Are Alex Tocilescu un text despre aventura sa cu e-factura absolut delicios pe Facebook și, odată citit, te întrebi ce ai putea să spui mai multe decât atât sau cu mai mult talent. Excluzând din motive evidente partea cu talentul, de nebătut când vine vorba de haz de necaz-ul urban al vremurilor noastre, constat că există atât de multă bulversare pe marginea subiectului, încât și măcar unui singur om dacă îi va folosi articolul acesta, tot simt că nu mă înham la el degeaba. În clipa scrierii acestor rânduri, stau cuminte și aștept să văd dacă am luat de la ANAF notă de trecere în privința transmiterii documentelor pentru înrolarea în Spațiul Privat Virtual (zis și SPV și FMM SPV sau STF SPV sau „serverul ANAF iar a picat“). Mă aflu în termenul legal de două zile până când îmi comunică ei dacă am semnat bine electronic au ba documentele pe baza cărora îndrăznesc să mă furișez obligatoriu în sistemul statului.
Câteva note introductive pentru micii antreprenori, posesori de SRL sau PFA, pentru care, până de curând, SPV-ul ANAF era o treabă care îl privea strict pe contabilul cu care lucrau. Drept e că unii dintre noi ne-am înrolat și pe persoană fizică în Spațiul Privat Virtual, dar pandemia ne-a adus fericirea să putem face lucrul acesta de acasă, printr-o simplă conferință ZOOM cu un inspector ANAF care nu făcea decât să verifice că poza din buletin se pupă cu persoana în carne și pixeli din fața sa. Anterior, înrolarea virtuală se producea doar după o vizită fizică la ghișeu ori dacă aveai un număr de referință dintr-un document trimis ție acasă de Fisc (note de executare, spre exemplu). Revenind, e-factura ne-a adus în situația în care, pe lângă contul în SPV pentru firmulița noastră pe care, pe bază de procură notarială, îl deschidea cea/ cel care ne ținea contabilitatea, trebuie să avem, cu mic, cu mare, cu toții, adică „patronii“ care emitem facturi, și noi propriul nostru cont. Numai că procesul deschiderii unui cont la ANAF nu seamănă deloc cu cel prin care ne deschidem un cont de TikTok.
Și astfel ajungem la minunea numită semnătura electronică. Căci statul nu te acceptă în spațiul lui virtual decât dacă, în prealabil, înainte să bați la ușă, deții un token fizic ori unul virtual care să îți ateste identitatea. Spre deosebire de ANAF, multitudinea de firme care oferă acest serviciu știu să îți ateste identitatea cu ajutorul unor sesiuni video automatizate, bazate pe inteligența artificială, cam ca acelea pe care le folosesc și băncile atunci când îți dau (sau nu) un credit fără să te mai deplasezi la vreo sucursală. Din experiența proprie, vă zic că aici nu e mare bai, vine destul de repede și instrucțiunile sunt suficient de clare. Cert e că în doar câteva zile m-am văzut cu stickul USB gata de introdus în calculator și toate detaliile necesare (o combinație de instrucțiuni venite pe hârtie și unele venite pe mail, ca să fie treaba cât mai sigură). Se vede că fac asta de mult timp și o fac binișor, chiar au capacitatea să facă față și „urgiei“ de cereri cauzate de noul sistem e-factura. Vă întrebați când ajungem și la facturi. Puțină răbdare, că aia-i treaba cea mai simplă. Ca să ajungi la simplu, treci prin chestii foarte complicate odată ce te izbești de procedurile și serverul ANAF, o chestie care seamănă cel mai mult cu Internetul anilor ’90, pe vremea dial-up-ului și a Windows 95.
Ai semnătura electronică. Ca să nu primești refuz din prima de la ANAF la înrolarea în SPV, care se face pentru fiecare firmă în parte în caz că ai mai multe (sau și o firmă și un PFA), indicat este să citești niște documentație înainte. O dată ca să te asiguri că ai confirmarea semnată electronic în formatul pus la dispoziție de ANAF atât de tine (mă rog, de stick-ul tău magic, noua achiziție fashion a acestor zile), cât și de furnizorul semnăturii (aici tot ei sunt de ajutor, pentru că o au în platforma lor deja precompletată pentru tine și ți-o semnează pe loc). Mai multe amănunte despre restul procesului (ce documente mai ai de încărcat) găsești și pe canalul de YouTube al ANAF, unde un sărman inspector s-a filmat într-o megaproducție pixelată sub calitatea unui film de nuntă pe VHS din anii ’80 și bâiguie niște treburi. Multe firme de contabilitate însă au pe site-urile lor articole și video ceva mai aproape de zilele noastre și reușesc să te lămurească.
Cea mai haioasă fază e că ANAF îți vrea documentele nu doar semnate electronic, ci și într-o arhivă .zip. De ce-o fi așa și nu altminteri, n-am idee, dar am găsit un arhivator gratuit care sper că și-a făcut treaba bine. Acolo pui (doar semnate cu token-ul!) copii (sic!) după cartea ta de identitate și toate documentele care pot demonstra că ești reprezentantul legal (administratorul sau apropritarul) acelei firme sau acelui PFA (certificat de înregistrare, statut etc.). Eu am pus tot ce-am avut, pe sistemul „mai bine să fie decât să lipsească“. Am completat cuminte captcha de ori de câte ori mi s-a cerut și acum m-am pus pe așteptat.
Teoretic, restul trebii o va face softul de facturare pe care îl folosești deja. Acum știu că mai sunt mulți care încă mai cumpărau tipizate de la librărie și scriau facturi și chitanțe de mână, dar aici, ce să vă fac, veniți și voi cu noi în anul 2010 măcar, dacă nu chiar direct în 2024! După ce ești înrolat, așadar, în faimosul SPV și Fiscul ți-a validat identitatea și că tu ești mahărul firmei tale, mai rămâne doar să-ți legi contul din programul de facturare de SPV ca să poți emite, în sfârșit, e-factura pe care ți-o vrea statul cu orice preț pe serverul lui care pică tot timpul. La fiecare trei luni ți se va cere să îți reconfirmi legătura de sânge cu semnătura electronică și serverul ANAF, chestie care ar trebui să fie destul de puțin dureroasă. Dacă întâmpin probleme, vă țin la curent și revin într-un episod viitor, că n-am ajuns încă acolo.
Ca observații mai generale, urmărind atent toată dezbaterea și forumurile în jurul e-factura, ar fi cam așa de spus… În primul rând, și dacă ANAF are capacitatea tehnică să primească toate facturile emise în România pe serverul său, în privința capacității de a realiza o platformă informatică intuitivă și de a derula o campanie de comunicare decentă… ea tinde spre zero. Este cumva momentul „răzbunării“ amare a economiștilor care interacționează cu sistemul din Cambrianul Târziu al ANAF și care i-au învățat toate chichițele (adică hibele de funcționare) și orele (noaptea târziu) în care funcționează. Căci accentul este pus azi pe componenta e-factura, dar tot ce ține de depunerea online a declarațiilor fiscale (care au termene foarte stricte) este o imensă Vale a Plângerii pentru profesioniștii contabili. Sistemul ANAF crapă și de câteva ori pe zi, uneori chiar zile întregi. Dacă pentru ei n-a funcționat, de ce ar funcționa mai bine pentru încă niște sute de mii de mici antreprenori care vor trimite e-facturi într-o veselie? Va funcționa probabil ceva mai bine datorită aplicațiilor dezvoltate în mediul privat și care vor comunica ele cu serverele ANAF, nu utilizatorul final. Este „răzbunare“ pentru că problemele în relația cu ANAF pe care breasla experților contabili le semnalează de prea multă vreme le vede acum o categorie mult mai largă de români. Și speră ca, acolo unde breasla nu a reușit, presiunea populară să funcționeze mai bine și ANAF să își modernizeze sistemele într-un final. Să mai renunțe la indolența soră cu prostia și, dacă cere niște lucruri, noi să i le și putem da.
E-factura, momentan, este un uriaș exercițiu național, în lipsa unei infrastructuri de analiză și prevenție bazată pe interpretarea de big data care să fie la dispoziția ANAF. Doar pentru că ANAF are datele (la fel ca și în cazul caselor de marcat legate la serverele Fiscului), nu înseamnă că poate și face ceva cu ele. Să le ia inspectorii la mână? Sigur, în cazul unui control punctual ele se pot dovedi utile, dar digitalizarea reală cu efecte în diminuarea evaziunii fiscale va mai dura ani în cel mai optimist scenariu.
E-factura este o temă fierbinte pentru cei care emiteau oricum facturi (online, ca PDF-uri, Excel-uri sau pe hârtie ori margini de șervețel) și până acum și pe care oricum le declarau lunar ori trimestrial la ANAF. Pentru cine nu dădea nici până acum factură, lucrând și încasând la negru, acesta este un non-subiect. Statul a ales să modernizeze România punând o presiune suplimentară tot pe cei care oricum nu încasau facturile decât prin bancă și declarau tot, până la ultima virgulă. S-a început cu cine s-a putut.