Carte  -  Nona Rapotan  -  

În aprilie 2022, la Teatrul German de Stat Timișoara avea loc premiera spectacolului Oameni. De vânzare, în regia lui Carmen Lidia Vidu. Un spectacol înscris în registrul teatrului do­cumentar, despre care am scris la momentul respectiv pentru Bookhub.ro. Aici însă vreau să fac legătura cu subiectul pe care îl am în vedere, și anume cel din volumul Exportații de Sonia Devillers, recent apărut la Editura Polirom. Între subiectul spectacolului timișorean și cel al cărții scriitoarei franceze sunt foarte multe legături, dar înainte de orice faptul că cineva, cândva, a avut ideea că viața unui om ar putea să aibă un preț, cu alte cuvinte că omul ar putea deveni subiectul unei tranzacții comerciale.

În cazul spectacolului este vorba despre germanii care trăiau în Banatul românesc, iar în cazul volumului apărut la Editura Polirom este vorba despre evrei. Două comuni­tăți decimate cu furie de regimul comunist, în speță cel cea­ușist. Și asta din motive nu atât de clare precum cele ale lui Hitler – „rasa ariană“ și atributele ei trebuie conservate cu orice preț, deci evreii trebuie să moară –, dar cu efecte la fel de distrugătoare ca ale deportărilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Carmen Lidia Vidu s-a documentat îndelung asupra subiectului, studiind inclusiv arhivele CNSAS, în schimb Sonia Devillers a plecat de la o situație concretă, cea a familiei proprii, din care făceau parte două surori, una dintre ele bunica scriitoarei, care au făcut parte dintr-unul din loturile de evrei vânduți de statul român, contra unei ferme de pui ultradotată (500 de evrei făceau parte din lotul respectiv). Dacă este să fim cinici până la capăt, ar trebui spus că se pare că viețile lor erau valoroase, din moment ce n-au ajuns să fie vândute pe porci sau alte animale.

Consecințele morale ale unui act de vânzare care n-ar fi trebuit să se petreacă niciodată

Întâmplarea face să reușesc să scriu despre Exportații în săptămâna în care se împlinesc o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu. Dar nu cred că e o întâmplare faptul că am greșit titlul cărții și am scris Exilații în loc de Exportații, cu gândul la Monica Lovinescu, care a fost o exilată la Paris. Am greșit cuvântul, dar în fapt ambele situații sunt variante ale unui proces de refugiere. Cauzele sunt diferite, efectele sunt și mai diferite, din ambele situații învingător fiind doar regimul ceaușist.

Folosindu-se de pârghiile regimului politic opresiv, Ceaușescu și conducerea partidului unic n-au făcut altceva decât să contribuie în mod decisiv la dispariția unor sate de pe harta României și la aneantizarea unor comunități de evrei. Printr-o depopulare agresivă și imposibil de evaluat din punct de vedere moral (cât costă viața unui om?), Ceaușescu a întreținut teroarea în numele unui regim politic care nu mai avea nimic în comun cu trăsăturile de fond ale populației locale.

Reîntoarcerea membrilor aces­tor comunități după Revoluția din 1989 n-a mai fost posibilă, din cel puțin două motive: îmbătrânirea celor care au fost vânduți, iar în al doilea rând adaptarea la societățile găsite în țările de destinație și adoptarea de către acestea.

Trăiești tocmai pentru că cineva ți-a stabilit valoarea

Nu în ultimul rând, poate că n-ar trebui trecut cu vederea faptul că în cazul evreilor nu avea cum să existe nostalgia paradisului pierdut, din moment ce aceștia supra­viețuiseră legionarilor, pogromurilor de la Iași și București și altor atacuri antisemite, care i-au pus în situația unei supraviețuiri la limita rezistenței.

Pe de altă parte, citind Expor­tații, m-am întrebat tot timpul: oare cum ar fi să trăiești știind că pe viața ta s-a pus un preț, că tră­iești tocmai pentru că cineva ți-a stabilit valoarea și altcineva a plătit pentru ca tu să supravie­țuiești?

Astăzi, mass-media furnizează adesea reportaje și știri despre cât costă un act medical, despre ce și cât își pot permite cetățenii unui stat în schimbul contribuțiilor la sistemul public de asigurări de sănătate. Sumele plătite lunar de salariați nu sunt deloc de neglijat, dar, atunci când se pune problema unei intervenții chirurgicale sau a unui tratament de lungă durată, banii nu sunt suficienți. Este și în acest caz vorba despre o evaluare a vieții unui om, însă în alți termeni și cu alte scopuri decât cele ale regimului ceaușist.

Exportat, exilat, refugiat – diferențele despre care n-ar fi trebuit să vorbim niciodată

Din punct de vedere sociologic, a vorbi despre mobilitatea popula­ției este ceva firesc. Oamenii au libertate de mișcare în limitele stabilite de un cadru legal impus de regimul politic al statului respectiv. Regimurile totalitare – de stânga sau de dreapta – se remarcă prin limitarea acestui drept personal, astfel încât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ghetourile au devenit realitate – cartierele evreiești din care nu mai putea ieși nimeni, decât cu riscul pierderii vieții.

S-a scris mult despre cum au reușit evreii să supraviețuiască în condițiile în care nu se mai puteau aproviziona cu alimente de bază; s-au realizat filme documentare și artistice pe această temă și, totuși, niciodată nu se va vorbi destul despre motivele care au făcut posibilă această tristă realitate. Rămâne întotdeauna fără răspuns întrebarea: de ce a fost nevoie să existe aceste ghetouri?, cât despre lagărele de exterminare nici nu mai aducem vorba aici.

Revenind la regimurile comuniste, deși tendința este să afirmăm că n-au făcut atât de multe victime pe cît au făcut cele fasciste, în realitate lucrurile stau invers. Se știe că cifra victimelor stalinismului este de ordinul zecilor, dacă nu sutelor de milioane. Regimul ceaușist are și el cifrele lui sumbre, la fel ca orice alt regim totalitar.

Vânzare de către statul român a propriilor vieți

După valul de sentințe politice soldate cu pedepse cu privare de libertate – ani mulți și grei de închisoare doar pentru vina de a nu fi de acord cu regimul comunist –, au urmat alte măsuri și decizii. Printre acestea se numără și ideea de a vinde evreii în schimbul porcilor, berbecilor, vitelor sau găinilor de rasă.

Decizia este cu atât mai elucubrantă cu cât, inițial, partidul comunist din România a promovat în funcții de conducere evrei, Harry și Gabriela, bunicii materni ai autoarei volumului Exportații, numărându-se printre aceștia. Șocul a fost cu atât mai mare cu cât după aceea cei doi au ajuns în momentul în care au intrat în acest lung și răvășitor proces de exportare, de vânzare de către statul român a propriilor vieți. Din momentul în care intră ca parte activă în acest schimb, cei doi nu se mai pot numi refugiați și nici exilați.

Procesul de refugiere are uneori cauze naturale – exodul populațiilor din zonele unde au avut loc calamități naturale, spre exemplu –, dar de cele mai multe ori este rezultatul unor conflicte sângeroase sau a venirii la putere a unui regim opresiv. Nu este cazul soților Deleanu, care nu și-au dorit să plece, chiar dacă la putere veniseră comuniștii. Supraviețuiră Pogromului, de ce să nu treacă și peste limitările unui regim politic totalitar (despre care credeau că nu va fi de durată)? Pe de altă parte, nici exilați n-au fost, nu i-a exilat nimeni, cum a fost cazul deportărilor forțate în Bărăgan, altă măsură aberantă a regimului comunist românesc.

Alternative de supraviețuire

Nu, pe viețile lor și ale altor evrei se pusese un preț, unul care era mult negociat, fără ca ei să nu aibă habar. S-au creat rețele de intermediari, s-au pus în mișcare anga­jați ai ambasadelor și membri ai corpurilor diplomatice, iar evreii, adică subiecții acestei relații de vânzare, de foarte multe ori nici nu știau ce se întâmplă.

Așa cum menționează de foarte multe în carte și Sonia Devillers, evreii români trebuiau să-și vândă proprietățile și bunurile de valoare, să dea sumele intermediarului, după care urma o lungă așteptare.

În cazul soților Deleanu și a fiicelor lor, situația a fost și mai dramatică, deoarece după ce au rămas fără nimic, inclusiv fără serviciu, pentru că fuseseră dați afară, s-au văzut în situația de a căuta alternative de supraviețuire, asta în timp ce speranțele că vor reuși să ajungă în Franța se diminuau tot mai puternic de la o zi la alta.

Sonia Devillers a pornit in­vestigația dintr-un motiv foarte concret: nici mama ei, nici sora acesteia nu vorbeau niciodată despre cum au ajuns să locuiască în Franța, iar evocările despre regimul comunist stârneau reacții contradictorii. În fapt, o tăcere profundă cu privire la tot ceea ce au fost silite să suporte din momentul în care s-au văzut nevoite să se despartă de prietenii și colegii din România. Un abandon al timpului idilic la care au fost for­țate să adere, fără a primi în schimb încurajarea că acolo unde vor ajunge le va fi bine. Toate explicațiile primite de cele două surori au fost în termeni pragmatici, cei ai supraviețuirii și în orizontul lui „așa trebuie, nu există alternativă“.

Exportarea – singura soluție?

Chiar dacă demersul investigativ are o latură profund personală și a acoperit o nevoie foarte concretă, aceea de a ști cum au ajuns membrii familiei sale în Franța, Sonia Devillers nu poate acuzată nici o clipă de subiectivism. Jurnalist de profesie, se folosește de mai toate sursele de informare necesare în realizarea unui astfel de demers – studiul documentelor de familie, al arhivelor și al unor fonduri de documente care au legătură cu procesul de vânzare a evreilor, interviuri cu alți evrei care au fost în aceeași situație, consultarea istoricilor care au studiat evoluția comunităților evreiești etc.

Așa se explică prefața realizată de Radu Ioanid, din 2020 ambasador al României în Israel, istoric și sociolog, cu un doctorat în filosofie. Dincolo de faptul că prefața are menirea să așeze expunerea în orizontul unui demers investigativ serios, realizat după principii academice, este vorba și de nevoia autoarei de a ancora subiectul într-un cadru mai larg – problema evreiască.

Exportații abundă în detalii cu privire la locuri și persoanele implicate în acest act de vânzare de vieți. Un nume nu lipsește din nici un capitol și acesta este cel al intermediarului, Henry Jacober.

Evrei contra porci

Familia Deleanu se stabilește în Franța în 1961, Jacober moare în 1975, deci a trecut suficient de mult timp ca să se poate vorbi cât de cât obiectiv despre gradul de vinovăție a celor care au făcut posibilă vânzarea de evrei.

Atitudinea soților Deleanu față de Jacober a fost îngăduitoare – dacă e să folosim un eufemism –, în schimb Sonia Devillers este categorică și îl trece pe acesta în categoria profitorilor, în nici un caz pe lista salvatorilor (cum a fost Schindler). Spre deosebire de persoanele care se pot număra printre cele care au primit (fie și post-mortem) titlul de Drepți între Popoare – salvatorii evreilor, dar de origine neevreiască –, Jacober a fost un profitor, un spirit mercantil pe care nu l-au interesat prea mult aspectele de ordin etic. Pentru el, a vinde evrei contra porci era similar cu a vinde mașini și utilaje agricole contra tone de grâu.

Chiar dacă finalitatea procesului de vânzare este una pozitivă – n-au murit evrei, doar au fost ajutați să ajungă în țările unde au putut să-și trăiască viețile –, rămâne problema de fond: cum de s-a ajuns la situația abracadabrantă de a vinde germani și evrei în numele unui regim politic opresiv? Unii ar spune că e o dilemă aici, din moment ce nu prea existau alternative pentru acești oameni; alții dimpotrivă, nu găsesc nici o justificare acestor intermediari care au făcut posibilă existența rețelei de vânzări de vieți ome­nești. Personal, mă număr printre cei care refuză să creadă că nu exista o altă soluție sau că nu se putea și altfel, așadar sunt de neclintit în ceea ce privește vinovăția intermediarilor ca Jacober.

„După moartea lui Henry Jacober în 1975, nu a mai existat nici un intermediar: România a tratat direct cu israelienii. Doi agenți se întâlneau în diverse ambasade europene sub pretext diplomatic. Unul aducea liste cu evrei auto­rizați să emigreze, celălalt o valiză Samsonite (românii voiau neapărat o Samsonite!) plină cu bani. Prețul unui evreu din România varia între 2.000 și 50.000 de dolari, «în funcție de vârstă, educație, ocupație, situație familială». Generalul Pacepa își amintește că, «în 1974, una dintre aceste valize, conținând peste un milion de dolari, a fost pierdută pe aeroportul din Zürich și regăsită intactă câteva zile mai târziu».“

Câte ceva despre importanța demersului Soniei Devillers

Citind Exportații mi-am dat seama că valoarea acestui volum crește și mai mult dacă este așezat într-un context mai larg.

În România există la ora actuală mai multe instituții care se ocupă de studierea dramelor prin care au trecut comunitățile evre­iești din România în timpul secolului XX. Îmi vin acum în minte Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman“ și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), dar mai există centre de cercetare subordonate universită­ților româ­nești și nu doar acestea.

Pe de altă parte, există demersuri investigative de genul celui de care pomeneam la început, cu nimic mai prejos, chiar dacă finalitatea este un spectacol de teatru. În fapt, orice demers este de luat în seamă dacă scoate la lumină detalii trecute cu vederea, mărturii inedite sau dovezi ignorate din diverse cauze de ochiul avizat al cercetătorului.

Dar să nu uităm nici literatura de specialitate – există deja câteva volume serioase de studii cu privire la dramele populației evre­iești, la exterminările din timpul Pogromurilor și Holocaustului sau la victimele regimului comunist.

Despre exportați n-a vorbit nimeni

La fel cum există și jurnale și memorii menite să conserve, fie și imperfect, dovezile și mărturiile despre ororile cărora mulți dintre evreii români nu le-au supra­viețuit. Mă gândesc la Memoriile unui antisemit de Gregor von Rezzori, apărut în 2015 la Humanitas (ca o curiozitate, Mircea Cărtărescu deține Premiul „Gregor von Rezzori“ pentru cea mai bună fic­țiune străină, premiu acordat în 2016 în cadrul unui festival literar organizat la Florența), mă gândesc la cele două volume scrise de Serge Moscovici (despre acestea am scris pentru „Suplimentul de cultură“ pe larg), ba chiar și la scrierile lui Paul Celan.

Dacă așezăm Exportații în acest cadru mai larg, observăm că valoarea demersului Soniei Devillers crește considerabil. Pentru că despre exportați n-a vorbit nimeni. Unii nici măcar n-au știu că a existat acest troc – evrei contra porci –, alții au murit înainte ca primul evreu să fie vândut de către statul român, altora le-a fost imposibil să accepte că cineva ar putea imagina un asemenea schimb.

Închei într-o notă pesimistă: ne lipsește o voce precum cea a Monicăi Lovinescu, care să reu­șească să atragă atenția asupra acestei realități și care să ne facă să deschidem ochii și să acceptăm realitatea: da, au existat minți bolnave care au făcut posibilă vânzarea de oameni. În secolul XX, nu în alt timp.

În ciuda pesimismului care mă copleșește, există o mică spe­ranță alimentată de eforturile câtorva cercetători care studiază arhivele în speranța că vor reuși să stabilească corect dimensiunile unei tragedii despre care n-ar fi trebuit să vorbim niciodată, cea a exportaților.

Galerie foto