Un an mai puțin notabil în România cum a fost cel care tocmai se încheie rar ne-a mai fost dat în istoria recentă. Zero dezbateri serioase în societate, zero dezbateri serioase în presă, zero dezbateri cu substanță în Parlament. Cu largul concurs al coaliției prezidențiale PSD-PNL, s-a așternut peste țărișoară o liniște de an preelectoral care adeseori a semănat cu un priveghi, dacă nu chiar cu o înmormântare în toată regula. În țara lebedelor negre, supermajoritatea de stânga-dreapta pare că le-a tăiat, pe o parte din ele făcându-le friptură, iar pe restul supă.
Este evident că o astfel de Pax Rumena nu va putea să continue la nesfârșit, nu cu patru rânduri de alegeri care vor cuprinde societatea până în ultimele sale cotloane. Că dacă pe tine nu te interesează în mod special politica, politica sigur este în mod particular interesată de persoana ta – indiferent dacă vei vota sau nu.
Liniștea asta mormântală generată de arcul guvernamental ascunde probabil cel mai mare jaf încă neinvestigat. Toți s-au trezit la putere și toți s-au văzut stăpâni pe termen nelimitat. „Liber la furat!“ și-au spus, în timp ce au aruncat toate firimiturile de la masă presei flămânde, amuțind-o până când câinele de pază al democrației s-a transformat într-un bișon, numai că total lipsit de personalitate. Să nu jignim bișonii!
Am ajuns pentru prima dată de când urmăresc eu presa românească în situația ca anumite anchete să fie publicate de un singur site și să aibă zero preluări din partea altor instituții de presă. Într-o democrație funcțională, afacerile patronate de premier, plagiatele politicienilor și câte și mai câte ajung breaking news în cinci minute pe toate canalele de știri importante și personajele în cauză își prezintă imediat demisia. Pe tărâmul justiției, populația vede cum mega dosarul achizițiilor de BMW-uri de către poliția română de la prietenul de nădejde al președintelui Iohannis este îngropat de Parchet fără ca măcar în speță să se fi făcut audieri.
Începutul a fost bun tare
Sigur că România este țara în care nimeni nu se poate compromite, dar parcă și celebrii hoți de ieri așteptau într-o cameră a penitenței niște ani înainte să scoată nasul din nou în lume. Nu mai este cazul. Și mai asistăm la un fenomen inedit: lupta anticorupție din anii săi de glorie, cu DNA condus de Laura Codruța Kövesi, a produs, e drept, condamnări răsunătoare, dar în nici un caz primenirea societății. Șpaga, de la cel mai mic și până la cel mai înalt nivel continuă să fie un modus vivendi bine împlântat în ADN-ul națiunii. Scoaterea pe tușă a politicienilor puternici de ieri a adus la putere astăzi poate cea mai slabă garnitură de lideri de partid de după 1989.
Un Ciolacu, care pe vremuri trecea la partid cel mult ca șoferul vreunui lider, s-a văzut azi aspirant la fotoliul de președinte al României. Un individ care pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii, dar care, caz rar totuși în istoria premierilor nu foarte grozavi pe care i-a avut această țară, nu vorbește limba engleză decât cu mâinile (până și Viorica Dăncilă rupea câte o limbă străină). Numai că, paradoxal, dacă e o persoană cu care Klaus Iohannis se înțelege mai bine și mai ușor decât cu sluga lui Ciucă este taman Ciolacu de la PSD.
Un Ciucă, militar de profesie, căruia i-a scris un căprar doctoratul (plagiat) cât el era în fruntea oștirii în Afganistan, s-a văzut în haină de senator mai întâi (pus pe listă cu forța de Iohannis), apoi de premier și azi de președinte al Senatului și de președinte al PNL.
Până și curcile din Modrogan râd la ideea că Ciucă ar putea aspira la funcția de președinte al României, deși o parte a presei, beneficiară a milioane de euro din subvenția de la stat, încearcă să-i creeze o aură de prezidențiabil. Începutul a fost bun tare: ne-a zis Ciucă în emisiunea „La cină“ că el n-a petrecut niciodată vreun concediu în afara țării pentru că… „nu-ți ajunge o viață să vizitezi România“. Ciucă, un președinte care n-a ieșit din țară decât cocoțat pe tanc, în Afganistan. Tare imaginea! Într-un an de zile am evoluat totuși: în decembrie 2022, după eșecul Schengen, fostul ministru liberal al Turismului ne îndemna să boicotăm Austria și să nu mai mergem acolo la schi. În 2023, Ciucă ne îndeamnă să boicotăm lumea întreagă.
În tabăra… democratică, Drulă de la USR a făcut alianță cu Tomac de la PMP și cu Orban de la Forța Dreptei. După ce useriștii și-au decapitat locul 1 de pe lista de la europarlamentare, pe purtătoarea de ie și tricolor Lasconi Elena, pe motiv de vot cepefist, vor face casă cu Ludovic Orban, cel care a băgat oficial PNL în hora referendumului de tristă amintire și singurul care a ieșit la televizor și și-a asumat… „eșecul“. Tare curios sunt cum va funcționa această încuscrire la nivelul structurilor locale, unde PMP-iștii sunt mai frați cu pesediștii decât au fost în stare vreodată chiar și peneliștii.
N-au aplicat un dram de gândire critică
Lipsa de cadre ar putea fi compensată totuși cu forța unor idei sau idealuri, dar deocamdată din astea găsim doar pe la doamna Șoșoacă, urlătoarea în telefon, care blestemă pe oricine îndrăznește să se atingă de pălinca și de țuica românului. Cea mai rusofilă ființă din România, dar care îi acuză pe toți ceilalți că sunt „trădători de neam și de țară“. Și pe plictiseala asta aproape sigur că va trece pragul electoral și chiar va rupe niște procente bune de la gruparea originală din care s-a desprins după ce a mușcat bine, AUR.
După ce au intrat în parlament total neașteptat pentru majoritatea analiștilor și realizatorilor de sondaje de opinie, cei de la AUR au preluat tot arsenalul de gherilă parlamentară și prezență online brevetat de USR în legislatura trecută și s-au dus la un cu totul și cu totul alt nivel. Aleargă parcă singuri pe tot terenul, iar asta le va aduce roade serioase, fără discuție. Este o operațiune de preluare ostilă a dezbaterii publice, lipsită de orice conținut relevant, dar care apasă pedala oricărui fals și oricărei teorii a conspirației care a prins în societate.
AUR nu a lansat niciodată o temă. N-a inventat nici frica de „cinci geu“, nici teama de sarea iodată, nici teama că dispar banii cash, nici antivaccinismul. Toate au fost teme clocite în social media în mod independent, pe care băieții doar s-au suit de-a binelea tocmai datorită faptului că nu au croșetat nimic pe lângă și nici n-au aplicat vreun dram de gândire critică. N-au dat nici un spin acestor povești.
Nimic din ceea ce se întâmplă în România nu este vreun construct intern, vreo contribuție originală a noastră la scena mondială. Sunt papagaliciri ale unor curente care s-au rostogolit precum bulgărele de zăpadă în societățile vestice de ani buni încoace. Contestarea oricărei autorități științifice, scoaterea elitelor din circuitul de decizie, osificarea structurilor de putere și decuplarea lor de preocupările imediate ale populației, accesul pe scară largă al tuturor celor semialfabetizați sau analfabeți de-a dreptul la social media și la volume uriașe de conținut (în lipsa instrumentelor necesare de a discerne adevărul de conspirație sau chiar minciună) – toate sunt fenomene vechi care acum își cer tainul.
Departe de mine să încerc să-i scuz în vreun fel de politicienii români. Doar observ că și în Europa, și în SUA politicienii clasici au ajuns într-o mare fundătură și habar nu au cum să se adapteze la această nouă realitate. Pandemia, războaiele, crizele energetice n-au făcut decât să îi arate în lumea occidentală și mai slabi, și mai lipsiți de soluții decât vreodată. Evident că nici patrioții de carton de la AUR și nici o formațiune populistă în general n-au soluții, dar votanții lor, hăituiți de frici, de grija zilei de mâine și lipsiți de perspectiva de a-și asigura prea curând traiul pe care consideră că îl merită, nici nu știu asta și nici nu cred că le pasă prea mult.
Să sperăm că după Anul cârtiței nu va veni Anul spaimei.