Andreï MAKINE (n. 1957, Siberia) se numără printre cei mai apreciați scriitori francezi contemporani. Scrierile sale reprezintă un amestec fabulos a două dintre cele mai importante literaturi ale lumii: cea rusă și cea franceză. Refugiat în Franța, după o perioadă în care își găsește somnul chiar și prin cimitire, reușește să se afirme cu succesul răsunător al Testamentului francez (1995; Polirom, 2002, 2013), distins cu Prix Goncourt, Prix Médicis și Prix Goncourt des Lycéens.
Scrise într-un stil sobru și evocator inconfundabil, romanele sale au încântat publicul cititor, fiind traduse în peste patruzeci de limbi. La Editura Polirom au mai apărut: Crima Olgăi Arbelina (2001, 2015), Pământul și cerul lui Jacques Dorme (2004, 2014), Femeia care aștepta (2005, 2019), Iubirea omenească (2007, 2017), Recviem pentru Est (2008, 2015), Viața unui bărbat necunoscut (2010, 2016), Cartea scurtelor iubiri eterne (2011, 2016), O femeie iubită (2013, 2022), Patria locotenentului Schreiber (2015), Pe vremea fluviului Amur (2017), Arhipelagul altei vieți (2017), Dincolo de frontiere (2020), Prietenul armean (2022) și Calendarul unei vechi iubiri (2024).
Dincolo de romanele semnate cu numele său, scriitorul francez, intrat în rândul nemuritorilor din Academie, și-a creat un heteronim, Gabriel Osmonde, care a semnat la rândul său alte patru romane.
Calendarul unei vechi iubiri
Traducere din limba franceză și note de Alexandra Cozmolici
Romanul Calendarul unei vechi iubiri spune povestea lui Valdas Bataev, care se vede obligat să înfrunte, încă de tânăr, evenimentele tragice ale epocii sale – secolul XX, un secol de furie și sânge. Dar, în mijlocul furtunii, Valdas reușește să se sustragă cruzimii lumii: o iubire clandestină într-o paranteză fericită, între calendarul pe stil vechi al Rusiei țariste și noua cronologie impusă de „constructorii unui viitor luminos“. O capodoperă extrem de concisă, acest roman despre trădare, sacrificiu și mântuire ne face să retrăim, la nivel uman, dramele Istoriei: revoluții, conflicte planetare, diferendele de după încheierea războiului. Și totuși, o tramă secretă, dincolo de atrocele comedii umane, ne eliberează de influența acestora, conferind o dimensiune infinită efemerității unei iubiri rănite.
„Dacă opera lui Andreï Makine este irigată de o varietate de surse de inspirație, unul dintre firele roșii care leagă romanele sale constă în trasarea destinelor neobișnuite ale unor oameni obișnuiți prinși în inima frământărilor Istoriei.“ („Le Figaro littéraire“)
„Într-o limbă cizelată, cel mai siberian dintre academicienii francezi urmărește destinul haotic al unui bătrân rus marcat pentru totdeauna de prima femeie pe care a strâns-o în brațe. Un frumos roman slav pe stil vechi, extrem de melancolic, dublat de o incursiune în evenimentele tulburi ale secolului XX și de un joc subtil cu timpul.“ („Le Monde“)
„Prins între focul Revoluției Ruse și cel, adesea mai arzător, al primilor fiori ai dragostei, eroul stendhalian din Calendarul unei vechi iubiri, al douăzecilea roman al lui Andreï Makine, ne povestește viața lui furtunoasă. Autorul Testamentului francez ne antrenează într-o traversare telescopică și romantică a secolului XX.“ („Le Devoir“)
Dincolo de frontiere
Traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu
Andreï Makine a dezvăluit, spre stupefacția generală, într-un interviu din 2011 pentru „Le Figaro“, că sub semnătura scriitorului Gabriel Osmonde se ascunde tot el. Sub propriul nume, încoronat de laurii premiului Goncourt în 1995, a publicat 18 volume, sub cel de-al doilea, doar patru. Romanul Dincolo de frontiere îi aduce pe cei doi între coperțile aceleiași cărți, în care Osmonde devine personaj, mentor spiritual, mag și călător prin interstițiile lumii vizibile. Complexa arhitectură a volumului, sub arcadele căreia se intersectează nu doar măști umane din toate azimuturile, ci și ficțiuni diferite, ne poartă de la Paris la Bruxelles și apoi într-o Abhazie edenică, unde suntem pregătiți să înțelegem rosturile celei de-a Treia Nașteri, Alternașterea, adică supraviețuirea dincolo de identitățile noastre, biologică și socială, și chiar „dincolo de dispariția noastră fizică“.
„Frontierele despre care vorbește autorul Testamentului francez sunt cele pe care le depășești prin radicalizare, sau prin exil, dar și cele ale romanului. Cine vorbește, de fapt, în această carte? Andreï Makine își pune o mulțime de măști. Dacă Gabriel Osmonde este un nume de împrumut cu care a semnat mai multe romane în urmă cu vreo zece ani, mai ales Alternaștere, deducem că în Dincolo de frontiere există trei voci: Lynden, Osmonde și Makine. Adică un cavaler al Apocalipsei, un scriitor bântuit de viziuni felliniene și un narator mai rezonabil. Pe cine trebuie să asculți? Acest joc ne conduce la singura întrebare care merită pusă: se poate spune totul prin literatură? Cu-adevărat? În ce măsură o epocă îi permite unui scriitor – Makine, Osmonde, Lynden – să deschidă robinetul temerilor și fantasmelor sale, să elibereze torente de cuvinte, idei, imagini fără să i se reproșeze că provoacă, pervertește, murdărește?“ („Le Figaro littéraire“)
„De data aceasta, Andreï Makine nu ne mai ia cu el în călătorie în Siberia, ci împinge tot mai departe limitele noastre psihologice. În Dincolo de frontiere, el pune sub semnul întrebării atât condiția umană, cât și pe cea de scriitor: poate acesta din urmă să scrie totul? Un roman sclipitor și exploziv.“ („La Voix du Nord“)
Prietenul armean (ediție de buzunar)
Roman distins cu Prix des Romancières (2021)
Traducere din limba franceză de Alexandra Cozmolici
Naratorul romanului, în vârstă de 13 ani, trăiește într-un orfelinat din Siberia la apusul URSS. În curtea școlii, îi ia apărarea lui Vardan, un adolescent ale cărui maturitate și fragilitate îl transformă în victima sigură a bătăușilor. Naratorul își conduce prietenul acasă, în zona cunoscută drept „Fundătura Diavolului“. Aici este întâmpinat de o comunitate mică de familii armene, venite să aline viețile celor apropiați care au fost transferați sau întemnițați în acest loc. Personaje extraordinare se revelează din aceste întâlniri. Prietenul armean este un magistral roman al formării, ce reconstituie un episod de neuitat din tinerețe, când, într-o lume de o incredibilă brutalitate, naratorul descoperă valoarea inegalabilă a umanității și prieteniei.
O femeie iubită (ediție de buzunar)
Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu
O femeie care trebuie iubită…
O femeie care trebuie apărată…
O femeie căreia bărbații i-au dorit trupul și pe care au invidiat-o pentru puterea ei extraordinară. O femeie care încă trezește pasiuni: Ecaterina cea Mare. Și o asemenea pasiune îl împinge pe tânărul regizor rus Oleg Erdmann să dezlege misterul care o înconjoară pe țarina admirată de Voltaire, Cagliostro ori Casanova. Cine a fost cu adevărat Ecaterina cea Mare? O desfrânată cu tendințe nimfomane? Sau un suveran luminat care a reformat Imperiul Rus, transformându-l într-o mare putere europeană? Dincolo de toate aceste clișee, investigațiile lui Erdmann aduc la lumină dramele intime ale celebrului personaj istoric, constituindu-se într-un roman memorabil, care transcende biografia, revelând totodată libertatea de a trăi și de a iubi.
Femeia care aștepta (ediție de buzunar)
Traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu
Naratorul romanului Femeia care aștepta, plecat în regiunea Arhanghelsk, pe malul Mării Albe, pentru un reportaj despre obiceiurile locale, speră să afle acolo un concentrat caricatural al epocii sovietice. Se trezește însă proiectat într-un ținut atemporal, plin de amintiri și de rituri de neînțeles. Nu în ultimul rând, tânărul descoperă ruinele marelui vis colectivist, dar și germenii prăbușirii imperiului. Personajul cel mai pregnant în acest ținut de dincolo de timp este Vera, o Penelopă prizonieră a jurământului față de iubitul plecat la război în 1945 și niciodată revenit la logodnica sa. Între Vera, care pentru veșnica sa așteptare abandonase o strălucită carieră universitară, și narator se leagă o relație pură și luminoasă, bazată pe același imbold: așteptarea celuilalt.
Iubirea omenească (ediție de buzunar)
Traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu
„Când este amenințată, existența se arată în toată goliciunea ei și ne frapează prin extrema simplitate a mecanicii sale. De-a lungul ceasurilor de carceră, am descoperit aceste mecanisme fruste: frica anulează orice pretinsă complexitate psihică, apoi setea și foamea alungă frica, rămâne aiuritoarea banalitate a morții, dar acest frison al spiritului devine repede ridicol în comparație cu micile umilințe trupești… în sfârșit vine dezgustul față de sine, față de acea mică sferă a existenței care se credea prețioasă, pentru că era unică, și care ajunge să se spargă printre atâtea alte bășici de tot felul.
Galerie foto
