Pe 12 ianuarie, la casa Naxos apărea Mélodies infinies, un disc cu lucrări de Gabriel Fauré și George Enescu, într-un proiect discografic gândit de pianistul român Cătălin Șerban, interpret și profesor de pian stabilit la Berlin de 26 de ani. Cele două cvartete cu pian, lucrări elegante și expresive, ambele de tinerețe, sunt scrise la o distanță de aproape 30 de ani, într-un Paris de început de secol 20 în care tânărul George Enescu era elevul lui Gabriel Fauré.
Formula interpretativă e un ansamblu cameral cu componență internațională în care Cătălin Șerban îi are alături pe violonista Suyeon Kang, pe violista Karolina Errera și pe violoncelistul român Andrei Ioniță. Versiunea lor e una rafinată, cu efervescență romantică și multă introspecție de o sensibilitate cuceritoare, mai ales în momentele lente.
Despre acest disc și despre proiectele sale muzicale am stat de vorbă cu pianistul Cătălin Șerban, muzician care este și director artistic al Festivalului „SpielendeInsel – Kammermusik am Meer“, desfășurat în luna octombrie la țărmul Mării Baltice, în Germania.
Salutare, Cătălin! Îți mulțumesc mult pentru acest interviu. Cum a început 2024 pentru tine?
Cu multe activități, e un început de an încărcat, fapt care nu poate decât să mă bucure, pentru că e vorba mai ales de emoții pozitive!
…între ele, un recital extraordinar alături de violoncelistul Andrei Ioniță la Max-Planck-Institut für Bildungsforschung Berlin…
Da, un loc special pentru publicul berlinez și un program cu lucrări camerale de Rahmaninov, Janáček, Fauré, Bartók și Enescu și din nou Serghei Rahmaninov cu emoționanta și monumentala Sonată în sol minor op. 19.
Un program cântat cu excelentul interpret Andrei Ioniță, și el un muzician român stabilit la Berlin, dar de mai puțin timp decât tine. Cum te-ai adaptat tu în Germania, acolo unde te-ai stabilit încă din 1997? Te simți deja puțin berlinez?
Da, desigur. Deja am petrecut mai bine de jumătate de viața mea aici, la Berlin, deci cumva mă simt acasă. M-am adaptat, deși nu mi-a fost ușor la începuturi, erau și alte vremuri pe atunci, dar s-au schimbat mult lucrurile. Berlinul este astăzi un oraș cosmopolit și tolerant, altfel decât l-am perceput eu în anii ’90, când mi se părea un oraș mai opac și mai închistat.
Și poate de aceea și atât de iubit de mediul artistic astăzi. Poate și de aceea conaționalul și prietenul tău Andrei Ioniță s-a stabilit aici. De când vă cunoașteți, când ați cântat împreună pentru prima dată în această formulă de „duo-abend“ camerală?
Cred că ne-am cunoscut acum cinci ani și imediat s-au ivit și oportunitățile de a cânta împreună, după un an sau doi am avut primul nostru recital. Pentru mine a fost o mare bucurie înainte de toate și o oportunitate specială să cânt cu Andrei, și nu numai datorită faptului că e român. Mă simt întotdeauna în siguranță să cânt cu el și am o mare satisfacție să fac muzică de cameră cu el, pentru că e un muzician cu totul și cu totul special, iar o astfel de colaborare îți oferă foarte mult, îți deschide căi noi, mai ales pentru un pianist, cum e cazul meu.
Cu siguranță, o satisfacție a fost, nu numai pentru tine, și înregistrarea premergătoare recitalului de la Max Planck Institut de la începutul acestui an, legată cea mai importantă parte a dialogului nostru, înregistrarea albumului apărut pe 12 ianuarie la casa Naxos cu lucrări de Gabriel Fauré și George Enescu. Mélodies infinies, un album pe care alături de tine și de Andrei Ioniță se regăsesc și două excelente instrumentiste, violonista Suyeon Kang și violista Karolina Errera. Știu că ideea acestui proiect îți aparține. Cum s-a născut ea?
Da, am ascultat la un moment dat Cvartetul nr. 1 în re major op. 16 de Enescu și mi-a plăcut foarte mult. Așa că am făcut imediat rost de notele pentru această lucrare și am început să o descopăr, pentru că mi s-a părut fascinantă. Enescu e fascinant, în special în muzica de cameră. Versiunea discografică pe care am ascultat-o nu m-a impresionat foarte tare, ba din contră, mi s-a părut că lucrarea merita mai mult, mai ales pentru niște pasaje care nu erau foarte inteligibile. Nu vreau să pară aroganță, dar mi-am dat seama că lucrarea merita mai mult decât ascultasem eu. Așa că l-am întrebat chiar pe Andrei dacă cunoaște partitura și imediat cum s-a ivit ocazia de a o înregistra cu un ansamblu de muzică de cameră el a spus pe loc da, pentru că și el găsea această partitură foarte specială! Așa s-a născut ideea acestui proiect discografic.
Și de ce ai pus pe disc și Cvartetul de Fauré?
Cântasem acest cvartet de Fauré mai demult, iar legătura dintre cei doi compozitori e de notorietate. Gabriel Fauré a fost profesorul și mentorul lui Enescu, cu o influență importantă asupra lui. Mai mult, cred că cei doi muzicieni au foarte multe în comun, în special un anumit colorit care surprinde și creează o stare asemănătoare. Mie îmi e foarte drag acest op. 15 de Fauré pe care, așa cum spuneam, l-am mai cântat, l-am cântat și cu Andrei Ioniță, dar și într-o altă distribuție. Așa că am crezut că e foarte potrivit ca aceste două lucrări să se regăsească împreună pe disc, sunt două lucrări elegante și expresive, ambele de tinerețe, dar scrise la o distanță de aproape 30 de ani, într-un Paris de sfârșit de secol 19, început de secol 20.
Care e relația ta cu Enescu? Știu că îl cânți destul de des în recitaluri, dar și că primul tău disc solo cu Schubert și Scriabin s-a numit în 2018 Des cloches sonores și chiar începea cu Suita a II-a în re major. Ce înseamnă muzica lui Enescu pentru tine?
Eu am o relație specială cu compozitorii de secol 20, dar cu atât mai mult Enescu este ceva foarte special pentru mine. Este special pentru că sunt român și pentru că mă regăsesc imediat în originalitatea culorilor și a sevei folclorice enesciene. În afară de asta cred că muzica sa oferă oricui, indiferent de naționalitate, o paletă vastă de emoții, în partiturile sale foarte provocatoare și interesante. Pe mine mă fascinează mai ales emoția muzicii lui Enescu, acea melancolie profundă și unică, pe care nu o mai regăsești la un nici alt compozitor, și care îmi dă, la fel, o satisfacție unică!
De la stânga la dreapta: Cătălin Șerban, Suyeon Kang, Karolina Errera și Andrei Ioniță (c) Mathias Heuermann
Cum a fost să înregistrezi acest disc cu Suyeon, Karolina și Andrei? Cum l-au simțit ei, alături de tine, pe Enescu, în această formulă de cvartet cu pian? Mă gândesc că Pascal Bentoiu definea acest op. 16 ca „o lucrare ciudată“. Cum a fost pentru voi mai ales monumentala parte a I-a, Allegro moderato, și dezlănțuirea furioso din final?
Toți trei sunt niște muzicieni desăvârșiți, pot spune asta cu certitudine! Și spun muzicieni, nu pur și simplu instrumentiști, diferența între acești doi termeni e una evidentă. Colaborarea noastră a funcționat foarte bine chiar de la început, noi ne cunoșteam dinainte, cu Suyeon și, bineînțeles, cu Andrei mai cântasem, doar Karolina a fost o noutate în acest proiect, pentru că nu mai avusesem ocazia să cântăm împreună, dar lucrurile s-au legat foarte repede și cu ea, de la bun început. Am găsit imediat un drum comun, mai ales în Enescu, în lucrarea nouă pentru toți, ne-am sudat și legat natural. Bineînțeles, asta și datorită faptului că o înregistrare este specială, nu se compară cu un concert, am avut puțin timp să elaborăm și să ne punem de acord în repetiții și chiar în timpul sesiunii de înregistrări, pentru că nu eram un ansamblu deja închegat, pentru că fiecare dintre noi are o personalitate distinctă, fiecare are o activitate solistică și nu suntem doar muzicieni „de cameră“. Părerea mea e că toate aceste detalii au condus la o atmosferă specială, cu note aparte asupra sunetului și asupra întregii interpretări.
Într-adevăr, și eu am simțit această notă aparte în înregistrarea voastră, mai ales în cvartetul de Enescu, care mi-a plăcut foarte mult. Ce înseamnă pentru tine muzica de cameră, să cânți muzică de cameră?
Să fac muzică de cameră este pentru mine înainte de toate o mare bucurie. În ultimii ani am descoperit foarte multe repertorii, pentru că m-am implicat în organizarea unui festival de muzică de cameră.
Da, „SpielendeInsel – Kammermusik am Meer“, un festival la țărmul Mării Baltice, la care ești director artistic.
Așa este, în nordul Germaniei, pe insula Rügen, unde am avut ocazia să cânt cu foarte mulți muzicieni și să abordez diverse repertorii camerale. Repertoriul este unul imens, mai ales pentru pian. Așa că am avut ocazia să descopăr prin numeroasele colaborări în muzică de cameră un schimb extraordinar de energii și o satisfacție specială, dincolo de experiență și relații interumane firești, care nu există în cazul unui recital solo, să zicem, și nici a unui concert cu orchestra în care ești solist. Muzica de cameră este un domeniu imens care are nenumărate comori care pot fi mereu descoperite și redescoperite.
Știu că înregistrările la discul vostru apărut la Naxos au durat doar trei zile și au fost realizate într-o biserică din Berlin. Cum a fost la înregistrări?
Da, se numește Ölberg-Kirche Berlin. Atmosfera a fost în general una foarte relaxată, muzicienii devin foarte repede prieteni atunci când cântă împreună. Noi eram deja prieteni, în mare parte, așa că totul a decurs foarte bine, dar și cu momente de stres, în situațiile acestea mereu intervine stresul și ajungi să te întrebi dacă vei reuși să termini înregistrarea la timp. Mai ales că două jumătăți dintre acele trei zile au fost compromise, fiecare dintre noi avea și alte îndatoriri și proiecte în altă parte, așa că practic au fost doar două zile, nu trei, un timp record pentru două piese așa de mari.
Înainte de apariția albumului Mélodies infinies din 12 ianuarie, pe 9 decembrie 2023 ați avut un concert pre-release la Konzerthaus Berlin. Cum a fost în concert față de înregistrări?
A fost cu totul altceva. Într-un studio de înregistrări ai timp să te gândești dacă nu cumva se putea și mai bine, ești mereu în priză, ești mereu în căutarea unei perfecțiuni despre care știi că e foarte greu de atins. Într-un concert live e cu totul altă atmosferă, în primul rând pentru că ai contactul cu publicul care îți oferă o energie specială, o bucurie pe care nu ai cum să o simți niciodată într-un studio. Te simți întotdeauna altfel atunci când ai în față un public, o stare care creează un anumit sentiment de spontaneitate și care te face să înțelegi și să simți altfel piesele, ba chiar să le descoperi și să le aprofundezi în același timp în care, probabil, atingi alte performanțe, chiar dacă nu ești în situația din studio când poți mereu repeta ceva ce nu a fost așa cum îți doreai. A cânta într-o înregistrare, pe de altă parte, îți aduce o altfel de aprofundare a materialului muzical, la care nu ai cum să ajungi altfel. Pentru noi, interpretarea live a acestor două cvartete la Konzerthaus Berlin după sesiunea de înregistrări a CD-ului a fost de fapt eliberator, un moment foarte frumos, de revelație, pentru că aprofundarea acestor lucrări ne-a dat o mare libertate. Eu spun că a fost frumos!
Cătălin Șerban, critica de specialitate germană apreciază în interpretările tale, cotidianul „Badische Zeitung“ nota „brilianța enormă și o virtuozitate naturală, claritatea nobilă și precizia discursului muzical“ la un concert de-al tău. Mă întorc la Enescu, pentru că ești un pianist cu o activitate susținută, camerală și concertistică, dar, în același timp, ești și profesor și director artistic al festivalului cameral de pe insula Rügen. Cum le recomanzi studenților tăi și tinerilor interpreți cu care faci muzică de cameră să abordeze muzica lui George Enescu?
E o întrebare dificilă, mai ales pentru că nu cred că există rețete atunci când vine vorba de muzica oricărui compozitor, mai ales de o muzică atât de complexă cum e cea a lui Enescu. Și pentru că nu pot spune că eu dețin secretul abordării și interpretării muzicii sale, eu mă simt mic în fața oricărui compozitor și în special în fața geniului lui Enescu. Dar aș putea să spun că ai nevoie de o anume determinare și de o anume personalitate în fața unei astfel de muzici. Muzica lui Enescu are nevoie de o sensibilitate aparte, iar ca interpret e nevoie de un melanj între sensibilitate și virtuozitate, e nevoie atât de forță, cât și de delicatețe, pentru că ești în fața unei muzici foarte complexe, cu o scriitură foarte densă, o muzică în fața căreia trebuie să fii foarte onest și foarte transparent, pentru că întreg discursul muzical la Enescu are o cantabilitate specială, chiar un anume lirism, inclusiv în momentele de forță, aș putea spune. Probabil sunt și alte viziuni decât a mea, dar încă o dată vreau să spun că asta e părerea mea despre o muzică minunată care, repet, mă fascinează!
Tu ești un om modest, ca toți muzicienii serioși, ca toți muzicienii cu un univers interpretativ vast. Mă gândesc acum la Schubert, la Debussy, la Rahmaninov și în special la Chopin și Scriabin, compozitori la care interpretările tale m-au impresionat în special pe discul apărut la Genuin în 2022, unul intitulat Resemblances. Ce planuri și proiecte ai pentru 2024, Cătălin?
În primul rând, foarte multă muzică de cameră, pentru că așa cum am spus sunt implicat în organizarea festivalului „SpielendeInsel – Kammermusik am Meer“ pe insula Rügen la finalul lunii octombrie, cu câteva concerte și în luna iulie.
Nu e frig la Marea Baltică la sfârșit de octombrie?
Ba da, este destul de frig, încerc să extind acum agenda festivalului și în Berlin, și sper să reușesc, țineți-mi pumnii. (Râde.)
Cătălin, când te vedem din nou acasă, în recital sau într-un concert?
Vă voi anunța! (Râde din nou.)
De ce să ascultăm acest disc, Mélodies infinies, unul foarte proaspăt, cu muzică de Enescu și Fauré, înregistrat de tine și de prietenii tăi muzicieni din Berlin, mai ales bunul tău prieten, violoncelistul Andrei Ioniță? Care e mesajul tău pentru iubitorii muzicii clasice din România?
Acest disc trebuie ascultat pentru momentele speciale pe care le oferă, în special părțile lente sunt deosebite, cred eu. Lucrările nu sunt lucrări obișnuite, nu e simplu de ascultat această muzică complexă, e nevoie de timp, de o anumită stare, de o anumită concentrare, dar o dată ce o faci, chiar de mai multe ori, mai ales în cazul cvartetului de Enescu, care la fiecare ascultare îți împărtășește noi valențe. Vei descoperi o muzică minunată! Vă îndemn din toată inima să o ascultați!
Îți mulțumesc pentru acest dialog! Mult succes în continuare!
Și eu mulțumesc!
Mélodies Infinies: Fauré & Enescu Piano Quartets
Cătălin Șerban (pian); Suyeon Kang (vioară); Karolina Errera (viola); Andrei Ioniță (cello)
Fauré: Piano Quartet No. 1 in c minor Op. 15 (1876)
- Allegro molto moderato
- Scherzo. Allegro vivo
III. Adagio
- Allegro molto
Enescu: Piano Quartet No. 1 in D major, Op. 16 (1909)
- Allegro moderato
- Andante mesto
III. Vivace
Înregistrări realizate în Ölberg-Kirche Berlin, 14-16 noiembrie 2022
Naxos, 12 ianuarie 2024
Discul poate fi ascultat aici:
https://open.spotify.com/album/6cG8ajNJgoBPV4BOCDVKqC
și comandat aici:
https://www.amazon.co.uk/Gabriel-Faure-George-Enescu-Quartets/dp/B0CNN88VL4
Foto 01: Cătălin Șerban (c) Andrej Grilc