Nu a fost un an ușor, căci planetele încă nu s-au aliniat, dar vibrația din lumea jazzului, descătușarea post pandemică a artiștilor, bucuria interpretării, improvizația l-au făcut să fie rezonabil și chiar ușor de dus. Pentru mine, din păcate, ceva i-a lipsit jazzului în anul de creație 2023 – emoția. Și, când spun emoție, mă gândesc la acea muzică ce te lasă literalmente fără aer, indiferent de cauză – poate fi o compoziție genială, o voce sau sunetul unor instrumente muzicale, mai mult sau mai puțin cunoscute.
Ce n-am găsit în jazz am simțit, în schimb, în albumul Zatir, lansat în luna noiembrie de Ansamblul Gurdjieff, referința supremă în muzica tradițională armeană, care m-a dărâmat de la primele sunete. O compoziție de o rară frumusețe, o compoziție ce necesită o supradoză de oxigen.
L-am descoperit în 2011, când i-am ascultat debutul, Music of Georges I. Gurdjieff, o splendoare ce surprinde cu abilitate atât atmosfera de improvizație, cât și rădăcinile pieselor originale aparținând călătoriilor lui Gurdjieff și compozițiile pe care acesta le-a dictat elevului său, pianistul rus Thomas de Hartmann. Un album cu piese atmosferice, spațioase, de o profunzime care ancorează și adaugă greutate. O înregistrare multistratificată, destul de prețioasă, dar care recompensează ascultările repetate. Vă garantez.
Un mistic, așa cum bine îl știm, Gurdjieff a creat un sistem ezoteric de autoiluminare cunoscut sub numele de A Patra Cale. Muzica sa făcea parte din acest sistem. Gurdjieff s-a născut în ceea ce astăzi numim Armenia, iar interpreții de pe acest album prezintă muzica pe instrumente indigene cu seriozitate și simplitate, ca și cum Gurdjieff ar fi scris melodii populare liturgice. Compozițiile originale de pian zgomotos devin ezitante. Ușoarele schimbări de ton, de volum sau de viteză sunt perfect parcelate. Sayyid Chant and Dance No. 9, de exemplu, freamătă ca un preludiu la un flamenco, dar nu există nici un flamenco, iar piesa Sayyid Chant and Dance No. 10 este de-o simplitate extremă, cu un final masiv. Există o senzație în tot acest album că ceva pare suspendat sau reținut – să fie zgomot, revoltă, explozie, liniștea dinaintea furtunii? Nu-mi dau seama, dar inima lui pulsează magic și misterios.
Armonii, linii polifonice și structuri ritmice
Ansamblul de instrumente populare a fost înființat în 2008 de pianistul și compozitorul Levon Eskenian cu scopul de a interpreta aranjamente ale muzicii pentru pian a lui G.I. Gurdjieff (inspirate din muzica populară și spirituală armeană, greacă, asiriană, arabă, kurdă și caucaziană) într-un mod „autentic din punct de vedere etnografic“. Levon Eskenian s-a hotărât să rearanjeze aceste piese și să le redea pe instrumente armenești precum pogh, zurna, duduk, pku, tmbuk, dhol, dap, burvar, kshots, santur, qanun, kamancha, tar, oud, împreună cu artiști de frunte ai muzicii tradiționale din Armenia. Ca o mică paranteză, Keith Jarrett, un mare fan al maestrului spiritual, a fost cel care a reaprins interesul pentru producția muzicală vizionară a lui Gurdjieff cu albumul Sacred Hymns, din 1980.
Music of Georges I. Gurdjieff a apărut la renumita casă de discuri germană ECM Records și a fost apreciat la nivel internațional. Ansamblul a primit o serie de premii pentru acest album, printre care și The Edison Award pentru „Cel mai bun album de world music“. The Edison Award este acordat anual pentru realizări remarcabile în industria muzicală și unul dintre cele mai vechi premii muzicale din lume, fiind acordat pentru prima dată în 1960. L-a luat și David Bowie, de altfel, ceea ce spune ceva.
Cumva firesc, Eskenian își îndreaptă atenția și către un alt progenitor spiritual al muzicii clasice armenești: Soghomon Soghomonian, cunoscut și sub numele Komitas. Și astfel în 2015 apare cel de-al doilea album al Ansamblului Gurdjieff, intitulat Komitas, din nou la ECM Records, coperta fiind una dintre primele fotografii realizate vreodată ale muntelui biblic Ararat. Pentru a aprofunda compozițiile și potențialul lor de interpretare, piesele au fost aranjate special fără a schimba structuri și detalii. Deoarece unele dintre instrumente datează din timpuri străvechi, a fost necesar să se construiască replici ale unora dintre ele care nu mai sunt folosite astăzi, pentru a realiza înregistrările. Ca și în cazul lui Gurdjieff, Eskenian și ansamblul său au mers cât se poate de departe în trecutul acestei muzici, aranjând-o pentru aceleași instrumente ale căror sunete l-au inspirat pe Komitas să pună prima dată stiloul pe hârtie.
Komitas, în mare parte necunoscut publicului occidental, a transcris și aranjat peste 3.000 de piese de muzică populară armeană și a foarte precis în încercările sale de a reproduce esența muzicii armenești. Munca sa a avut ca rezultat un nou limbaj care a dezvăluit elemente necunoscute până atunci în muzica clasică, în special în abordarea sa la pian. Deși muzica clasică a avut parte de compozitori care au folosit melodii populare pentru a crea piese pentru pian, ceea ce a făcut Komitas a fost să creeze armonii, linii polifonice și structuri ritmice derivate din esența muzicii armenești fără a capitula în fața armoniilor occidentale. Pentru a putea interpreta aceste piese, este nevoie de o anumită cunoaștere a rădăcinilor, tradițiilor și instrumentelor sursă, iar Levon ne dovedește că le stăpânește.
Avem aici un album din care reiese clar că inima muzicii lui Komitas funcționează cu o energie fundamentală. Este aceeași combustie care ne permite să ascultăm și să iubim, să căutăm acele lucruri care ne conectează. Este un album de simțit.
Nuanțe ascunse în compozițiile lui Gurdjieff
Cu cea de-a treia lansare, Zatir, să revenim la emoția mea din acest an, ansamblul de muzicieni pornește într-o nouă călătorie de redescoperire și reinventare a compozițiilor lui Gurdjieff. Albumul aprofundează diverse aspecte ale vieții acestuia, oferind ocazia explorării originilor și influențelor care l-au format pe acest enigmatic profesor ezoteric, filosof și compozitor.
Dedicat complexității compozițiilor lui, Zatir cuprinde o călătorie fără egal prin muzică, aducând un omagiu iluștrilor barzi și trubaduri armeni, cum ar fi Ashugh Jivani, Baghdasar Tbir și legendarul poet și muzician Sayat-Nova (vezi și filmul The Color of Pomegranates al regizorului Serghei Parajanov). Moștenirea tatălui lui Gurdjieff, un ashugh cunoscut sub numele de Adash, străbate albumul, oferind o privire asupra experiențelor muzicale și lirice care au modelat viziunea asupra lumii a tânărului Gurdjieff.
Aranjamentele meticuloase realizate de Eskenian scot la iveală nuanțe ascunse în compozițiile lui Gurdjieff, oferind o perspectivă nouă asupra inspirațiilor din spatele vizionarului de origine armeană. Zatir oferă o tapiserie complexă de piese instrumentale, fiecare contribuind la călătoria evocatoare a albumului. Notele obsedante ale duduk-ului, un instrument de suflat din lemn armean, transportă fără efort ascultătorul într-o lume a contemplației senine. Pasajele subtile, rarefiate pun în evidență finețea cu care acest ansamblu îl prezintă pe Gurdjieff lumii întregi.
O trăsătură distinctivă a acestui album este concentrarea pe piesele vocale, care îl leagă pe Gurdjieff de bogata tradiție a poeziei și cântecului armean. Aceste cântece rezonează nu numai cu învățăturile centrale ale lui Gurdjieff, ci servesc și ca o invitație la trezirea din somnul inconștientului, așa cum se transmite în piesa de titlu, care înseamnă „Trezește-te!“. Un punct culminant al albumului este „Marea rugăciune“, o colaborare între Ansamblul Gurdjieff și Corul Național de Cameră din Armenia. Această compoziție eterică se inspiră din muzica sacră a diverselor credințe, depășind granițele convenționale ale compoziției. Este mai mult de atât, deoarece are capacitatea de a rezona profund cu spiritul ascultătorului.
O comoară muzicală, acest album este o adiție esențială la colecția proprie, mărturisind puterea muzicii de a trezi sufletul.
Nu pot să nu vă las și o recomandare din jazz, un album despre emoția unei singure clipe – Life Goes On, Carla Bley
La mulți ani cu improvizație!