Scriu cu o doza de amaraciune dupa ce am citit anuntul despre greva japoneza si amenintarea de greva reala a muzicienilor Filarmonicii care, lucru iar de necrezut, depinde de un minister al Culturii condus de un… muzician. Nu am toate datele pentru a judeca situatia paradoxala in care, evident, s-ar spune ca spre putere si la putere accede o categorie de oameni politici ce par sa fie gighilati la ureche mai mult de manele decit de muzica clasica si orchestra care ar trebui sa reprezinte tara. Inclin sa cred si ca in romaneasca Danemarca exista ceva putred daca, in timp ce profesorilor li se sporeste intr-un mod anapoda salariul, cel al muzicienilor Filarmonicii este redus de o birocratie si un ministru al Culturii relativ putin sensibili la ce se petrece in jurul lor si in lume. Potrivit comunicatului de presa dat simbata trecuta, conflictul se datoreaza „diminuarii drastice si nejustificate a salariilor personalului artistic”.
Romania nu este nici pe departe singura tara afectata de dispute salariale ce privesc orchestrele simfonice. Dupa 1989, conflicte de munca asemanatoare au fost inregistrate si in Cehia si Ungaria. Chiar la ora acestui conflict romanesc, Organizatia germana a orchestrelor a chemat la greva cei 13.400 de membri, in principal muzicieni ai orchestrelor municipale si de stat. Se estimeaza ca aproximativ o suta de orchestre simfonice si ale teatrelor lirice ar putea inceta sa cinte. Doar formatiunile independente, cum este Filarmonica din Berlin si cele ale posturilor de radio, cum sint formatiunile simfonice bavareza sau din nordul Germaniei nu ar fi afectate de miscarea de greva pe motive salariale, prilejuita de reinnoirea contractului colectiv de munca.
Alte conflicte de munca, motivate de planuri guvernamentale, au afectat in mai spectacolele de Opera de la Paris, in timp ce, din octombrie pina in decembrie 2007, greve impotriva reformei pensiilor au condus la anularea a 17 reprezentatii la aceeasi opera, soldata cu pierderi financiare estimate la 3,2 milioane de euro.
Miscarile de greva poate cele mai semnificative sint cele din ultimul deceniu in Statele Unite. In stagiunea 2000-2001 refuzul conducerii Orchestrei Filarmonice din Florida de a negocia mariri salariale ale instrumentistilor a fost la un pas de a duce la dizolvarea formatiunii simfonice. Atunci, muzicienii semnalau ca salariul mediu saptaminal al celor 48 de orchestre principale din Statele Unite se ridica la 1.118 dolari, in comparatie cu cei 847 pe care ii primeau muzicienii din Florida.
Cit cistiga muzicienii unei adevarate mari orchestre, Filarmonica new-yorkeza, o punea in evidenta bine o miscare grevista din 1995. La expirarea contractului lor de munca, instrumentistii solicitau o crestere a salariului minim anual garantat de la 71.760 la 81.120 de dolari. Salariul minimal devenea cu aceasta ocazie cel mai mare oferit unei orchestre americane, New York-ul fiind urmat de Boston cu 80.340 de dolari si de Orchestra Operei Metropolitan care aspira, pina in 2001, la un salariu de 80.964. Cifrele sint evident relative, fiindca instrumentistii negociaza individual salariile, toti muzicienii Filarmonicii din New York cistigind mai mult decit minimul garantat, iar sefii de pupitre obtinind salarii estimate la sase cifre.
Evident, va mai curge multa apa pe Dimbovita pina cind Filarmonica bucuresteana sa aspire la calitatea si statutul unei orchestre cum este cea din New York. Dar, pastrind cu grija proportiile, este un fapt de bun-simt de a li se asigura muzicienilor bucuresteni, ca si celor din provincie, un salariu si un statut social decente in profesia lor.