Citeva zile mai tirziu, vreo 20 de politisti dau buzna in casa in care locuia Hu Jia impreuna cu familia lui. Primul lucru pe care-l fac e sa taie cablul de Internet si cel de telefon. Si-apoi il iau pe barbat cu ei (mandatul de arestare continea expresia „subminarea puterii Statului”). Militantul e si acum in inchisoare, desi presimt ca va fi eliberat inainte de termen, de ochii Vestului (cu citeva zile inainte de anuntarea premiului Sakharov, Song Zhe, ambasadorul Chinei pe linga UE, i-a trimis lui Pottering o scrisoare in care il avertiza ca „daca Parlamentul European ii va decerna acest premiu lui Hu Jia, poporul chinez va fi in mod inevitabil jignit, iar relatiile dintre China si UE vor fi in mod grav afectate”). Tinarul chinez care-a intrat in Enticlopedia noastra e blogger si, la fel ca alti compatrioti, foloseste Internetul pentru a trage semnale de alarma asupra scandalului infestarii cu HIV in Henan, a absentei statului de drept sau a amintirii refuzate a masacrului din Tienanmen.
In China, Internetul e un Intranet, o retea inchisa, controlata si verificata de cyber-politisti (intre 40.000 si 80.000) care primesc indicatii direct de la departamentul de propaganda. Totusi, daca se intimpla ceva in nordul tarii si cineva publica informatia pe un blog, e suficienta o jumatate de ora ca sa afle toata tara si, mai departe, restul lumii. E adevarat ca bloggerii care intind coarda prea tare sfirsesc in inchisoare, dar Internetul le permite chinezilor, pentru prima data, sa-si formeze o constiinta civica. Astfel, opinia publica manifestata printr-o lista de semnaturi online poate influenta uneori, printr-o intimplare fericita, deciziile administratiei locale.
Ma intreb ce s-ar fi intimplat daca am fi avut si noi Internet prin anii ‘80. S-ar fi schimbat ceva sau am fi continuat sa stam cu nasul in cartile de pe gutenberg.org?