În era inteligenței artificiale pare că a ajuns la fel de artificială și Bojdeuca din Țicău. În urma reabilitării a devenit, vreme de vreo patru zile, subiectul preferat de ultragiere și de miștouri din partea românilor, devansând ca impact chiar și calificarea naționalei de fotbal la Europene. Cum s-a ajuns aici e o lecție de malpraxis dovedit în comunicarea publică a căpitanului de județ, Costel Alexe, la care se adaugă bunul său renume și al camaradului de rele Mihai Chirica în afaceri necurate cu imobile, șpagă cerută în materiale de construcții (tablă) și viloace trecute pe numele bebelușilor.
În mintea oamenilor, cele două povești – o reabilitare/ restaurare care pare total nepotrivită pentru o fostă casă din vălătuci (la începuturile sale) celebră grație scriitorului Ion Creangă, precum și prostul renume imobiliar național al celor doi Întâistătători ai Iașului – s-au contopit și a ieșit o minunăție la care până și Academia Română a trebuit să reacționeze cu lehamite și dispreț, după ce ministra Culturii, liberala Raluca Turcan, a anunțat că trimite Corpul de Control să verifice ce s-a întâmplat.
Văpaia ar fi fost mult mai mică
Dar, până la urmă, ce s-a întâmplat? Ansamblul muzeal al Bojdeucii lui Ion Creangă, anterior destul de ponosit (cu tot cu împrejurimi, respectiv o clădire care funcționează și ea ca muzeu construită la finalul anilor ’80, precum și curtea prevăzută cu un amfiteatru și alte câteva elemente), a ieșit strălucind de alb, curățenie, curte pavată fresh, luminițe frumoase care beculesc feeric asupra gazonului proaspăt plantat, o fântână cărora multora li s-a părut că îmbie la scăldat (ca ciuberele de la pensiunile cochete). Cireașa de pe tort, în acest peisaj imobiliar care l-ar face invidios până și pe Mihai Chirica, înciudat că nu și-a făcut și el la moșie la fel de frumos, răsare bojdeuca în straie albe, cu lemnărie nouă, deci lipsită de orice patină a timpului. După ce scandalul a depășit orice imaginație în privința proporțiilor, arhitecții care au gândit proiectul, alături de constructor și de șeful Direcției de Cultură Iași s-au adunat să ne certe, să ne ceară să mai terminăm cu memele pe Internet și să așteptăm să crească la loc vegetația ca să fie iar dosită frumos bojdeuca, așa cum ne-o amintim toți din copilărie.
În ciuda descrierii de mai sus, personal tind să cred că, dacă povestea nu se întâmpla în fieful maeștrilor imobiliari Alexe și Chirica, văpaia ar fi fost mult mai mică. Motivele sunt multiple, dar argumentul părții „adverse“, cum că Bojdeuca deja era mai curând un soi de reprezentare a originalului, o metaforă, stă în picioare. Căsuța modestă a lui Creangă se afla în pragul colapsului atunci când a fost transformată în muzeu, așa cum sunt toate casele părăsite. În județul Botoșani, unde a trăit bunica mea maternă, această realitate era îmbrăcată într-un verb absolut încântător: a se râschi. Bojdeuca se râschise deja. Valurile de reabilitări i-au adus cărămizile, cimentul și toate binefacerile epocilor în materie de construcții. Da, au dreptate arhitecții să se apere și să ne explice că ei au mai pus peste ce fusese deja pervertit doar niște vopsea, sisteme hidroizolante șmechere din timpurile noastre, încălzire ascunsă prin pereți.
La fel de mult avem și noi dreptul să ne crucim de felul în care bojdeuca văruită într-un alb imaculat, cu tâmplărie nou-nouță, așa cum a ieșit ea, a ajuns să fie pusă în valoare de curte și de clădirea construită de comuniști ca parte din ansamblu. Pentru cei care suntem de-un leat, ne amintim că, după ce vizitam Bojdeuca cu clasa, copii fiind, eram duși în muzeul de beton ca să ascultăm o bandă de magnetofon cu vocea lui Sadoveanu.
Cât ne doare de bojdeucă
Nu cred că generațiile cărora le este azi adresat acest complex muzeal vor avea o mare problemă cu rezultatul final descris mai sus, ci mai curând avem noi o problemă, cei care-am prins-o… altfel. Căci originală au prins-o doar cei care azi sunt oale și ulcele. Și bădia Creangă, desigur.
Malpraxisul de comunicare al lui Costel Alexe constă în însăși întreaga sa existență în spațiul public. Când a făcut live de la Bojdeuca proaspăt renovată sau când a postat niște fotografii total nefericite surprinse cu un obiectiv ultrawide (efectul fiind de aplatizare a bojdeucii, a făcut-o să pară ca și cum un pumn de uriaș i-a turtit cu totul acoperișul) Costel Alexe a fost, de fapt, egal cu el însuși. Adică a dat dovadă de fanfaronada lui nesfârșită, de găunoșenie, de dat din gură fără să aibă vreo idee concretă. Singurul mesaj pe care imaginile le-au transmis a fost acela că „sărăciilor, v-am făcut și vouă bojdeucă, cu o curte șmecheră, nu numai mie conac!“.
A fost, ca de obicei, total inadecvat unui asemenea loc și unui asemenea proiect. Beneficiind de o popularitate națională câștigată cu sudoarea dosarelor penale, și-a făcut prin alipirea de un proiect care deja era, pentru cunoscători, controversat un mare deserviciu de imagine. Doar că de deserviciul lui puțin ne doare, cât ne doare de bojdeucă. De „bojdecuță“, cum a tot repetat șeriful local al Direcției de Cultură Iași, care a mai și accentuat că a semnat recepția „fără nici o emoție“.
Apoi, mai e un specific al Iașului: complicitatea. Luni și luni de zile, timp în care se prefigura noul ansamblu care unora le miroase a kitsch, ar fi putut mulți să facă un pas în față și să spună că nu-i bine ce iese acolo, poate mai măsurăm o dată. Dar, fiind proiect pe fonduri europene, și transfrontalier pe deasupra, termenele trebuiau respectate, odată pornită la vale căruța poate că mai greu se putea întoarce.
O realitate care oamenilor li s-a părut strigătoare la cer
Scandalul Bojdeucii a fost un exemplu de descătușare, pe un subiect sensibil, care ține de moștenirea noastră culturală, a sentimentelor celor mai alese față de o anumită parte a clasei politice locale. Căci nu numai asupra lui Alexe s-au aruncat ocări, ci și asupra lui Mihai Chirica, care părea candidatul ideal în povestea „am eu niște băieți imobiliari de la cumătrie care au ei băieții lor care pun impecabil gresie și faianță și-ți fac o curte brici, de zici că ești la Dubai“. Este vorba de o percepție care a fost suprapusă peste o realitate care oamenilor li s-a părut strigătoare la cer. Nu au fost politicienii de opoziție cei care au creat vreo mașinațiune, ci subiectul a crescut și s-a rostogolit în mod organic pe bază de algoritm social media. Sunt timpurile pe care le trăim.
Scandalul „de la Bojdeucă“ mi se pare, totodată, grăitor pentru genul de atmosferă la care se pot aștepta politicienii puterii în anul ce vine. Am avut o perioadă lungă fără alegeri, în care interesul față de politic atinge cotele apelor Dunării în cele mai mari vremuri de secetă. Interesul reapare doar când se apropie momentul unui vot, atunci în România peisajul public se schimbă radical. Se dau bani de pomană pe sondaje de opinie acum, căci nu te poți baza nici cât negru sub unghie pe cifrele lor în ideea că vor bate măcar pe aproape cu numărătoarea finală a voturilor în 2024.
Lebedele negre vor fi mai multe decât cățeii și pisicile în România anului viitor. Rețelele de socializare vor face agenda, nu Antena 3 sau România TV. Unde mai pui că fenomenul videourilor false generate cu ajutorul inteligenței artificiale începe să ia amploare. În ciuda efortului parlamentar de legiferare și de aplicare de sancțiuni celor care produc acest tip de conținut cu rea intenție și chiar și celor care îl distribuie, duhul a părăsit deja lampa. Prinde orbul, scoate-i ochii! Până demarează Poliția o anchetă, noaptea alegerilor a trecut deja!
LEGENDĂ FOTO: Imagine realizată cu ajutorul inteligenței artificiale – Adobe Firefly