De ce au ajuns filmele să coste o avere? Marea mașinărie a Hollywoodului a ajuns în situația de a primi lecții de film și eficiență bugetară tocmai din Japonia, după ce filmul nipon Godzilla Minus One a reușit, păstrând proporțiile, să se dovedească mult mai reușit artistic și, mai ales, rentabil și eficient financiar decât blockbusterele americane.
Lansat la finalul anului trecut și pe foarte puține ecrane americane și occidentale, Godzilla Minus One s-a dovedit atât un succes de critică, cât și un mare succes financiar, cu aproape 200 de milioane de dolari câștigați în întreaga lume. O asemenea sumă pare minusculă față de baletul miliardelor care sunt vehiculate în ultimul deceniu cu privire la blockbusterele de la Hollywood, dar nu trebuie uitat că acest Godzilla a fost lansat în mult mai puține săli decât un film american și, mai ales, că pentru realizarea lui japonezii spun că au cheltuit numai 15 milioane de dolari. Este o sumă uluitoare, doar o fracțiune din costul normal al unui blockbuster care, astăzi, ajunge să înghită sute de milioane de dolari numai pentru producție în sine.
Un studiu realizat de producătorul Stephen Follows arată că în anul 2000 costul mediu de producție a unui film american era în jur de 38 de milioane de dolari, iar în 2021 se ridica la 87 de milioane, o creștere de 130 la sută. În ultimii ani au crescut și numărul filmelor foarte scumpe. Numai în 2023 s-au realizat 14 filme ce au costat peste 200 de milioane, dintre care doar unul, Gardienii galaxiei 3, a fost profitabil.
În economia actuală a Hollywoodului, un film poate începe să își calculeze profitul abia după ce câștigă în săli o sumă superioară bugetului de producție și a celui de promovare (extrem de ridicat) combinate. Prin urmare, în ultimii ani, pe măsură ce bugetele au crescut uluitor, nivelul de la care un film este un succes se apropie obligatoriu și trece de 1 miliard de dolari. Iar actuala schemă de funcționare dă tot mai mult rateuri în ultimii ani, iar un „modest“ Godzilla japonez este astăzi mult mai rentabil decât filmele americane cu Godzilla sau omniprezentele producții cu supereroi. Acest business model, care duce costul celor mai mari filme ale anului la sume cu nouă cifre, este motivul principal pentru care atât de multe mari studiouri pierd miliarde de dolari anual.
De aceea, marea întrebare care se pune în SUA este cum se poate realiza un film ca Godzilla Minus One, care arată atât de bine și totuși costă doar 1/16 din ceea ce înghite în medie un film Marvel?
Într-un interviu recent în revista „Vulture“, regizorul Takashi Yamazaki nu s-a abținut să pună sare pe rănile Hollywoodului, afirmând că filmul său (care este nominalizat și la Oscar pentru efecte speciale) a costat, de fapt, doar 12 milioane de dolari, fără a face prea mari economii în ceea ce privește confortul echipei de realizatori.
Dar cum au ajuns filmele americane să coste atât de mult? În vreme ce puțini comentatori în presa oficială vorbesc despre asta, comentatorii independenți, cum este celebrul videoblogger The Critical Drinker și alții ca el, nu se sfiesc să înșiruie cauzele reale a acestor bugete mult prea umflate.
Un prim motiv îl reprezintă salariile gigantice ale vedetelor, salarii care au tot crescut în vreme ce puterea lor comercială s-a estompat simțitor. De exemplu, Jennifer Lawrence a primit 20 de milioane de dolari salariu pentru rolul din Passengers, adică din 15% din bugetul de producție al unui film care n-a fost un prea mare succes. Iar The Rock, se spune, va primi 50 de milioane pentru rolul într-un viitor film.
Al doilea mod prin care bugetele sunt umflate este prin ceea ce Critical Drinker numește parazitismul unei uriașe cohorte de producători de toate felurile, avocați, și cadre din management care se asociază fiecărui proiect cinematografic, care primesc salarii foarte mari pentru asta și fac foarte puțin sau nimic pentru filmul în sine.
În al treilea rând, filmele americane au ajuns mult prea dependente de efecte speciale digitale (CGI) care a ajuns astăzi să înghită sume uriașe. Efectele speciale din Godzilla, cu nimic mai prejos decât cele din filmele americane, au fost realizate de o echipă de doar 35 de specialiști. Dincolo, la Hollywood, CGI implică munca mai multor echipe și a mai multor studiouri. Critical Drinker exemplifică cu exemple din filmele cu Indiana Jones. Primul film, celebru, Cavalerii arcei pierdute, realizat cu tehnici tradiționale, a costat în banii de azi 67 de milioane de dolari. Ultimul film din serie, Dial of Destiny, lansat anul trecut, a costat peste 300 de milioane și a fost un uriaș eșec comercial și artistic.
De asemenea, filmele sunt subminate și de scenariile tot mai slabe, realizate de scenariști neexperimentați, aleși în ultima vreme mai ales după criterii ideologice și siliți să se conformeze unor formule menite să asigure succesul. Implicarea masivă a producătorilor, care nu lasă niciunui regizor libertate artistică, și o proastă planificare a producției în sine (care, în ultimul deceniu face ca un film să fie refilmat uneori de mai multe ori), au dus la această situație financiară catastrofală.
În interviul acordat „Vulture“, Yamazaki a fost și el de părere că Hollywoodul ar trebui să acorde mai multă atenție procesului de realizare a filmelor:
„Dacă există o viziune artistică solidă care este urmărită de-a lungul procesului de realizare a unui singur film, atunci cred că există o modalitate de a reduce costurile. Dacă poți comunica clar acea viziune celor implicați în construcția unui film, poate că nu este nevoie să faci multe experimente care să mănânce mult din cost și timp.“