Spunea un prieten că treaba asta cu echilibrul dintre viața personală și cea profesională e o mare prostie și că așa ceva există doar în discursurile unora din online care, eventual, vor să îți iau banii și să îți arate ei cum se face. Presupunând că tu ești prea încuiat la cap ca să reușești o asemenea minune! Inițial am rămas destul de șocat, pentru că mi-am dat seama că, deși nu sunt nici pe departe pe punctul de a fi găsit echilibrul cu pricina, fusesem destul de bine îndoctrinat de discursul ăsta.
Despre work/ life balance
De multe ori m-am trezit în perioadele intense de muncă pasionat de perspectiva de a închide laptopul, telefonul și de a vedea oare ce se întâmplă dacă-mi echilibrez eu puțin activitatea cu niște timp liber. O vreme chiar mi-am impus ca weekendurile să nu mai lucrez deloc și să mă aricesc și la cea mai simplă întrebare venită dintr-o direcție „muncitorească“. Evident că n-a funcționat prea multă vreme, deoarece aveam lunea de tras ponoasele pentru încăpățânarea asta. Oricum ai da-o, o dimineață de luni nu are cum să rezolve tot ce ai lăsat vraiște vineri. Asta și pentru că sunt una dintre cele mai dezordonate persoane de pe Pământ și, oricât am încercat să corectez asta, efectiv nu-mi iese deloc.
Da, analizând la rece, amicul are dreptate, e o prostie supremă treaba cu work/ life balance, mai ales în situația în care tu nu ai un job de la 9 la 5, ci propriul tău business (cât de mic o fi el). E și imposibil din punct de vedere „generațional“, ca să spun așa, căci generația mea, a celor care au azi în jur de 40 de ani, a fost încă educată în spiritul lui „suntem cuminți, facem cum ni se spune“. Și oricâtă rebeliune am mai exersat noi, în cele din urmă nu scăpăm de povară: când avem ceva de făcut, în general o facem conștiincios și cu mai puține comentarii. Suntem probabil ultimii care mai credem în formula „la ușă mai așteaptă 100 care ar vrea jobul tău“.
Apoi, în economia în care noi ne-am format, găsirea echilibrului dintre viața personală și cea privată înseamnă să îți găsești, de regulă, și portofelul destul de gol la final de lună.
Așa că până ne-om pensiona și dincolo de pensie o să rămânem dezechilibrați. Important e să găsim un dram de pasiune în ceea ce facem.
E-factura (continuare dintr-un episod anterior)
Cine urmărește această pagină a aflat deja că m-am dedat la început de an la a scrie despre aventura mea personală în implementarea sistemului e-factura, prin achiziționare de semnătură electronică și căpătare de acces în SPV (Spațiul Privat Virtual) al ANAF. Între timp, multe lucruri minunate s-au întâmplat, în sensul că am reușit să urmez toți pașii și azi sunt în măsură să îmi trimit facturile electronice spre lectură inspectorilor de la Fisc. Ei, procesul acesta mi-a luat niște ore, dar pe parcursul a mai multe săptămâni. Și dacă tot m-am priceput să-mi fac singur treburile, am zis că aș putea fi de ajutor și prietenilor mici antreprenori pe acest drum minunat presărat cu multă prostie din partea statului român.
Am descoperit, astfel, că și furnizorii de semnătură electronică sunt diverși. Unii, care se dau mai ieftini decât alții, nu au implementate chestiuni elementare în relația cu clienții, iar după zile și zile de așteptare nu sunt capabili să emită documentul de confirmare a semnăturii emise de ei (un pas procedural obligatoriu ca să poți încărca documentul respectiv în formularul ANAF, împreună cu documentele tale și să obții acces în SPV). Așa afli de unde vine diferența de preț, respectiv din „ne doare-n cot de mailurile tale, avem alți 1.000 de fraieri care așteaptă să-și ia semnătura de la noi“.
Am mai descoperit că, dacă vrei să faci toată treaba cu e-factura dintr-o suflare, n-ai cum. Și dacă furnizorul tău de semnătură îți dă automat confirmarea pentru ANAF, la capătul celălalt al firului, la fisc, ai niște oameni în carne și oase care citesc documentele pe care le trimiți și să verifice dacă tu ești tu. Toate băncile din România, toți furnizorii de semnătură îți validează identitatea cu ajutorul inteligenței artificiale și a camerei web – unde o dată arăți buletinul, o dată te arăți pe tine. Dacă imaginile corespund, tu ești ăla. Nu și la ANAF. Deci ai de așteptat încă vreo câteva zile ca să îți capeți accesul în SPV și abia apoi îți legi softul de emitere facturi de serverul ANAF. Dar și când se întâmplă asta, încă nu poți emite adevărate facturi electronice, pentru că de la activarea contului mai trebuie să lași încă 24 de ore să se scurgă până când ai dreptul să le și trimiți în sistem. Frumos sau nu?
Între timp, am mai aprofundat și funcționarea e-factură și rostul său. Lumea ar putea crede, bunăoară, că scopul său îl reprezintă stârpirea evaziunii fiscale. Numai că ANAF ne informează că el ne arhivează facturile doar pentru 60 de zile, după care probabil se umple serverul și le șterge. În schimb, pasează către noi obligația ca, după ce am încărcat factura, să o și descărcăm și să o ținem la noi pe vreun hard disk pentru veșnicie, în caz că vine vreun control și ne-o cer ei. Păi cum adică, nu ți-am trimis-o? Cum adică să îmi ceri tu din nou ceea ce deja ți-am dat, ba m-am mai pus și la cheltuială pentru asta (semnătură digitală calificată, soft de facturare etc.)? Cum combate, așadar, fiscul evaziunea fiscală? Ștergându-și facturile din sistem, pe motiv că n-are suficientă memorie!
24 ianuarie, la Iași
S-a mai consumat încă un episod al manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române în Piața Unirii. După Sărbătoarea Sfintei Parascheva, acesta este al doilea moment de grație al Iașului, când vin oamenii aceia cu funcții înalte de la București ca să promită diverse chestii și să îndruge discursuri lemnoase.
Ceea ce ne-a adus nou anul aceasta, în afară de impresia că trupele AUR sunt câtă frunză, câtă iarbă (motiv pentru care premierul Ciolacu nici n-ar mai fi luat avionul în dimineața zilei de sărbătoare spre Iași), este confirmarea domnului Ciucă Nicu asupra faptului că e absolut OK că primarul de Iași și președintele CJ Iași, ambii membri ai partidului pe care, cu onor, îl conduce, sunt urmăriți penal sau sunt deja judecați pe baza Codului Penal în dosare câtă frunză, câtă iarbă. Întrebat de jurnaliști dacă cele două loaze penale reprezintă o problemă de imagine pentru PNL, generalul dovedit plagiator a răspuns apăsat: „NU“!
Alexe și Chirică vor rămâne, așadar, liberali, până când justiția se va pronunța și, eventual, ne va despărți de ei. Acestea erau, din moși strămoși, obiceiuri pesediste, dar nu știi niciodată în istorie ce „extorsiune a unui degajament“ se poate propaga. Să și-i ție sănătoși!