În vremurile vechi oamenii erau violenți, în primul rând fiindcă nu prea se cunoșteau unii cu alții și se comportau defensiv în moduri prea active. Dacă nu știu ce hram porți, mai bine îți dau una peste șale, ca să nu mai porți nici un hram. Apoi au apărut barurile cu tejghea și planeta s-a calmat.
Pe lângă dialogul purtat cu barmanul, care este un profesionist antrenat să te tragă de limbă doar ca să îți sugereze să mai bei un pahar, statul cu coatele pe bar îți deschide două universuri de socializare, spre stânga și spre dreapta. Un zâmbet, un dat din cap și gata riscul de a-ți pierde hramul. Oameni de toate felurile își lasă armurile la ușă și stârnesc sau acceptă discuții. Individul despre care scriu azi consuma Cuba Libre și când l-am întrebat gestual dacă mă pot așeza lângă el a dat răspuns de om căruia i-ar prinde bine o discuție. Sigur că pot lua loc, fiindcă spațiul de care cândva avea nevoie nu a fost să fie al lui. Suntem prea mulți pe planetă, i-am replicat zâmbitor, sau poate cerem spații prea mari. Salut, eu sunt Bobi. El era Marian și a început să-și descarce sufletul.
Acum vreo doișpe ani, Marian a cumpărat din Belgia o linie completă de spălătorie auto în regim de self service, adică din aia unde oamenii bagă fisa și își spală singuri mașina. Înainte de a face importul, fusese în audiență la primarul comunei limitrofe Iașului în care locuia și căpătase promisiunea că va primi în concesiune un teren la strada mare, ușor accesibil și foarte vizibil. Doar că altcineva a simțit că se pot face bani frumoși dintr-o astfel de afacere și a concesionat respectivul teren. Încă o Cuba Libre, vă rog. Omul meu s-a trezit cu utilajele blocându-i curtea și fără spațiu pentru afacere, motiv pentru care a fost nevoit să accepte să vândă concesionarului tot calabalâcul.
După un timp, primarul l-a anunțat că îi poate facilita, în termeni perfect legali, concesionarea unui alt teren, drept pentru care Marian a importat o nouă linie self service, pe care a trebuit să o vândă verișorului tipului care își deschisese prima spălătorie, fiindcă pusese mâna pe respectivul spațiu, motiv de frustrare și de încă o Cuba Libre. Trei pahare mai târziu, am conchis că întreaga familie a primului concesionar și-a deschis spălătorii auto în comună, în detrimentul lui Marian, care încă nu găsise un spațiu adecvat și avea un nivel foarte scăzut al stimei de sine. L-am întrebat dacă era conștient că devenise probabil cel mai mare importator de linii de spălătorii auto din comună, dacă nu și din țară.
S-a luminat la față și mi-a făcut cinste cu următorul pahar de Cuba Libre.