Două evenimente recente din sfera artisticului au readus în atenție relația vitală dintre artă și libertate. O expoziție din programul ArtSafari de astă-toamnă a fost sancționată (organizatorul, gazda, curatoarea și artistul) de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la sesizarea BOR. Nu la multă vreme după, la avanpremiera spectacolului Eu sunt propria mea soție de Doug Wright (Teatrul Mic București), o persoană transgen a urcat pe scenă, întrerupând spectacolul cu acuza de transfobie, întrucât personajul transgen din text e interpretat de un cisgen. Săptămâna trecută am scris despre contextul teatral, revin acum la circumstanțele care au implicat artele vizuale.
Era toamnă aurie când Nymphs & Zombies își aștepta vizitatorii la Palatul Dacia, unul dintre obiectivele din rețeaua Muzeul Municipiului București. Curatoarea britanică Ruth Hibbard a inclus și lucrări ale lui Paul Baraka, în două dintre acestea apărând un Isus răstignit, purtând shorts și coarne de cerb, și elemente din Fecioara Maria și copilul Isus. CNCD spune că a primit reclamații de la BOR și de la persoane private care au reclamat viziunea estetică a lui Baraka, etichetând-o cu parafa grea a blasfemiei.
Deși CNCD întârzie cu formalitățile argumentative oficiale, componenții Consiliului au avut intervenții publice justificându-și atitudinea. S-au bazat pe legislația autohtonă și internațională, au făcut propriile aprecieri, au decis în sensul menționat. Reacții au venit atât din partea celor implicați, cât și a comunității artistice, și unii, și ceilalți susținându-și punctul de vedere. Au existat în CNCD două voturi împotrivă, dintr-un total de 11.
Artele și credințele religioase operează cu valori diferite
Nu e prima oară când Biserica și adepții ei intervin militant. Nici în străinătate (îmi amintesc, din zona teatrală, de Romeo Castellucci și spectacolul său Sul concetto del Volto nel Figlio di Dio, care a stârnit proteste virulente ale credincioșilor catolici în fața sălilor unde se juca; autoritățile au asigurat ordinea publică), nici la noi (vezi cazul Evangheliștii de Alina Mungiu Pippidi, de la Iași, în 2006. Ca un trist/ ridicol remember, atunci reprezentanții Bisericii Ortodoxe, prin voci de dincolo de ocean, au trimis o scrisoare deschisă către președinte, prim-ministru, parlament, CSAT, invocând temeiuri de securitate națională!).
Mai aproape temporal de noi, în 2019, un spectacol independent de la Cluj a fost sancționat de CNCD întrucât artiștii erau costumați în haine preoțești și tăiau ceapă pe o icoană.
Revin la libertatea de expresie în arte, sferă definită structural prin caracterul său ficțional. Arta e un produs al imaginației celui care o creează, o specie care trebuie să îndrăznească. A penaliza artiștii cu amenzi și avertismente, adică a-i „condamna“ oficial pe motiv că văd lumea în stilul lor e o formă de control și cenzurare.
Artele și credințele religioase operează cu ordini de valori diferite, iar într-o societate deschisă, statut către care sper că tindem în România, înțelegerea diferențelor specifice și dialogul sunt girul echilibrului. Cine nu agreează punctul de vedere estetic al unui artist ori al altuia poate alege între a nu merge la expoziție ori la teatru. E gestul suprem de răspuns la o propunere creativă. Amendarea vine din partea publicului și a specialiștilor, care operează o evaluare din perspectivă axiologică.
Balansul dintre libertatea de conștiință și libertatea de exprimare
A face procese de intenție, a judeca un produs eminamente subiectiv prin prisma dogmelor religioase sunt demersuri nepotrivite. Sancțiunile de „neconformitate“ devin indicii de avertizare și intimidare ca modalități de control și nu cadrează cu societățile democratice. A trasa limite în interiorul cărora autorii trebuie să se înscrie echivalează cu o amputare a creativității. Arta este, în rărunchii ei, un perimetru al curajului creativ. E secularizată, nu se pot întocmi liste cu tematici abordabile și neabordabile, tipuri de reprezentare ale unor simboluri religioase îngăduite ori nu.
Judecarea spațiului cultural laic după normele religioase înseamnă amestecarea lucrurilor. În arte se merge pe manifestare neînfrânată, inovație estetică, coerență stilistică, valoros-nevaloros; în religie, pe „crede și nu cerceta“; sunt areale diferite, cu principii diferite. Un spațiu expozițional ori o sală de teatru nu sunt amvoane bisericești.
În balansul dintre libertatea de conștiință și libertatea de exprimare, în viziunea CNCD prima are prioritate. A mai existat o situație în 2023 care probează afirmația. Un centru de multiplicare din București a refuzat în mod explicit o comandă, deoarece conținutul fluturașilor, care se referea la minoritățile sexuale, contravenea convingerilor patronului. S-a pomenit și dreptul la demnitate umană, deși n-are nimic de-a face aici.
Toleranța și discuțiile cu argumente sunt căi de înțelegere reciprocă mai bună. Și în speța relatată, organismul care veghează la nediscriminare a decis pe baza legislației în vigoare, invocând chiar și Constituția. Legislația nu e un dat etern, se actualizează în prevederi în ritm cu evoluția societății.
Aducerea la pulsul zilei în formulări neechivoce, care să lase mai puțin loc de manevră hermeneuticilor de tot soiul, le garantează artiștilor că pot îmbogăți emoțional lumea în felul în care simt și doresc. Iar nouă, că nu ajungem să fim puși la vreun index.