Steven Hall este un scriitor britanic care a debutat în 2005 într-un volum colectiv, iar în 2008 și-a publicat primul roman – Amintirile unui rechin, roman cu care a câștigat rapid atenția cititorilor. Demonul lui Maxwell este romanul pe care l-a publicat în 2021 și a fost tradus anul acesta la Editura Polirom de către Ariadna Ponta.
Protagonistul este Thomas Quinn, un scriitor ratat ce trăiește în umbra tatălui, scriitor faimos și tată absent, dar și în umbra lui Andrew Black, asistentul și protejatul tatălui său, cel care scrisese o singură carte devenită fenomen mondial, o capodoperă absolută – Mașinăria lui Cupidon – și apoi a dispărut, căci nu a fost de acord ca romanul să fie transformat în e-book, pe care îl vedea ca pe o apocalipsă a literaturii. E un geniu enigmatic care semnase însă un contract păgubos, conform căruia tot ce urma să scrie revenea editurii care îi publicase romanul.
Thomas Quinn este un scriitor care se luptă să supraviețuiască. Cu soția lui de cealaltă parte a Pământului și facturi în creștere de plătit, viața începe să pună presiune pe el. Într-o zi, aude în telefon vocea tatălui său rostind o frază ce pare să nu aibă sens, apoi primește un polaroid misterios cu imaginea unei sfere negre și un bilet de la nimeni altul decât Andrew Black. Ar trebui să răspundă? Va fi atras de ceva de care nu poate scăpa? Va fi prins în capcana de ratoni, obsedat de bila strălucitoare din miezul acesteia? Ei bine, da. Quinn își propune să rezolve misterele și pleacă să-l caute pe Black și să urmărească amintirile defunctului său tată.
Povestea care începe cuminte se deșiră
Cartea se deschide cu amintirile dureroase ale lui Thomas Quinn legate de moartea prematură a mamei, care îi citise în întreaga copilărie, și de absența tatălui, prezent mai mult prin imaginea sa publică, prin cărțile și înregistrările care bântuie mintea fiului. Dar mintea îi este frământată și de invidia provocată de protecția și validarea pe care tatăl său i le oferise „fiului spiritual“. Deși atenționat de editoarea comună să nu îl mai aducă pe Black înapoi în viețile lor, Quinn îi răspunde la scrisoare și pleacă să-l găsească.
Doar că această poveste care începe cuminte se deșiră în momentul când în pagini se strecoară teoria haosului, pornind de la dezordinea din bucătărie: „Singurul lucru de care e nevoie ca haosul să triumfe e ca depanatorii să nu facă nimic“. Imediat se ajunge la entropia de nestăvilit, cea care face ca timpul să curgă înainte și numai înainte, la prăbușirea universală în timp, de la amestecul laptelui cu cafeaua până la bătrânețe și moarte.
Complicațiile sporesc, căci aici se strecoară demonul lui Maxwell, un grăunte de praf de zâne în toată debandada dezordinii, a haosului la care părem a fi condamnați, dar iată că nu suntem. Mai ales că intervin și „varietățile“ din matematicile superioare, care ne oferă altă perspectivă asupra dimensiunilor realității, dar mai ales determină straturile textuale, intertextuale și metafizice ale romanului. Lucrurile pe care nu le vedem și nu le putem înțelege nu înseamnă că nu există, iar demonul lui Maxwell face să sporească totalul de ordine din univers, mută lucrurile dintr-o stare de dezordine din trecut într-una mai ordonată în viitor. Adică poate schimba sensul săgeții timpului. Mai ales în lumea ficțională creată de Steven Hall.
Nu se mai știe cine copiază pe cine
Astfel ne pregătește Steven Hall pentru ceea ce urmează în romanul său, care nu face trimitere doar la portița descoperită de Maxwell, matematician și fizician din Scoția, ci și la noul roman ascuns al lui Black. Autorul se joacă cu identitățile, cu realitatea și închipuirile, cu aparențele și cu semnificațiile, mai ales când intervin parabole din Biblie sau variante din evanghelii care se amestecă în realitatea personajelor.
Legile termodinamicii și teze precum „Entropia unui sistem închis tinde spre maximum“ se dovedesc relative. Cercul din finalul romanului nu este „chiar închis“, cu atât mai mult cu cât Quinn se referă la roman ca la un sistem închis, unul în care entropia nu există, căci povestea nu decade, poate fi citită iar și iar și va rămâne aceeași, rezistând săgeții timpului.
Căutarea lui Quinn îl cufundă în textele biblice, în teoriile puterilor magice ale alfabetului, în ierarhiile angelice. O multitudine de alte subiecte tangente se strecoară în povestea cu înveliș detectivistic, iar căutarea lui se complică și mai mult atunci când editorul lui Black îi oferă o avere pentru a recupera noul manuscris al lui Black. În spirit postmodern, romanul este presărat cu desene, iar notele de subsol apar sub formă de frunze împrăștiate prin carte. În lumea lui Quinn se întrupează personaje din romanul lui Black, nu se mai știe cine copiază pe cine, realitatea lumea ficțională sau invers, volumul devenind și un labirint de enigme filosofice și textuale.
Întâmplări ciudate, inexplicabile, precum vocea tatălui mort pe care Quinn o aude când ridică receptorul, identități înșelătoare, termodinamică, fizică și matematică amestecate cu filosofie, religie și mai ales cu literatură bântuie universul lui Quinn, care are totuși o existență reală și până la un punct ceea ce trăiește se supune unei anumite logici comune.
Steven Hall se joacă uimitor de bine cu percepția timpului și cu forța cuvintelor așternute pe hârtie, strecurând detalii autobiografice și elemente ale metaficțiunii. Cititorul are mereu surprize, nu poate intui ce urmează, adesea dezlegarea unui mister îl face și mai ambiguu, în ciuda logicii. Forța de manipulare a cuvintelor pe care mizează autorul devine evidentă și fascinantă, iar cititorul intră într-un joc ce pare fără limite sau în care limitele haosului și ale timpului sunt o iluzie.
Steven Hall, Demonul lui Maxwell, traducere din limba engleză și note de Ariadna Ponta, Polirom, 2023