Si, chiar daca presa romaneasca este o hazna, asa cum incearca s-o demonstreze insusi romanul lansat, nu putem sa nu recunoastem ca, atita timp cit iei parte la ea, mai ales cind te vezi, in ciuda tuturor neajunsurilor, ea te investeste in ochii privitorilor cu o mare putere simbolica.
Probabil asta este si paradoxul trait de autor: fiind o particica a acestui mecanism pe care il dispretuieste – tot ameninta cu retragerea definitiva, mai nou, spune ca pleaca la Paris –, intr-un mod cinic a ajuns sa depinda de el. Nu poti sa ignori popularitatea pe care ti-o aduce o imagine pe sticla si nici sa te prefaci ca aceasta este insignifianta. Pentru ca nu este. Iar Stelian Tanase este, in buna masura, un produs mediatic.
„Nu trebuia sa arat cu degetul si sa spun asta e vulgaritate. A trebuit sa surprind vulgaritatea in actiune”, se justifica autorul, explicind astfel limbajul frust din Maestro, un roman – subintitulat melodrama – pe care il pregateste din ’97-’98, la care a tot lucrat in acesti zece ani si care initial a fost scenariu de film. „Povestea nu era gata” dupa scrierea scenariului, asa ca a fost nevoie de un roman.
„Am vrut sa scriu romane si povesti simple pentru coafeze, imi imaginez coaforul ca fiind un spatiu asemanator cu agora antica. Nu mi-am dorit sa fiu sofisticat, desi deseori asta mi se reproseaza”, a precizat Stelian Tanase, raspunzindu-i astfel lui Catalin Stefanescu, prezent la lansare, care a spus ca Maestro este o carte dificila, „nu e de citit in inter-city”, comparind romanul cu „free jazzul”: „Trebuie sa treci printr-o chinuiala ca sa obtii ceva bun”. Dar, cel mai important aspect, considera Catalin Stefanescu, este ca Maestro nu va lasa pe nimeni indiferent, chiar daca iti place, chiar daca nu.
Mircea Dinescu, partenerul de emisiune la Realitatea TV al lui Stelian Tanase, l-a comparat pe acesta cu „un medic extraordinar, care nu-si iubeste pacientii”, personajele in cazul de fata. Maestro „ofera o imagine sinistra a lumii din spatele si din fata camerei de luat vederi. Haznaua functioneaza. Cind am spus in ’89 ca Dumnezeu si-a intors fata catre Romania, am spus o mare timpenie. Dumnezeu e apolitic. Dar noi tot asteptam sa intervina cineva, stind lasi in fata televizorului”.
„Trebuie sa renunti la tot”
Interviu realizat de Veronica D. Niculescu
Care sint lucrurile mari si mici la care trebuie sa renunte un scriitor de proza?
Trebuie sa renunte la tot. Trebuie sa renunte sa-si vada prietenii in fiecare zi, sau sa raspunda la telefoanele lor, sau sa incerce sa faca o cariera, sau sa stea in sedinte la diverse comitete si comisii, la catedra la facultate, la redactia de ziar. Trebuie sa renunte la tot si sa stea acasa si sa scrie. Conditia de a supravietui in scris e sa stai inchis, singur intr-o camera, cit mai mult timp. Daca nu poti face asta, trebuie sa te apuci de altceva. Eu am renuntat deja, nu vad pe nimeni in cursul unei saptamini.
Avem in carte o Romanie dintotdeauna, dupa cum ati spus. Prin ce mijloace este totusi conturat contextul social, politic? Kundera explica in Arta romanului ca lasa istoria sa intervina doar in masura in care creeaza o situatie existentiala semnificativa pentru un personaj. In Viata e in alta parte, aduce in scena acei indispensabili uriti, din cauza carora barbatul fuge si rateaza o experienta erotica. Un detaliu despre lipsa elegantei, uitat poate chiar de cei care au trait in comunism.
Partea politica nu ma intereseaza deloc. Nu am o privire ideologica de nici un fel, desi sint elemente de fundal, care au singurul rol de a desena mai bine personajele. Mineriada este o forma a raului si a apocalipsului care macina lumea romaneasca, exista si o aparitie a papei, dar aceste informatii sint numai in fundal. Personajele functioneaza, sint mai bine desenate pe acest fundal dramatic, sau adesea au un fundal liric. Sint si povesti de dragoste in roman. Deci istoria propriu-zisa e data numai de mici detalii, care ajuta personajele sa se evidentieze. Ele nu traiesc undeva, angelic, in cer, ci intr-o realitate cotidiana concreta, pe care eu incerc s-o surprind. Cit mai discret, pentru ca nu e o fresca istorica romanul meu, nu e Razboi si pace si nici o analiza a tranzitiei.
Regasesc in ce ati spus si ceva din viziunea lui Nabokov. Nici el nu pune accent pe contextul social, politic, il lasa sa transpara prin detalii.
Exact. Eu ma extrag de acolo, fac acest lucru pentru ca doresc ca romanele sa supravietuiasca acestor circumstante. Am recitit acum cartile mele reeditate la Humanitas, dar scrise in anii ‘80. Cu groaza le-am recitit. Trebuie insa sa va spun ca aceasta tehnica pe care eu o folosesc, de a pune realitatea intre paranteze, in fundal, m-a ajutat. Ele se pot citi si astazi fara nici un fel de problema. Nu au nimic politic, nu au nimic istoric, se pot citi si azi sau iti poti imagina ca esti la Buenos Aires sau la Stockholm…