Continuăm jurnalul.
Sâmbătă, 20 ianuarie
Se împlinesc astăzi șapte ani de când un buzoian și-a dat obștescul sfârșit într-un maxi-taxi și nimeni n-a băgat de seamă, așa că a fost plimbat prin tot orașul, considerându-se că trage un pui de somn. Bine, totuși, că nu s-a întâmplat necazul într-un tren, fiindcă – așa cum consemna regretata Harfa.ro – îi făceau și de șase săptămâni până ajungea la destinație, Dumnezeu să îl ierte pe buzoian și să ne ierte și pe noi.
O notă de acum doi ani: Într-un univers paralel, există conspiraționiști care cred că Șoșoacă e făcută în laborator, n-are cum să fie așa de la natură.
O altă notă de acum doi ani: Și când te gândești că nereușita epocă Băsescu o să fie, de-acum, o Belle Époque a vlahilor din secolul ăsta.
O notă de acum un an: Mi-ar plăcea ca următorul președinte al țării natale, după Iohannis, să fie găina doamnei Albu, dacă mai trăiește găina, ba chiar și dacă nu mai trăiește, împăiată, frumos, să fie tranziția ușoară.
O altă notă de acum un an: Românii, în 2009 – Geoană, prostănacu’, hă-hă. Românii, în 2023 – O, domnul Geoană, Excelență…
Vineri, 19 ianuarie
E drăguț că s-a reclamat la miliție că a dispărut Iohannis, dar e târziu. Iohannis a dispărut de acum zece ani sau, mai degrabă, n-a existat niciodată.
Sâmbătă, 18 ianuarie 1930, ziarul „Dimineața“: „O dramă înfiorătoare lângă Paris. Un muncitor își ucide soția și doarme trei zile alături de cadavru. După moarte, femeia dă naștere unui prunc“.
Joi, 3 iulie 1930
Agențiile de știri își făceau datoria de agenții de știri și transmiteau. Jurnalul zilei era încărcat: în vreme ce odată cu memoriile generalului Schwarzkoppen se făcea oareșce lumină în afacerea Dreyfus, în pagina a 3-a a „Dimineții“ se anunța apariția tezei de doctorat a colonelului Carapancea, cu titlul Problema asigurărilor muncitorești în România, teză care, anunța gazeta, „va fi citită cu mult interes de acei pe care-i interesează problema de actualitate a Asigurărilor“.
O notă de acum nouă (!) ani: În ultimele trei extrageri, mi-au ieșit toate cele șase numere la loto. E adevărat, câte două pe extragere, iar cu două numere nu câștigi absolut nimic, dar oricum nu se poate spune că n-a existat bunăvoință. Nenea Iancu să ne judece.
O notă de acum șase ani, de când trăiam la Madrid (era, evident, mai bine înainte): Au cetățenii din Madrid acest frumos obicei înainte să plece din cârciumă, căci se îndură greu să facă pasul afară. Bagă repede un chupito. Pe românește asta ar însemna că mai ciupesc un ultim păhărel. Poți chiar să îi întrebi, incorect gramatical, chupimos? Că înțeleg ei.
O notă de acum patru ani: Am visat într-o noapte, poate că marți spre miercuri, sau poate că miercuri spre joi, aceste superbe creaturi, oamenii frumoși și liberi și buni făcându-și în cerc, cu drag, spuneau ei, și își făceau mai departe în cerc, oamenii frumoși și liberi și buni, cu drag, mereu pozitivi, focusați pe soluții și rezoluții, relevanți, muncind în echipă oamenii frumoși și liberi și buni, cu drag, construind viitorul cretinismului senin, surâzător, triumfător, obligatoriu, vast proiect, cu drag, fotografiind murături pentru insta, chiar înainte ca tranzitul intestinal lent să le facă și pe ele căcat, cu drag, blessed, chef, my dubai, my all, masterpiece, murături, cu drag.
Joi, 18 ianuarie
O notă de acum cinci ani: Cel mai frumos titlu al zilei ne vine din ziarul „Libertatea“, care ne anunță că mâna dreaptă a lui Kim Jong-un a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump. Sper doar că nu e un mesaj de la Mafie și că mâna dreaptă nu are degetul mijlociu ridicat amenințător.
O notă de acum trei ani: I-a căzut greu lui Iohannis azi: a trebuit să citească de o sută de ori de pe o foaie cuvântul „parteneriat“, dar nu a reușit niciodată să-l spună pe tot.