Rubrici  -  George Onofrei  -  Oala sub presiune  -  

Cele două partide dominante ale guvernării au muncit cu mult sârg pentru a-și asigura un an electoral cât mai lipsit de surprize, fiecare mizând atât pe o strategie comună, cât și pe a fiecăruia separată.

Deocamdată, din acest binom pierzătorul absolut de etapă este PNL, care încă nu se hotărăște să arunce leșul peste bord, adică atât de inutilul Iohannis. Până și PDL s-a desprins de Băsescu în ceasul al 13-lea, poate vă mai amintiți domniile voastre celebra scenă a „perdeluței“. (A fost acolo o despărțire temperamentală și sentimentală, cu numele de cod Elena. De unde temperament și sentimentalisme la actualul locatar de la Cotroceni, aflat în etapa de lame duck?)

Spuneam că au muncit cu sârg ca și PSD, și PNL să aibă un 2024, pe cât posibil, lipsit de surprize. Iar pentru asta s-au folosit de tot instrumentarul posibil din dotarea unor partide cărora li s-a cam urât cu democrația. Știam că social-democrații au asta în sân­ge, eludarea democrației, dar în­to­vărășirea prea profundă a libe-

ralilor cu cei dintâi și-a pus puternic amprenta și asupra caracterului lor. Sentimentul general care îi animă pe mulți dintre compatrioții noștri (dedulciți sau nu la teoriile conspirației) este că asupra țării s-a pus un capac greu și că, în lipsa unei mass-media care să își mai facă datoria (cu excepții notabile, dar neglijabile din punct de vedere al audienței pe care o atinge), dezbaterile din societate au devenit practic inexistente. Nici măcar nu mai sunt folosite breșe sau „supape“ prin care furia populară să mai fie domolită – capete de miniștri care să mai cadă – de agenții. De prim-miniștri ce să mai vorbim!

Ce direcție ar putea lua protestele

Nici măcar dinspre tărâmul jus­tiției nu mai vine pe tava dreptății nici o căpetenie de vază. Dosarele penale de răsunet, câte mai sunt, cad în uitare de a doua zi odată ce pornesc pe lungul drum al unor sentințe. Cele definitive vin, de obicei, când personajele nu mai contează. Un element esențial al justiției este acela și ca fapta să fie pedepsită, atunci când ea este săvârșită în exercițiul unei funcții publice, în timpul vieții noastre, nu aproape de trecerea pe lumea cealaltă. Dosarul Revoluției Române, de exemplu, dacă vă spune ceva. Ion Iliescu, acuzat în nenumărate rânduri de crime împotriva umanității, dar niciodată judecat și cu o sentință măcar pe fond primită, face toate eforturile de a fi nemuritor, dar s-ar putea ca nici în cazul lui veșnicia să nu fie rezonabil de lungă la cum merg treburile în sălile de judecată din România.

Cu capacul închis ermetic peste oala cu presiune, dar fără nici un căpăcel care să scoată niște abur încins prin el, nu se știe niciodată ce direcție ar putea lua protestele în România într-un an în care avem toate rândurile de alegeri, fenomen mai des decât eclipsele totale de soare, dar to­tuși ieșit în comun. Manifestațiile profesorilor din vara anului trecut, coroborate cu aceste proteste ale fermierilor și transportatorilor de la începutul lui 2024, sosite parcă fără veste pe agenda publică, ne arată zorii unor mișcări sociale care s-ar putea extinde ca o pară de foc și la alte categorii profesionale (medicii de familie deja sunt în pragul disperării din cauza guvernanților). Căci în disperarea de a acoperi găurile bugetare din 2024 fără să afecteze în vreun fel camarila de partid, bugetarii și pensionarii speciali, onor gu­ver­nanții noștri s-au pus pe mărit biruri și pe strâns punga în domenii în care poate n-ar fi cazul.

Vinovat de serviciu

Desigur, există un vinovat de serviciu pentru orice neajuns guvernamental sau orice măsură contestată: „așa au pus în PNRR use­riștii”. Doar că în PNRR, care ne poate aduce un purcoi de bani în economie, au fost incluse de către Comisia Europeană și acceptate de noi linii de modernizare a țării noastre, întârzieri istorice privind reforme pe care noi ne-am jurat încă de la aderarea noastră la UE că le vom pune în practică. Da, banii europeni gratuiți vin la pachet cu o serie de condiționalități care sunt, pe termen mediu și lung, tot în avantajul nostru.

Dacă toată România profesională se va muta în stradă, este evident că bani nu vor fi pentru toți deodată. Orice guvern va ajunge la un blocaj imposibil de gestionat, moment în care între PSD și PNL va începe un veritabil dans al morții politice. Cine pe cine va arunca peste bord? Cineva va reuși să iasă primul de la guvernare, să-l lase în ofsaid, adică minoritar (că altă majoritate nu se mai poate crea în an electoral) pe partener? Și ce motive cât de cât credibile măcar pentru propriul electorat va găsi?

Nebunia maximă pe măsură ce începem să înaintăm în 2024 este că principala temă politică nu o constituie măsurile pe care guvernul le ia pentru cetățeni, ci ce slujbă grasă la nivel european, cu protocol maxim, i se poate găsi Președintelui Klaus Iohannis, de preferință cât mai repede? Avem aproape oficial lansată ipoteza că actualul șef al statului abia așteaptă să vacanteze postul, preocupare esențială a sa și a camarilei sale, cu aproximativ un an înainte de finalul oficial al mandatului. Este primul președinte al României de după 1989 care pare extrem de nerăbdător să ne lase în plata Domnului înainte să se împlinească sorocul.

Să dai cu basca de pământ

Atât PSD, cât și PNL au interesul major să îl vadă pe Iohannis plecat. Ciolacu pentru că deja se visează președinte (ceea ce, las aici scris, n-o să ajungă niciodată), iar Ciucă deja se vede instalat preșe­dinte interimar, poziție din care ar putea emite pretenții și la scrutinul popular (alt personaj care nu va ajunge, las scris aici, pre­ședintele României). Atât de slab au ajuns să stea partidele mainstream ale țărișoa­rei cu cadrele și ideile de pre­zidențiabil! Ciolacu sau Ciu­că! Îți vine să dai cu basca de pământ, nu de alta.

Ciolacu mai crede, totodată, că se poate folosi de Simion ca să își sporească șansele, ajungând în turul al II-lea cu liderul AUR, în amintirea celebrului meci de tristă istorie Iliescu-Vadim. Doar că nici Ciolacu nu e Iliescu, nici Simion nu e Vadim. Truismul perfect, mă scuzați!

Ce-i incomodează și pe unii și pe alții (Ciolacu-PSD și Ciucă-PNL) sunt incertitudinile majore ale unui 2024 care a adunat multe nemul­țumiri și frustrări în rândul unor largi categorii socio-profesionale. Numai că aceștia culeg fix ce au semănat, imaginându-și că pot conduce România ca pe o marionetă decerebrată care face totul întocmai așa cum decid ei să o mânuiască.

Mișcările de masă de protest se nasc mai greu

La noi, măcar jumătate din vina pentru conspirațiile rostogolite de auriști și potențialul succes al extremiștilor în alegeri li se datorează lui Iohannis și căpeteniilor PSD și PNL. Asta pentru că au abandonat, dacă nu țara cu totul, măcar orice mimare a dezbaterii sociale. S-au văzut în actuala configurație parlamentară intangibili, cu un Cotroceni care tace și doar tace, zeii pe Pământ.

Cine să li se opună? Presa pe care o îndestulează cu milioane de euro în fiecare lună din banii de subvenție, banii produși tot de români?

Ei, în final s-ar putea să li se opună un mare val popular, apărut parcă din senin, așa cum parcă din senin au apărut și protestele din vară și cele din zilele acestea. În România, mișcările de masă de protest se nasc mai greu, dar și când se pornesc sunt foarte greu de domolit dacă nu cad capete grele.

Și cine să cadă? Tocmai capetele nulităților pe care onor cele două mai mari partide ale României le vor lansate în cursa pentru Cotroceni? Nici ei nu se vor lăsa cu una-cu două, dar nici oamenii. Începutul de an e de rău augur. Dar nu neapărat pentru români, cât mai curând pentru politicienii zilei, care se văd împărățind încă 100 de ani, neatinși de furia populară.