva, nu doar așa, risipiți fiecare pe canalul său de social media. Până acum, cel mai strângător se dovedește a fi Georgică Simion. Sau, mai precis, strângătoare în jurul comorii sunt procentele mari din sondajele de opinie ale așa-numitului curent suveranist. Tentante tare sunt și fotoliile de europarlamentar, și de parlamentar și de ce-o mai da Ăl-de-Sus.
Umblă vorba că Simion deja a vândut măcar de trei ori toate posturile disponibile pe baza sondajelor, iar concurența în final va fi mai tare decât cea de la Medicină de pe timpuri. Față de cine se va ține de cuvânt și pe cine va țepui, asta e o poveste pentru mai târziu. România a trecut o dată prin epoca Dan Diaconescu, știm prea bine cum funcționează metoda. Numai că, de data asta, AUR și SOS par că vor bate de departe scorurile obținute de DD.
AUR și SOS nu vor ajunge, evident, să guverneze niciodată țara, deși, ca experiment, poate ar merita. Majoritatea mișcărilor suveraniste din Europa s-au topit după ce și-au arătat goliciunea, incapacitatea de a guverna sau de a produce vreo idee care să fie și funcțională odată ce ai preluat puterea. Nu, parlamentarii AUR și SOS vor fi numai buni de racolat, după 2025, de PSD, spre exemplu. Un vot pentru AUR și Șoșoacă va fi, până la un punct, un vot pentru pesediști, care își vor vedea zestrea de parlamentari suficientă poate ca să guverneze chiar și singuri. Nu de la început, nu de la 1 ianuarie 2025, dar mai prin vară-toamnă așa, tot ce e posibil.
În Românauria, toate partidele încearcă să copieze ceva din discursul ultranaționalist, antieuropean și antiprogresist. Până și doamna Elena Lasconi a încercat să înfulece o fleică din aurism. N-a avut răbdare să se și răcească puțin, astfel că s-a fript puțin din cauză că, poate uitase, reprezenta un partid ceva mai puțin tradiționalist.
Treaba se face de pe o zi pe alta, la plesneală și la mica înțelegere
Personal, nu cred că Românauria va ajunge să iasă din UE sau din NATO nici chiar dacă George Simion va ajunge președintele ei. Avem noi un stil tot timpul ca, fie treaba cât de nasoală, să ne salvăm in extremis, să o bolmojim noi pe tiparul „hai, băi, c-am glumit“! Colegul Florin Ghețău este ceva mai pesimist când se uită la partide, lucru pe care îl puteți remarca și în editorialul său de săptămâna asta. Îmi permit să fiu puțin polemic cu el și să îi spun că ia partidele prea în serios și se străduiește prea mult să folosească rațiunea ca metodă de analiză, în locul plesnelii.
Totul devine mult mai limpede și mai logic în politica românauriască odată ce ai înțeles că treaba se face de pe o zi pe alta, la plesneală și la mica înțelegere. 33 de ani au trecut din 1989 și noi tot nu vrem să ne obișnuim odată pentru totdeauna că nimeni nu are nici un plan. Evident că și un plan diabolic ar fi mai bun decât să nu existe unul deloc. Dar n-ai să vezi așa ceva. Cum trăim de pe o zi pe alta, ca țară, tot la fel și în politică deciziile se iau de pe o zi pe alta. Și dacă decizia a fost bună/ proastă, nici ea nu contează, pentru că, la cererea publicului telespectator, se va modifica imediat.
Uitați-vă numai la legislația fiscală din Românauria. Este un uriaș ciur, o peticeală îngrozitoare din care nimeni nu mai înțelege nimic. Grupurile de experți contabili s-au transformat, bunăoară, în grupuri de terapie. Rugăminți cu sudălmi la un loc. Dacă ei nu mai înțeleg de unde să o apuce, ce ar trebui să mai zicem de micii antreprenori, când expertul de lângă ei (pe drept cuvânt, fără să fie vina lui) nici nu mai înțelege nici el ce are de făcut sau ce să-l sfătuiască?
Sfatul de azi nu se mai pupă cu ordonanța de urgență de mâine. Te culci cu gândul că ai 10 lei datorie și te trezești cu somație pe 100 lei. Asta nu miroase a premeditare, ci a prostie în stare pură. Nu câștigă nimeni din obosirea prăzii, de data asta, pentru că prada asta ar trebui să se întoarcă la produs bani pentru a avea bugetul de stat ce mulge.
Vreo mie de motive de angoasă
Nici nu e de mirare că am ajuns aici. Tot ce s-a întâmplat în acești 33 de ani în Românauria i-a făcut să fugă văzând cu ochii pe cei mai competenți sau pe cei mai muncitori.
Viața noastră pe pământ nu doar că este finită, dar îți poate fi scurtată fulgerător de sistemul medical, de șoferii care îți fac cunoștință cu capota bolidului lor luxos, de legile prea schimbătoare pentru cineva care are probleme cu inima. La care se adaugă angoasele cotidiene, precum traficul infernal, lipsa școlilor bune în proximitatea locuinței, hachițele unor șefi ajunși în acea poziție pe pile, întâlnirea cu funcționarii indolenți, faptul că unul precum Chirica se vrea primar în ciuda miilor de dosare penale pe care le are, până nu se vede întemnițat direct (la fel ca și predecesorul lui).
Și încă vreo mie de motive de angoasă.
Românauria există și pentru că ne place. Pentru că o cauționăm și pentru că, în felul nostru, fiecare dintre noi a construit-o prin mici gesturi, fie ele și doar de deznădejde. Prin închisul ochilor. Prin speranța că o să facă altul. Prin încrederea nefondată că ziua de mâine ar putea să fie mai bună decât ziua de astăzi.
O viață modestă, lipsită de zorzoanele titlurilor și de beneficiile unei așa-zise recunoașteri sociale în afara țării pare mai tentantă astăzi decât oricând. După ce s-a golit țara de oamenii muncitori, dar care trăiau în sărăcie, acum a început să se golească în masă de oameni care, deși au ajuns la vârsta a doua, pur și simplu nu mai vor să prindă nici măcar pensia aici.