Pe 6 februarie 2024 s-a stins Seiji Ozawa, unul dintre cei mai carismatici șefi de orchestră ai secolului 20. Micul dansator metamorfozat în uriaș pe podiumul de orchestră a fost primul dirijor asiatic care a făcut carieră în Occident și o vedetă a muzicii clasice care a oferit prin pasiune și disciplină o nouă imagine omului cu baghetă în mână din fața unei orchestre. Avea 88 de ani.
A fost un superstar al muzicii clasice. Entuziasma întotdeauna publicul, atât în solipsismul de haiku eterat al lui Toru Takemitsu, cât și în monumentalitatea liturgică a vocal-simfonicului la Messiaen. La fel de strălucitor pe scena simfonică, cât și în fosa de operă, Seiji Ozawa a întruchipat disciplina și credința altruistă în lumea muzicii clasice. Pasiunea pentru excelență și arta întotdeauna pusă sub semnul disciplinei au fost semnele distinctive ale carierei sale.
Perfecțiunea umanizată
Dincolo de talent, Ozawa a fost muzicianul autodisciplinei, pe care a cultivat-o drept formă supremă de rafinare, una care transformă mai multe repetiții riguroase în torent direct spre inimile ascultătorilor din sala de concert. Excelență, tenacitate și căutarea constantă a unei perfecțiuni umanizate întotdeauna prin dragostea de muzică.
Iubirea pentru arta sunetelor a reverberat la dirijorul japonez mai ales atunci când i-a învățat pe cei tineri muzică, în proiectele sale academice precum Saito Kinen Orchestra, ansamblu înființat în memoria profesorului său Hideo Saito, Seiji Ozawa International Chamber Music Academy Okushiga, Seiji Ozawa International Academy Geneva sau școala de operă Ongaku-Juku, toate pe linia moștenirii marilor maeștri von Karajan, Bernstein, Abbado, Muti sau Barenboim.
Până la proiectele academice, Ozawa a fost în anii formării singurul tânăr dirijor care a studiat cu von Karajan și Bernstein și care a dirijat pe toate continentele, inclusiv, în 1979, în China comunistă, cea mai refractară pe atunci țară la muzica lui Beethoven.
Seiji Ozawa s-a născut în China, în 1935, din părinți japonezi. A început să studieze pianul când familia s-a întors în Japonia, în 1944, dar viața lui și-a schimbat cursul după ce și-a rupt ambele degete arătătoare în timpul unui meci de rugby. Profesorul de muzică al lui Ozawa, Hideo Saito, a fost cel care l-a îndrumat spre dirijat, iar traiectoria vieții lui a fost schimbată pentru totdeauna.
A vândut motoscutere pentru a se întreține la Berlin, acolo unde Karajan l-a primit asistent, a câștigat concursul pentru tineri dirijori de la Besançon, care i-a oferit șansa studiului cu Charles Munch și Pierre Monteux la Tanglewood și i-a făcut pe francezi să-l declare cel mai francez dintre japonezi.
Câștigător al premiului Koussevitzky, a fost primul asiatic care a devenit asistentul marelui Lenny Bernstein la New York Philarmonic. Director artistic al uneia dintre cele mai bune orchestre americane din Big Five și din lume vreme de 29 de ani, a avut un rol covârșitor în popularizarea muzicii numite „clasice“ în Japonia natală. A fost extrem de iubit la Boston, acolo unde era nelipsit de la meciurile de baseball ale Red Sox, dar și ca director muzical la Toronto și San Francisco. A fondat New Philarmonic Japan, Orchestra Internațională Saito Kinen și Tokyo Opera Nomori, mișcându-se peste tot cu o grație coregrafică pe podiumul de orchestră, unde a dirijat 140 de lucrări, în premieră, din creațiile a 50 de compozitori.
În Japonia, Ozawa era venerat ca o celebritate. Dar nu a fost întotdeauna așa. După ce și-a părăsit patria, unii japonezi, mai ales criticii muzicali, l-au acuzat că s-a „occidentalizat“. Asta nu a contat prea mult pentru Seiji, nici alte scandaluri cu orchestre mari și impresari, de care nu avea cum să fie scutit. Pentru el, dirijatul era o chestiune de suflet. Iar coregrafiile de pe podiumul de orchestră devoalau partea imersată a muzicii.
„A conduce o orchestră înseamnă a conștientiza o parte a sufletului. Partea nevăzută este cea mai importantă“
„Să-l vezi pe Seiji dirijând era ca și cum ai urmări un dansator grozav“, a spus într-o emisiune comemorativă, săptămâna trecută, la GBH Morning Edition Boston, unul dintre colaboratorii săi foarte apropiați de la BSO, Anthony Fogg. „Avea cele mai frumoase, poetice și fluide mișcări. Putea să dirijeze practic doar prin corpul său. Era mic. Era o creatură minusculă, asemănătoare unei păsări, cu claia lui mare de păr. Dar avea acest control fantastic și o memorie prodigioasă care îl ajuta să dirijeze pe dinafară, chiar și cele mai complicate lucrări moderne.“
„Ce dansator era“, își amintește și trombonistul Norman Bolter, angajat de Ozawa la Boston, pe când avea doar 20 de ani. „Dar nu doar ca un dansator care își face numai propria coregrafie, dansul lui te prindea imediat, în timp ce privirea lui putea pătrunde direct prin tine. Claritatea gestului său dirijoral a fost extraordinară. Avea fluiditate, avea întotdeauna dansul, mereu viu și prezent.“
Lupta cu cancerul
La 78 de ani, Seiji Osawa și-a anunțat retragerea de pe scenă. Atins de un cancer esofagian, artistul și-a anulat în 2010 toate angajamentele pentru șase luni pentru a fi supus unui tratament intens. A fost nevoit să anuleze multe concerte, până în 2015-2016, și, după mai bine de șase ani de luptă acerbă pentru a depăși boala, a revenit pe podium. Pas cu pas, revine complet în lumina reflectoarelor, dedicându-se în special proiectelor sale cu Orchestra Internațională Saito Konen, precum și cu Seiji Ozawa International Academy Switzerland, școala pe care a fondat-o în 2004 și în care muzica de cameră a avut un loc important.
În ultimii ani, era satisfăcut să vorbească despre soliști și formații camerale născute în această academie, aplaudate pe scene internaționale, de la Carnegie Hall New York, Victoria Hall Geneva până la Louis Vuitton Foundation Paris.
Ozawa în România
În România, maestrul Ozawa a dirijat pentru prima oară la ediția 2001 a Festivalului Internațional „George Enescu“, într-un program cu Orchestra Operei de Stat din Viena și Orchestra Filarmonică din Viena, aducând publicului bucureștean o versiune memorabilă a primei rapsodii de George Enescu, dar și Salomea, capodopera lui Richard Strauss pe care a înregistrat-o în 1994 pentru Philips într-o versiune istorică cu Jessye Norma și Staatskapelle Dresda.
Compozitoarea Sabina Ulubeanu își amintește: „Pentru mine, cel mai formidabil moment Seiji Ozawa la care am asistat va rămâne Salome de Richard Strauss din festivalul Enescu 2001, pe care a dirijat-o pe dinafară și a fost absolut indescriptibil, perfecțiune and some more“.
Anul următor, în noiembrie 2002, la invitația lui Ioan Holender, Președintele Festivalului Enescu de la acea vreme, Seiji Ozawa s-a întors la București pentru a dirija Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, într-un concert memorabil cu Valentin Gheorghiu, pe scena Ateneului Român. Marele pianist român declara într-un interviu pentru revista festivalului: „Faptul că dorește în mod special ca studenții să participe la repetițiile sale arată o mare generozitate, amintindu-ne de marele nostru Enescu și cred că dorința de a colabora cu un solist român este un semn al prețuirii față de arta noastră interpretativă“.
Pur și simplu despre muzică
Marele dirijor japonez a devenit cunoscut nemelomanilor la scară planetară odată cu apariția volumului Absolutely on Music: Conversations with Seiji Ozawa de Haruki Murakami, Harvill Secker 2011. Tradusă la Editura Polirom de Mihaela Albulescu în 2018, această colecție de discuții între Haruki Murakami și Seiji Ozawa, realizate în noiembrie 2010 și iulie 2011, perioada în care dirijorul se refăcea după operația de cancer esofagian, a cunoscut un succes fenomenal. Deși dialogul pleacă în esență de la câteva înregistrări memorabile, Ozawa spune acid undeva, că „poate o să vi se pară jignitor ceea ce urmează să spun, dar nu vreau ca aceste conversații să fie pentru colecționarii maniaci. Probabil că pentru cei din urmă nu sunt de interes, dar sper ca rândurile de față să-i bucure pe cei care într-adevăr iubesc muzica. Mi-aș dori ca această carte să fie un fel de îndrumar“. Pentru cei care nu au citit-o încă, un fragment revelator:
Ozawa: Știți, pe măsură ce stau de vorbă așa cu dumneavoastră, îmi dau seama că eu nu m-am gândit niciodată la muzică în felul acesta. Atunci când studiez o piesă, sunt sută la sută concentrat pe partitură. Probabil de aceea nu prea mă gândesc la alte lucruri. Mă interesează doar muzica în sine. Aș putea spune că mă bazez numai pe ceea ce este între mine și muzică.
Murakami: Vreți să spuneți că pur și simplu acceptați muzica așa cum este, fără să căutați înțelesuri în muzică sau în fiecare părticică a ei?
Ozawa: Exact. De aceea este foarte greu să le explic oamenilor. Am această particularitate care mă ajută să mă transpun total în muzică.
SEIJI OZAWA, 1935-2024
Foto 1: Akira Kinoshita, 1983 – BSO BSO Archives
Foto 2: Don Hunstein, 1963
Foto 3: Walter Scott, 1994
Foto 4: Cu Leonard Bernstein – Peter Schaaf 1980
Foto 5: Akira Kinoshita 1999
Foto 6: Cu soția Vera Ozawa la Ravinia – Nickerson Photo Company, 1968
Foto 8: Concert tribut Seiji Ozawa Boston Symphony Orchestra la Symphony Hall Boston, vineri 9 februarie 2024 – Jesse Costa WBUR