„Atunci cind se anunta vreme rea, cind vine viscolul, este normal sa-ti pui peste haina pe care o ai poate un palton sau o caciula, nu sa-ti scoti haina pe care o ai si sa iesi in fata viscolului in camasa. Cam asta rezulta ca am face noi daca am aplica aceasta lege a majorarii cu 50% a salariilor, in acest context”. Lumea se-astepta, poate, la o analiza financiara a sus-numitului; la un sir de explicatii rationale, argumentate, prin care Guvernul sa-si justifice pozitia. A rezultat o interventie publica ce seamana cu operele de arta ale elevilor de primara: desenam o casa cu horn din care iese fum, punem doi norisori si-un soare deasupra, plus o tir’ de iarba-n fata casei. Cam asta este imaginea guvernului despre lumea inconjuratoare: inalt prea fericitul ministru al Romaniei iese cu acuarelele in fata natiunii si, ca un pusti teribilist ce se crede Picasso, traseaza citeva contururi puternic colorate. E ciudat ca nimeni din anturajul sau nu i-a soptit premierului Tariceanu macar ca nu „le are” cu limba romana.
Ca-ntr-un meci de ping-pong jucat de doi indivizi cu membrele amputate, prim-ministrul si presedintele se intrec in metafore ciunge. Nu par sa o faca pentru a-si lamuri audienta de justetea pozitiilor lor, ci pentru a arata care e mai tare la olimpiada nationala de aberatii semantice. Traian Basescu se vede un John F. Kennedy iesit cu pieptul gol in fata natiunii si face apel la „onestitate”; Calin Popescu-Tariceanu se crede Iosefini si vorbeste de cresterea salariilor ca despre o scamatorie prin care scoate „iepurasul din palarie”.
Discursul public televizat la ceas de cina nu mai provoaca de mult indigestie romanului. Asta e, poate, cel mai grav lucru cu putinta: lupta dintre palate a cazut atit de mult in derizoriu, incit nimeni nu se asteapta la altceva din partea ocupantilor lor. Nimeni nu mai crede ca, intr-o buna zi, premierul sau presedintele, sau poate amindoi, se vor destepta si vor explica efectele cresterii salariilor, care sint sursele de finantare, pe cine avantajeaza, de fapt, tot acest circ. In 2004, cei doi fosti aliati vorbeau de solutia imorala. Astazi, ei au adoptat solutia umorala.
In atari conditii, pare aproape suprarealista tensiunea dintre cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Cucoana s-a aratat ofensata de pupaturile pe care frantuzul i le aplica la fiecare intilnire oficiala. Diferente culturale, s-a zis. Este exact povestea noastra cu alesii. Cu un mic amendament: noi nu avem taria sa le spunem celor doi iubareti ai natiei ca, atunci cind ne saruta pe crestet, ne aduc matreata la mansarda.