„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul La gunoi de Dan Sociu, în curs de apariție la Editura Polirom în colecția Ego. Proză.
– Fragment –
Lumea se dusese sub potop și fusesem numai eu lăsat, cu fantoșe, să-mi mai populeze singurătatea. Fosta mea rămăsese însărcinată cu noul ei iubit și mi-o spusese în ziua când o întrebasem într-un mesaj dacă nu vrea să fim iar împreună. Nu credeam oricum că o întrebasem pentru un răspuns, era o întrebare ca-ntr-un joc din copilărie, jucat într-o seară de vară, sub lumina unui stâlp, împărate, împărate, cât e ceasul. Nu-l întrebi așa ceva pe-un împărat și-un împărat nu poartă ceas și nici nu te interesează, când te joci seara în spatele blocului și e ultima explozie de energie a zilei, cea mai pură, vrei să uiți cu totul de timp, de ora culcării. Am fost nefericit și fericit de răspunsul ei, eram singur, neiubit și liber și mă puteam juca mai departe. A venit cam în aceeași perioadă la mine o dansatoare coreeană, o mudangă, o șamancă din Seoul. Seoul, îi ziceam, suflet singur, în frangleză. N-o mai văzusem din vară, când traversasem cu ea, pe biciclete, pădurea, printre copaci, la vale, cântând amândoi deodată Norwegian Wood. Îi plăcea și Bob Dylan și acum, în Berlin, îmi crescuse părul ca al lui, un bonsai de bucle, și purtam paltonul negru, suedez, arătam ca pe coperta autobiografiei lui de pe podeaua camerei mele. Stăteam întinși pe saltele fără să ne atingem și ea zicea: te droghezi mult că n-ai iubire. Simțea ca pe niște prezențe singurătatea și izolarea din camera mea. Mă privea prin tăișul ochilor ei, în vară păreau că mă judecă și mă excitau, acum îi vedeam doar ca pe o amintire. Your eyes, they turn me, îmi cânta Thom Yorke în căști, în vară, când coboram valea pe bicicletă, cel mai fericit în libertatea mea totală. Pe mudangă o iubisem fiindcă n-o simțeam deloc că vrea să-mi ia libertatea. Celelalte, ceilalți, mereu agitați, păreau că mă pândesc să-mi fure din liniște. Mudanga îmi aducea și mai multă, era și ea ca mine, se născuse pe altă jumătate a lumii, dar eram la fel. S-a întors în Seoul, la casa mamei ei din fața unui templu, pe urmă s-a retras o vreme în munți la o mănăstire budistă, la călugării în portocaliu. Spunea că vrea să găsească pace acolo, eu știam că se dusese să le ducă lor niște pace. Simțeam că n-o să rămân, nu m-am obosit deloc să învăț germană. Știam ceva gramatică din vara trecută, de la Stuttgart, nu aveam de gând să pun și carne pe ea. Ca ale unui cântăreț de blues din alte vremuri, picioarele mele știau că n-au o casă permanentă. Numai în București am stat în cel puțin 20 de locuri și, imediat ce mă instalez undeva, încep să fac plimbări lungi, melancolice, de câte opt ore, o zi de muncă, măcar ca mintea să creadă că a plecat la drum departe. În Germania ar fi fost o treabă să mă instalez, mi se întâmplase să mai visez c-o fac. Văzusem în Stuttgart cartierele emigranților, casele lor arătau ca vilele din zonele rezidențiale bucureștene. Copiii lor învățau la grădinițe cu o mie de jucării, copaci, tiroliene, terenuri de sport, țarcuri cu ponei și capre. Dacă voiai să faci școală, statul îți dădea școală, dacă voiai să muncești, îți dădea să muncești și, dacă nu voiai, statul te plătea. Și anarhiștii lor erau plătiți, îi vedeam cum o frecau în centrul orășelelor, în câte o piațetă, cu simbolurile anarhiei pe ei, sugându-și alocația din sticlele de bere. Odată mi s-au arătat, ca într-o scenă alegorică, într-o stație de autobuz, adăpostiți de ploaie, doi alcoolici cu fețe de bebeluși ce sugeau din beri numite chiar Maternus. Până și neonaziștii lor primeau alocație, aveau și ei locurile lor, la gurile de metrou. Nu trebuia să fii detectiv ca să-ți dai seama ce-i cu ei, svasticile erau un indiciu destul de clar. Țineau câini mari în lesă și vorbeau tare, aspru și râdeau agresiv. Îmi aminteau de filmele cu naziști din copilărie. Doi muiști de-ăștia s-au luat de mine și de Hashmal pe un peron. Ne auziseră că vorbeam română și au început să latre ceva în limba lor, pe urmă ne-au spus într-o engleză cu un accent ridicol să plecăm înapoi în România. S-au apropiat și au început să-și asmută câinii spre noi.
Pe coperta cărții: Dumitru Gorzo, Walking a porous border, 2013, colecție privată. Copyright © Dumitru Gorzo
Foto autor clapetă: © Ioana Sociu
CARTEA
Mereu în căutarea a ceva ce pare intangibil, Dan e un veșnic rătăcitor – din Botoșani, Iași și București, ajunge până în Berlin, Londra și Stockholm. Și totuși, nu se simte nicăieri acasă. Sărăcia, mizerabilismul și degradarea, boala și moartea îl urmăresc pretutindeni, iar refugiul sunt drogul, alcoolul și dragostea – pe toate le primește cu un amestec de emoții. Reîntors în orașul natal, în camera copilăriei, el rememorează fragmente, momente, amănunte, senzații. Aparent, când lucrurile neplăcute devin amintire sau sunt așternute pe hârtie, contururile lor tăioase sunt îndulcite de fluiditatea și aura melancolică pe care le capătă.
„Dacă încerci să vezi cum funcționează textele lui Sociu, îți dai seama că, deși ele curg firesc și aparent spontan, la inspirație, rezultă dintr-o premeditare artistică îndelung exersată. Cele mai multe fac parte din categoria celor care nu se pot repovesti decât citindu-l pe autor cuvânt cu cuvânt. Altfel le pierzi printre degete, cum se întâmplă dacă încerci același lucru cu povestirile lui Salinger sau ale lui Capote.“ Cristian Teodorescu
AUTORUL
DAN SOCIU (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a mai bine de 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania. A publicat volumele de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic“, Premiul național „Mihai Eminescu“), Fratele păduche (Vinea, 2003), cântece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei „Observator cultural“/ Premiul „Andrei Bodiu“), 17 poezii (CDPL, 2021), porc și sentimental, înțelept și rău (Polirom, 2021), cum reușești, viața mea (Polirom, 2023), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sârbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), Monarh (împreună cu Dan Radu Mihai, OMG, 2021), volumul de povestiri Pluto în Scorpion (Polirom, 2020), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014) și volumul Uau (Polirom, 2019; Premiul „George Bacovia“, Premiul revistei „Observator cultural“).