Literatura contemporană japoneză a devenit mai bogată în ultimele două decenii, odată cu cărțile scriitoarei Sayaka Murata, care a debutat în 2003. Universul pe care l-a conturat din ce în ce mai puternic în romanele sale o definește azi ca o voce reprezentativă a spațiului literar nipon.
Publicat în 2018 în Japonia, anul acesta a fost tradus la Editura Polirom de către Iolanda Prodan romanul Pământeni, o încununare vizibilă și curajoasă a lumilor pe care Sayaka Murata nu se teme să le creeze cu fiecare nouă carte. Provoacă, de la bun început, cutumele și subiectele tabu din societatea japoneză, standardele și presiunea pe care ceilalți le impun celor care nu se conformează și care, într-o formă sau alta, ies din tipar.
Iar tiparul, în Pământeni, e cel al Fabricii care îi obligă pe ceilalți să trăiască după reguli bine definite, să aibă copii și să construiască o fericire obligatorie, să fie astfel membri de vază ai societății. Alienarea e tema majoră și recurentă în cazul personajelor feminine la Murata, iar îndepărtarea de propriul corp, în care acestea nu se recunosc niciodată, alimentează narațiuni care alunecă de multe ori înspre grotesc, înspre spulberarea unor tradiții tocmai prin dorința tăioasă de a îngrozi și de a ului.
În același timp, tot ceea ce e (aproape) grotesc se construiește treptat și devine, în cele din urmă, (aproape) firesc, căci are loc odată cu desprinderea de realitate, când ultimul fir care făcea legătura cu normalitatea, cu regulile și societatea se rupe. Iar din acest punct dă năvală universul care înspăimântă și are loc, totodată, transformarea personajelor în protagoniștii unei realități paralele.
Evadare pe planeta Popinpobopia
În Pământeni (Ed. Polirom, 2023) avem o familie în care Natsuki, fiica mai mică, de unsprezece ani, nu este iubită și este aspru criticată de mamă („Fără mine, ei sunt imaginea familiei perfecte“). Fuga se face în realitatea imediată, la granița dintre imaginația copilărească și nevoia de a evada („În orice gospodărie, un coș de gunoi e extrem de util. În casa noastră, eu sunt cea care joacă rolul coșului de gunoi. Când nu le mai place ceva, îl aruncă în mine ca într-o pubelă.“), de a găsi un loc în care iubirea există. Ariciul de pluș Piyyut, „emisarul Poliției Magice de pe planeta Popinpobopia“, devine astfel salvatorul și declanșatorul unui destin care nu poate duce decât înspre alienarea completă.
Încă de mică, Natsuki încalcă regulile societății și își provoacă astfel familia, care va reacționa violent. În urma pedepsei, realitatea lui Natsuki se fărâmițează și mai tare, astfel că avem brusc în fața ochilor un adult disfuncțional și care alege o relație de conveniență, de fațadă, doar pentru a respecta normele Fabricii: „Toți cred în existența Fabricii, toți sunt spălați pe creier și fac ce le poruncește aceasta. Își folosesc organele de reproducere în numele Fabricii și muncesc pentru ea“. Fabrica e societatea actuală, în care viețile se duc în mod similar și în care convențiile sunt acceptate de la sine, predate și preluate mai departe, iar Sayaka Murata, prin Natsuki, interoghează această realitate și împinge presiunea societății asupra celor care ies din tipar până în punctul în care realitatea explodează și lasă loc grotescului. Singura salvare pentru Natsuki e să creadă că devine un extraterestru autentic și că va fi salvată în cele din urmă de „popinpobopieni“.
Fantezia nu face altceva decât să se adâncească la maturitate, iar deciziile care îi șochează pe „pământeni“ sunt doar cele pe care le ia adultul care poartă în spatele traumele provocate de o societate care tolerează doar la suprafață diferențele și deciziile pe care le iau protagoniști precum Natsuki.
Abuzul este prezent în viața protagonistei și nu poate decât să adâncească și mai mult prăpastia dintre lumea concretă și lumea în care salvarea vine din partea extratereștrilor imaginați încă din copilărie. Sayaka Murata lasă loc universului său să ofere cititorului impresia că alunecarea e una reală, că alienarea se face, cu adevărat, prin transformarea lui Natsuki, a soțului ei și a prietenului ei din copilărie, Yuu, în „popinpobopieni autentici“. Delirul îi cuprinde pe toți trei căci, în fond, trauma e similară, iar viețile lor nu se pot desfășura libere, nu le mai aparțin, astfel că numai sfârșitul poate fi doar al lor și se poate derula într-un spațiu închis sau cu granițe clare față de societate. În noul univers închis nu mai există reguli, transformarea e completă, normele sunt date uitării, iar Murata își provoacă cititorii atingând culmi din ce în ce mai înalte ale unei noi realități cu norme care îi înspăimântă pe „pământenii“ obișnuiți.
Să fii o ființă umană nu e un lucru ușor
Dacă, pe de o parte, Sayaka Murata critică aspru societatea actuală („Să fii controlat și monitorizat îți dă certitudinea că duci o viață liniștită și stabilă“), personajele sale dau glas unui strigăt de ajutor comun și semnalează aceeași problemă legată de intoleranță, abuz și agresiune în societatea actuală. Totodată, pentru Murata, care a recunoscut de-a lungul mai multor interviuri că nu a simțit că s-a adaptat cu adevărat în societatea contemporană, lumile pe care le creează sunt pline de ironie și critici la adresa normelor și, mai ales, a modului în care oamenii aleg să prelungească și să multiplice un tipar care cere celorlalți să se conformeze și să joace un rol minuscul în societate. Interoghează și provoacă însăși misiunea oamenilor pe pământ suprapunând peste aceasta misiuni „extraterestre“, precum este cea a lui Piyyut pentru Natsuki.
Planeta pe care se naște și locuiește ficțiunea lui Sayaka Murata este unică, este diferită și nu se teme să strice echilibrul sistemului solar așa cum îl cunoaștem în prezent. Murata respectă conturul lumii, respectă regulile prozei, dar în interiorul romanelor sale sparge bariere și scoate la iveală subiecte pe care le ocolește societatea japoneză sau despre care se scrie prea puțin în prezent.
În definitiv, să fii o ființă umană nu e un lucru ușor, iar tiparul pe care îl stigmatizează Murata e cel pe care personajele sale nu reușesc să îl integreze și să îl respecte în propriile vieți. Este, totodată, esența neadecvării de la care pornesc cele mai multe ficțiuni semnate de autoare și, în același timp, reprezintă semnalul de alarmă pe care îl trage în mijlocul lumii contemporane, îndrăznind să aducă în discuție problemele pe care societatea modernă nu a reușit să le gestioneze cu adevărat.
Dacă lungul drum pe care și-a propus să meargă Sayaka Murata este de-abia la început, ne putem aștepta, în continuare, la o explorare mai amplă a acestor subiecte prin conturarea unor lumi cu mult mai complexe care să aprofundeze temele pe care le include adesea în romanele sale. Până atunci însă este binevenită invitația de a o descoperi pe scriitoarea japoneză și în contextul culturii autohtone. Și, chiar dacă nu adoptăm una dintre misiunile extraterestre propuse, vom aprecia, fără îndoială, o mostră a literaturii de calitate.
Sayaka Murata, Pământeni, traducere din limba japoneză și note de Iolanda Prodan, colecția Biblioteca Polirom, Editura Polirom, 2023