Pentru mine, anul 2023 va rămâne pentru totdeauna anul în care m-am despărțit de cel mai bun prieten. Radu Cosașu a fost scriitorul extraordinar pe care îl știm cu toții, dar pentru mine a fost mai mult decât atât.
Și îmi rămâne doar consolarea că i-am fost aproape până la sfârșit. Lumea nu a fost și nu va mai fi niciodată la fel fără înțelepciunea și fără bunătatea sa.
Am încercat să merg mai departe, cum m-am priceput. Am scris: poezie (Zeii erau fericiți, muzele depravate), proză (Nomadul). Mi-am pregătit pentru publicare teza de doctorat (o biografie politică a lui Panait Istrati). Am dus mai departe Baricadele (cartea cu cele mai bune texte din 2022, cartea cu cele mai bune texte din 2023 și cartea celor mai bune reportaje și portrete pe care le-am scris din 2005 încoace).
Am îngrijit antologia celor mai bune texte publicate în „Revista Zugzwang“. Am făcut un film (Povestea generației de aur) și o miniserie despre același subiect. Am scris două piese de teatru.
Am călătorit. Am fost în Tenerife (de mai multe ori), în Istanbul, în Toscana (Siena, Pisa, Florența), în Liguria (în Genova, Cinque Terre, La Spezia, Portofino), am fost în Luxemburg și în Napoli (de mai multe ori) și pe Coasta Amalfi (Amalfi, Sorrento, Insula Capri).
M-am întors în Sicilia (Catania, Siracusa, Noto, Taormina) și în Barcelona. Mi-am luxat o gleznă și n-am fost în Coreea de Sud.
Am citit și am recitit: Camus, Cehov, Caragiale, Creangă, Gabo, Cioran, Oz, Hemingway, Istrati, Capote, Saramago, Flaubert, Hrabal, Ortega y Gasset, Berlin, Hayek, Popper, Kafka, Bukowski, Tolstoi, Dostoievski, Borges, Babel, Veteranyi, Woolf, Cosașu, Spinoza, Voltaire, Rousseau, Leibniz, Sartre.
Am văzut multe meciuri de fotbal și m-am gândit ce ar fi scris Radu Cosașu despre ele. Mi-am condus pe ultimul drum „Gazeta sporturilor“, gazeta noastră. Am început să scriu în „Cațavencii“ și am continuat să scriu în „Realitatea evreiască“.
Am ținut multe cursuri online. Am revăzut filmele regizorilor mei preferați, Fellini, Benigni, Leone, Tornatore, Sorrentino. Am ascultat multe discuri: Brel, Nirvana, Michael Jackson, Queen, Beatles, Sarmalele Reci, Metallica, U2, Amy Winehouse, Tupac.
Mi-am scris fotbaliștii preferați: Cavani, Suarez, Zlatan, Hagi, Maradona. M-am întâlnit cu jucătorii care m-au făcut fericit într-o vară americană de acum treizeci de ani (ba chiar și mai demult, ba chiar și mai recent): Stelea, Prunea, Petrescu, Belodedici, Mihali, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu, Costel Gâlcă, Neluțu Sabău, Gabi Balint, Adi Ilie, Marius Lăcătuș.
Am început un roman într-o singură frază, întorcându-mă în singurul loc din care nu ar fi trebuit să plec niciodată: aleea copilăriei mele din secolul XX, mileniul trecut: Aleea Zorilor.
Am publicat cărți la Editura Zugzwang, m-am întâlnit cu cititorii, am șuetat, am cules harfe și le-am dat mai departe, m-am întors să scriu la Recorder, unul dintre locurile pe care le-am înălțat cu anii în urmă, împreună cu prietenii mei de atunci.
Am iubit, am visat, am sperat, am fost învins și nu am suferit în urma înfrângerilor mele. Am împlinit patruzeci de ani. Am îmbătrânit și am fost, din când în când, fericit.
M-am întors la texte cu supraviețuitori ai Holocaustului, texte pe care le-am scris în urmă cu cincisprezece ani împreună cu ziaristul Vlad Stoicescu. Am făcut din ele o carte care urmează să apară în curând. M-am uitat cu groază la războiul dintre Hamas și Israel, la războiul din Ucraina, la cutremurul din Turcia și la atâtea și atâtea și atâtea nenorociri care s-au abătut peste pământeni.
Am supraviețuit.