Am aflat accidental de Partidul Artiștilor, Muzicienilor, Scriitorilor și Sportivilor și nu mi-a venit să cred. Am verificat de două ori. Există! 2024 ne va solicita prezența la urne de patru ori (locale, parlamentare, europarlamentare, prezidențiale, nu știu precis în ce ordine), iar ca să nu pățesc precum Cetățeanul turmentat al lui Caragiale, a cărui întrebare a atins antologicul traversând veacurile, m-am pus să scanez oferta partinică din România.
Ce spectacol! Am nimerit într-un peisaj aglomerat, situație care m-a îndemnat să mă întreb rapid ce avantaje materiale rezultă de aici?! Din 2003 încoace, spectrul politic autohton a inventariat aproape 300 de partide, 50 dintre ele doar în 2022. Un indiciu că apropierea bornei electorale catalizează fenomenul. Despre ideologii nu știu ce să spun, ele ar presupune o cultură politică a fondatorilor, convingeri solide, mă tem că nu e cazul. Numărul acesta mare provine din viața efemeră a foarte multora dintre aceste formațiuni, care, de regulă, rezistă nu mai mult decât ciclul electoral care le-a motivat să apară.
Curioasă cum sunt din fire, citesc toată lista găsită online. Mă izbesc numele alese pentru organisme cu ambiția de a câștiga sufragiile noastre. Denumirile adoptate sunt dintre cele mai bizare, unele de-a dreptul comice. Adevărate probe de năstrușnicie, cele mai multe dintre ele merg pe variante „ce din coadă au să sune“, gen Partidul Curaj, Partidul Punct, Partidul Bunăstării Decente, Partidul Stejarilor. Într-un top al preferințelor personale, pe primul loc aș așeza Partidul Pirat din România. Întâi am crezut că e o ironie. Apoi am priceput că, de fapt, e o concentrare de misiune, un statement, animatorii anunțând din start ce intenții de acțiune politică au. Nu mai e nevoie de patru ani pentru a constata practic!
De toate pentru toți
În demersurile de a atrage rapid simpatizanți cât mai numeroși, unele apelează la sentimentul național. De tipul Național pentru Patrie (cam pleonastic), Partidul Cetățenii (nu știm care cetățeni). Original, dar rupt de realitate, e Partidul Violet – Democrație Directă, n-am deslușit subtextul numelui, însă, firește, e din vina mea! Și minoritatea maghiară are, în afara UDMR, care cu mici paranteze s-a aflat mereu la guvernare, câteva structuri cu intenții de reprezentare: Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania.
Unele sunt ocupaționale, îi vizează pe alegătorii dintr-un domeniu precis de activitate profesională – Partidul Agricultorilor din România, Partidul Mișcarea Agricultorilor din România. Altele mizează pe regional și zonal, apăsând pedala naționalismului la nivel micro, dorind, îmi imaginez, să coaguleze forțele locului pentru o schimbare în bine: Alianța pentru Domnești, Renașterea Săcălazului, Vrancea Noastră, Mișcarea pentru Medgidia, Uniunea pentru Codlea, Partidul pentru Argeș și Muscel, Mândri că suntem arădeni, Partidul Societății Ieșene, al Oltenilor etc. Și cum emigrația economică masivă post ’89 a dispersat conaționalii în lume, s-a constituit și Partidul Românilor de Pretutindeni, avem, cu alte cuvinte, de toate pentru toți.
Rădăcinile istoriei naționale sunt un teritoriu de inspirație generos. Partidul Dacismului Autonom Conservator, Partidul Noi, Getodacii, Uniunea Getodacilor sunt mostre care recurg la valori revolute, însă cu priză propagandistică. Nici prezentul nu e scăpat din atenție: am dat și peste Partidul Uniunea Nativilor Digitali.
Până să apelez la atoateștiutorul Google, de multe dintre astea nici nu auzisem. În nici un caz nu mi-am imaginat că sunt atât de numeroase. Exemplele oferite atestă realitatea că formațiunile acestea nu prea au habar de nevoile reale ale societății românești a momentului. Că majoritatea încearcă să atingă puncte sensibile ale electoratului ca să obțină mandate la nivel local și central pentru privilegiile care vin la pachet cu ele.
Semn de democrație
Cum scriam la început, mare mi-a fost uimirea să dau peste Partidul Artiștilor, Muzicienilor, Scriitorilor și Sportivilor. Nici prin cap nu mi-a trecut că ar exista, că, în acord cu numele, și-a propus să reprezinte interesele unei părți a creatorilor (care, oricum au organizații de breaslă funcționale de multă vreme). Cam arbitrară și denumirea, căci artiști sunt și muzicienii, și ce desemnează cuvântul artiști în această asociere? Probabil, artiști plastici, s-ar putea prea bine să mă înșel, întrucât actorii sunt ei înșiși creatori. Complicată dilemă!
Partidul datează din decembrie 2021, a fost înființat de Munteanu Cristian, Roxana și Mihaela, o familie, deduc onomastic, iar sediul e pe str. Călinului nr. 12, București. O altă dilemă: care e legătura dintre creatori, categoriile enumerate haotic, și sportivi? E ca la o firmă, se trec cât mai multe domenii, să fie acolo, că nu se știe când ai nevoie! Bilanțul contabil pe 2022 indică doar 200 de lei la capital și active circulante. O să urmăresc evoluția financiară pentru 2024, subvențiile de la stat, cred că ele sunt vizate.
N-aș vrea să se înțeleagă că aș fi împotriva multipartidismului. Dimpotrivă! Existența unui număr consistent și a unor orientări variate e semn de democrație. Dar unde se poziționează binele pe care-l pot face celorlalți în lista motivațiilor acestor oameni ce se înregimentează sub asemenea „blazoane“? Mă tem că foarte la coadă.