Vă amintiţi ziua când preşedintele ţării descindea la guvern pentru a-i opri pe cei doi elefanţi care se lăfăiau în Palatul Victoria? Se întâmpla pe 18 ianuarie 2017. Klaus Iohannis venise dimineaţă la guvern pentru a bloca adoptarea celor două ordonanţe moşite de Liviu Dragnea. PSD abia câştigase scrutinul, iar Dragnea şi trupa sa antijustiţie nu concepeau să rateze momentul. Era pe principiul ori la bal, ori la spital. Dragnea a ratat balul, dar în final n-a ajuns la spital, ci la puşcărie.
Vizita la Palatul Victoria a fost momentul de glorie al preşedintelui Klaus Iohannis. Premier la acea vreme era Sorin Grindeanu, iar şeful statului primise probabil informaţii că pe agenda guvernului se aflau şi cele două ghiulele legislative pregătite de Dragnea. Klaus Iohannis s-a aşezat în capul mesei la şedinţa executivului, având în spate milioanele de voturi obţinute la prezidenţialele din 2014. Totodată, românii erau pregătiţi să iasă în stradă dacă Dragnea ar fi comis nefăcuta.
Iohannis a jucat perfect şi a întors jocul.
„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere dar nu se vede. Sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață. Domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc cu anumiți colegi din guvern și că nu vor a fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni grațierea și modificarea codurilor penale”, a declarat Klaus Iohannis în plină şedinţă de guvern. Lui Iohannis i-a ieşit. De altfel, primul său mandat la Cotroceni a fost cu mult mai bun decât al doilea. Şeful statului puncta aproape zilnic, iar ieşirile sale chiar dacă nu erau spectaculoase îşi atingeau ţinta.
Klaus Iohannis a câştigat la pas prezidenţialele din 2019 în faţa Vioricăi Dăncilă. A fost probabil cea mai uşoară victorie a unui candidat de dreapta într-o finală prezidenţială. Ne amintim ce meciuri încinse a avut Traian Băsescu cu Mircea Geoană sau cu Adrian Năstase.
Cocoţat pentru încă cinci ani în dealul Cotroceniului, Klaus Iohannis şi-a abandonat rapid misiunea. Şi-a dorit linişte, iar nimeni nu i-a deranjat somnul. Adversarul tradiţional, PSD, a fost anesteziat, dar pare tot mai clar acum că aducerea social-democraţilor la guvernare n-a fost întâmplătoare.
Guvernarea PNL-USR nu avea cum să reziste, soclul era şubred din start, aşa că relaţiile între cele două partide s-au răcit repede. Klaus Iohannis a avut rolul decisiv în ruperea legăturilor dintre cele două partide. USR a fost înlocuit rapid de liberali cu PSD, iar social-democraţii aproape că nu înţelegeau de unde atâta noroc pe capul lor.
Din momentul tocmirii guvernului PNL-PSD, ieşirile prezidenţiale au fost tot mai rare. Marcel Ciolacu l-a menajat pe şeful statului, dar şi dinspre Cotroceni bunăvoinţa faţă de PSD a fost la cote înalte.
Problema e că în timp ce PNL a fost prins prizonier, PSD a jucat liber, punând în cârca liberalilor toate nereuşitele guvernării. Dacă privim sondajele de opinie observăm că PSD a reuşit să se menţină în jurul pragului de 30 la sută, în timp ce liberalii s-au dus vertiginos la vale, cele mai multe sondaje plasând partidul sub 20 de procente.
Partea proastă pentru liberali nu e că Iohannis i-a abandonat, ci faptul că şeful statului începe să le aducă mari deservicii. Lui Iohannis nu îi mai pasă de liberali, dovadă fiind absenţa sa din spaţiul public, dar şi aroganţa manifestată pe parcursul pelerinajului său pe tărâmuri africane.
Elefanţii din Palatul Victoria au dispărut, dar a apărut un nou elefant în sediul central al PNL. Pentru liberali partea proastă e că nimeni nu încearcă să-l oprească, nimeni nu-i cere să iasă din sediu.
Culmea, Klaus Iohannis nu e în postura lui Traian Băsescu şi nici în cea a lui Emil Constantinescu. Şi Băsescu, şi Constantinescu au avut două mandate, dar le-au terminat în genunchi. Pe Constantinescu l-au răpus serviciile, dar şi catastrofala guvernare CDR, în timp ce Băsescu a avut de înfruntat furia întregii clase politice, cu excepţia PDL.
Klaus Iohannis e mult mai liniştit din acest punct de vedere, dar nu îi pasă, nu mai are chef de nimic. E plictisit. Nu ştim dacă şeful statului are vreo părere în legătură cu taxele şi impozitele pentru firme, cum nu ştim dacă are consultări perioadice cu premierul pe temele importante ale naţiunii.
Elefantul riscă să dărâme şandramaua liberalilor. În loc să-l conducă afară cât încă se mai poate, cei din PNL hrănesc elefantul zi de zi şi se gudură pe lângă el. Iar în timpul ăsta cei din PSD fac poze pentru albumul Prietenul meu, elefantul.